Cărțile lunii aprilie 2021: povești personale deosebite

Gata, deja mi-e rușine să mai scriu articolul ăsta pentru că, pe măsură ce mi se aglomerează calendarul cu treburi de făcut, mi se împuținează și timpul de citit. Și încă pe astea trei cărți le-am citit așa, ca pe niște înghițituri mari, dintr-un foc, atunci când chiar am prins câteva ore libere (în preajma sărbătorilor, la mama).

Sora Lună. Povestea lui Tiggy, Lucinda Riley, editura Litera

Volumul 5 din seria Cele șapte surori ne poartă din Scoția spre Spania și înapoi, ba chiar un pic și peste ocean. Povestea lui Tiggy este minunată, mi-a plăcut de acest personaj la fel de mult ca de Star. Descrierile locurilor și perioadei în care au trăit strămoașele ei mi-au deschis apetitul pentru Spania și cu siguranță voi merge să vizitez și eu Granada și zonele înconjurătoare, în care au locuit, au dansat, au cântat și s-au iubit țiganii a căror descendentă este Tiggy.

Am avut ocazia să îi iau un interviu Lucindei Riley despre seria Cele șapte surori și pot să vă spun că aștept cu nerăbdare volumele finale ale seriei: Sora pierdută și, desigur, povestea lui Pa Salt, care va fi un volum separat.

Sora Soare. Povestea Electrei, Lucinda Riley

Am citit-o în engleză, pentru că pur și simplu nu am mai avut răbdare. Știam că pe 27 mai urmează să apară volumul final al seriei, Sora pierdută, și am vrut să mă grăbesc spre concluzia seriei. Din păcate (sau din fericire), Lucinda tocmai a anunțat că mai urmează un volum anul viitor, așa că mai avem de așteptat să aflăm cine a fost, cu adevărat, Pa Salt. Însă măcar vom afla cine e sora pierdută și tot e bine. Pe 27 mai o să fiu cu cardul pregătit pe amazon să-mi iau ebookul 😀

Sora Soare m-a surprins. Așa cum presupun că au simțit cei mai mulți fani ai seriei, Electra nu a fost deloc simpatică nimănui în primele volume. Însă eu am ajuns s-o plac citind volumul acesta și mi-a plăcut parcursul pe care și l-a ales. De asemenea, mi-a plăcut și povestea înaintașelor ei și felul în care au ales cum să-și conducă viața într-o societate ostilă femeilor ca ele.

În derivă, Trish Doller, editura Litera

Nu știam cum ar putea o carte despre gestionarea doliului să fie amuzantă, dar cartea asta reușește așa ceva. Am citit-o cap-coadă într-o singură seară pentru că pur și simplu n-am putut s-o las din mână. Și nu pentru că se întâmplă în ea chestii palpitante sau pentru intriga ei încurcată, ci pentru sentimentul pe care l-am avut citind, pentru plăcerea de a urmări aventurile celor două personaje care călătoresc din America spre Puerto Rico pe o barcă, în timp ce încearcă să-și lămurească fiecare dramele personale și să se împace cu ele, dar și cu atracția dintre ei, care vine în cel mai nepotrivit moment din viețile amândurora.

V-o recomand din toată inima, e o carte care iese un pic din tiparul cărților colecției Blue Moon publicate în ultima vreme. Nu e nici siropoasă, nici ficțiune istorică pe două planuri, nici foarte complicată. E dulce-amăruie cu un strop de amuzament și presărată peste tot cu speranță.

One Reply to “Cărțile lunii aprilie 2021: povești personale deosebite”

  1. Cred ca este și un film dupa cartea “In deriva”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.