Tabere pentru adolescenți: sfaturi, tematici și experiențe

Eliza a fost dintotdeauna mare fan tabere, încă de când a mers prima oară. Și-a dorit să continue să meargă în același loc până când avea să devină voluntară acolo, la adolescență, dar pandemia a avut alte planuri. Taberele nu s-au mai ținut, Eliza a crescut și de la vârsta asta cam începem să rămânem fără opțiuni.

Problema cu taberele pentru (pre)adolescenți este că sunt destul de puține care să fie centrate pe grupa asta de vârstă. De obicei sunt combinate și atunci și activitățile sunt adaptate pentru toate grupele de vârstă.

Din fericire, piața dictează oferta, așa că au început să apară și tabere cu tematici pe interesul adolescenților. În general, pe adolescenți nu-i mai prinzi la meșterit chestii cu hârtie și lipici și, din ce în ce mai puțin, la joacă în natură și drumeții, așa că e nevoie de tematici mai aproape de sufletul lor.

Adolescenții apreciază jocurile de dezvoltare personală și de autocunoaștere, discuțiile despre carieră, demonstrațiile practice, interacțiunea cu traineri din diverse domenii (specialiști) și ocazia de a-și exersa anumite abilități deja dobândite (limbile străine, de ex).

Atunci când căutați o tabără pentru un adolescent, aveți grijă să vă informați foarte bine cu privire la profilul persoanelor care organizează, supraveghează sau mentorează aceste tabere. Adolescenții sunt cei mai mari critici și dacă te prind cu chestii superficiale sau plictisitoare, te taxează imediat. E important ca oamenii care se ocupă de ei să fie profesioniști și cu experiență în lucrul cu adolescenții.

Criterii pe care le am eu în vedere când aleg o tabără împreună cu Eliza:

  • să fie într-o zonă frumoasă, cu multă natură.
  • să fie, de preferat, copii din mai multe zone ale țării, pentru a-și face prieteni noi.
  • trainerii să prezinte încredere, să fie validați sau acreditați de instituții de profil.
  • să existe suficienți supraveghetori pentru numărul de copii (mai ales la adolescenți!).
  • de preferat să nu existe baie la comun (la adolescență e mereu de preferat baie în cameră, din motive de siguranță).
  • cazarea să aibă măcar o facilitate extra (teren de tenis, piscină) și minim una indoor (au fost și tabere în care a plouat foarte mult)
  • să fie pe o tematică de interes pentru ea.
  • tariful să fie unul pe care să ni-l putem permite.

Pentru vara asta, avem în vedere o tabără la Păltiniș (Sibiu) cu Tabere pe Terra, fie cea de engleză cu vorbitori nativi din Statele Unite, fie cea de autoapărare, pentru că am realizat că Eliza are foarte mare nevoie de câteva strategii care s-o facă să se simtă mai sigură pe ea.

Nu ne-am hotărât încă, pentru că și verișoara Elizei vrea să meargă împreună cu ea și ea nu vorbește așa bine engleza, așa că cel mai probabil vom selecta varianta cu autoapărare, unde o au invitată pe Iulia Clițan, multiplă campioană la karate.

Tabere pe Terra este un concept nou, pus în practică de două tinere din Cluj cu multă experiență în domeniul organizării evenimentelor pentru copii și tineret. Taberele sunt gândite astfel încât să ofere un maximum de experiențe pe fiecare serie, o combinație de distracție, învățare, socializare și dezvoltare personală. M-am îndrăgostit de conceptul lor de cum am citit despre el și cu siguranță voi alege una dintre variantele lor pentru Eliza.

Conceptele lor de tabere se adresează atât părinților, individual, cât și cadrelor didactice care vor să-și aducă în tabere copiii din clase. Pentru cadrele didactice, echipa Tabere pe Terra a gândit un program de recompensare și fidelizare (până la urmă, profesorul muncește în tabăra respectivă, în timpul lui personal), așa că dacă sunteți interesați, le puteți da un email pentru mai multe detalii, la taberepeterra@gmail.com.

De asemenea, au tabere și pentru perioada Școala Altfel sau pentru vacanța de Paște, așa că dacă aveți copii de clasele primare, aruncați o privire pe site. La gimnaziu, din păcate, anul ăsta nu se mai ține Școala Altfel, dar la clasele primare ar fi păcat să fie irosită stând acasă sau făcând cine știe ce activități tot în clasă.

La final, aș fi curioasă să aflu ce părere aveți voi despre taberele pentru adolescenți. Mai aveți încredere să-i trimiteți în tabere? Ce criterii aveți în vedere când le alegeți?

3 Replies to “Tabere pentru adolescenți: sfaturi, tematici și experiențe”

  1. Adina Scîntei says: Reply

    Frumoase, mai că mă bate gândul, dacă nu ar avea atât de învățat pentru examenul de admitere în clasa a cincea. Dar în tabăra pentru fete nu o mai înscrii? Tot de la tine aflasem și când s-a dat startul la înscrieri mi-au spus că musai să fie în clasa a cincea, chiar dacă are vârsta, că sunt alte provocări acolo și sa mai aștept un an. Ce bine că ai scris despre tabere… Mulțumesc!

    1. Ma mai gandesc cu tabara pt fete, Eliza e a saptea si e cam ultima oara cand se mai poate pentru ea. O sa vad si acolo ce tarife sunt cand s-or afisa.

  2. Cred ca experienta unei tabere va ramane mereu vie, indiferent de varsta. Daca doreste sa mearga si avem buget, de ce nu?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.