Cum să faci un costum albinuță pentru serbare (băiat)

Și a venit și momentul acesta, când am luat-o de la capăt cu costumele pentru serbare. Sincer, eu m-am bucurat. Mie îmi plăceau mult serbările și nu am mai văzut una de vreo…hm, să mă gândesc, 7 ani, mai precis de când a terminat Eliza grădinița. Așa că am avut de făcut costum de albină pentru băiețel, și ce mai provocare a fost și asta, pentru că mai toate costumele de serbare pe net sunt pentru fetițe 😀

Cea mai tristă parte a fost că, din păcate, doar un singur părinte a avut acces la serbare, și tatăl lui Vlăduț nu a putut-o vedea live. Dar am făcut o mulțime de poze și filmulețe, să împărtășim cu familia toată festivitatea.

Când ni s-a spus că Vlad va fi albină la serbare, prima oară am căutat pe net costume. Dar, după ce că pentru băieți nu prea erau modele, mai toate erau urâte, dintr-un material din ăla lucios și plasticos, în care copilul se scarpină și transpiră, scumpe și total inutile după serbare, când aș fi rămas cu un morman de cârpe în casă, pe care să-l dau de colo-colo.

Așa că a intrat în acțiune spiritul meu artistic, care nu mai bibilise de multă vreme ceva, și așa i-am improvizat eu un costum mai frumos decât orice puteam cumpăra de-a gata de pe net.

Materiale:

un tricou galben, simplu – am găsit pe un site cu tricouri pentru personalizat și mi-am luat și mie, chiar sunt foarte ok și ieftine, cel pentru Vlad a costat 13 lei (dacă vă luați și vouă, atenție la mărimi, eu am greșit-o, am luat S pentru mine și sunt foarte strâmte 😀 )

vopsea pentru textile neagră – am luat din ProfiArt Sun Plaza (că tot sunt aproape) o vopsea Pebeo Seta Color cu sclipici, a fost vreo 17 lei. Nu știu dacă aș alege-o tot pe asta a doua oară, a fost greu de întins, pânza absoarbe multă culoare și suprafața vopsită rămâne destul de țeapănă. Dar a ieșit atât de frumos, nu vă spun!

scotch lat, pensule cu fire artificiale (căutați pensule cu fire din plastic, ca să nu cadă).

accesorii: aripi și coroniță de albină – am găsit pe Emag un set la 30 lei cu aripi, coroniță și baghetă, dar le găsiți prin mai toate magazinele cu chinezării.

colanți sau pantaloni negri – eu prima oară am luat din H&M (de la fete, desigur, că băieții se pare că nu poartă colanți 😀 ) o pereche neagră la vreo 23 lei, dar apoi doamna educatoare ne-a spus că ar fi mai bine cu pantaloni și cămașă albă la început și apoi schimbați doar de partea de sus, așa că am pornit în căutarea pantalonilor negri.

Am găsit unii superbi, un fel de jeansi elastici (Vlad nu poartă blugi de niciun fel și nici alt tip de pantaloni ”scorțoși”, dar aceștia i-au plăcut la nebunie) la Next, la vreo 80 de lei. Cam scumpi, dar îi avem și ulterior pentru purtat. Din păcate, am rătăcit bonul la colanții de la H&M și nu i-am putut returna, așa că dacă aveți nevoie de o pereche de colanți mărimea 104, dați-mi de știre 😀

Mod de lucru

Călcați tricoul, ca să nu aibă cute sau încrețituri. În interiorul lui, puneți niște carton învelit în folie de plastic sau băgat în niște folii din alea de protecție pentru documente. Nu vopsiți fără protecție în interior, deoarece trece și pe spate. Eu am pictat dungi doar pe față, pentru că pe spate veneau oricum aripile.

Folosiți banda adezivă pentru a trasa dungile albinuței pe fața tricoului. Practic lipiți o fâșie, apoi spațiu de aceeași dimensiune, iar o fâșie, iar spațiu, până terminați.

Vopsiți dungile, având grijă la marginile laterale, să fie drepte. Să lucrați cu atenție, să nu curgă vopseaua prin alte locuri, eu am scăpat o picătură și pe mânecă 😀

Lăsați la uscat măcar 24 de ore. Fixați vopseaua cu fierul de călcat (fără abur), călcând pe dosul țesăturii. Încă nu am spălat tricoul, dar probabil că ar fi ideal să-l spălați manual, nu știu cum se comportă vopseaua în mașina de spălat.

One Reply to “Cum să faci un costum albinuță pentru serbare (băiat)”

  1. Chiar arata foarte bine vopseaua Pebeo pe haine. O voi folosi si eu 🤩 Ana tot zice sa ii pictam dulapul cu ea. Sper sa reusim in weekendul asta prelungit.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.