Lecturile de vacanță ale Elizei – 2022/clasa a opta

Dacă la începutul verii, Eliza v-a prezentat într-un filmuleț ce cărți a primit în pachetul ”de premiu” (pentru cine nu știe, eu îi dăruiesc acest pachet anual la încheierea anului școlar) și are de gând să citească, iată că a revenit și cu un articol scris despre cum au fost respectivele cărți, pe care, da, le-a citit integral pe parcursul vacanței.

Aici e filmulețul:

Articolul e scris de ea, dar am editat eu puțin pe ici pe colo, că altfel n-ați fi terminat nici până mâine de citit, era prea lung 😀

XOXO – Axie Oh, editura Epica

Prima carte pe care am citit-o a fost “XOXO” scrisă de Axie Oh. Am auzit în trecut foarte multe lucruri despre ea și cu siguranță erau adevărate. Această carte a fost minunată și este perfectă mai ales pentru cei pasionați de K-Pop.

Nu o să vă spun foarte multe legate de ce se întâmplă în ea pentru că vreau s-o citiți si voi. Tot ce pot să vă mărturisesc este că, dacă sunteți niște sensibili ca mine, o să plângeți la ea cu siguranță, pentru că este plină de suișuri și coborâșuri în relația dintre Jenny Go (personajul principal) și Jaewoo (marele K-Pop artist de care se îndrăgostește fata noastră).

Regulile care apar în carte referitoare la cei din K-Pop sunt adevarate și foarte dezamăgitoare, deoarece idolilor nu le este permis să faca multe lucruri, cum ar fi dating-ul – pe care îl avem exemplificat în cartea de față – deoarece companiile vor să își măreasca numărul de fani dându-le o mică șansă să viseze că ar putea fi împreună cu idolul preferat. Aceste companii vor să păstreze imaginea legată de relații și de aceea idolii care sunt prinși într-o relație sunt scoși din grup, ceea ce, din punctul meu de vedere, mi se pare o cruzime.

De aceea în cartea de față Jenny și cu Jaewoo luptă pentru relația lor și mi se pare un lucru foarte frumos și care dovedeste că lor chiar le pasă de legătura lor și nu vor lăsa niște reguli stupide să schimbe ce simt. That’s some example of relationship I want to have!! (=Ăsta e un exemplu de relație pe care mi-aș dori să-l am, n.a.)

5 STELE pe GoodReads for sure are de la mine!

Șoaptele – Greg Howard, editura Curtea Veche

Pfiuuuuuu, sunt multe de zis la cartea asta. O să vă zic direct: am urât cartea asta de cum a început. Dar, DAR înainte să săriți pe mine, sentimentul s-a schimbat cu siguranță până la final.

Protagonistul este un băiețel pe nume Riley, care și-a pierdut mama. El era foarte apropiat de ea și această pierdere îl bagă într-o tristețe cumplită. Așa că cere ajutorul Șoaptelor, pe care le cunoaște dintr-o poveste pe care i-o spunea mama lui, și încearca s-o găsească în pădure pentru a mai simți dragostea ei din nou. Povestea are un final sfâșietor și încă o dată vă avertizez că cei inimoși o să plângă cam pe tot parcursul cărții.

În final am fost foarte surprinsă și mi-am schimbat cu totul parerea despre ea, așa că, evident, fiind foarte indulgentă cu recenziile: 5 STELE pe GoodReads, din nou.

Mesaj pentru Ella – Kelly Oram, editura Booklet fiction

Ella, o mare amatoare de cărți fantasy – mai ales a seriei ei preferate The Cinder Chronicles, are și un blog pe tema acestor cărți – suferă un accident groaznic și își pierde mama. Știu, știu, prea multe cărți depresive, dar în apărarea mea îmi place să plâng la cărți 🙂

Pe perioada recuperării, ea reintră în legatura cu Cinder, marele ei fan de pe blog și cel mai bun prieten. Ella suferă foarte mult din cauza dificultăților de la școală și chiar a celor din casa tatălui ei, unde simte că nu se va simți niciodată acasă.

Mi-a plăcut subiectul cărții, pentru ca face multe trimiteri la bullying și e foarte important să discutăm despre asta, să vedem perspectiva victimei, pentru că bullyingul a luat amploare peste tot în lume.

5 STELEEEE!!

Îngerul meu secret – Federica Bosco, editura All

O carte care abordează subiectul pierderii partenerului și cum poate să ne afecteze acest lucru.

Mia, o balerină foarte talentată își pierde iubitul, acesta înecându-se în încercarea de a-i salva câinele. Ea, foarte întristată și sfâșiată de pierderea celui drag, încearcă să se sinucidă. Nereușind – thanks God – intră în comă și își pierde forța corpului și nu-și mai poate continua cariera de balerină. Dar cu ajutorul lui Patrick  – prietenul mort – pe care, ca printr-o minune, îl poate auzi vorbindu-i atunci când vrea ea, trece peste greutăți și își revine în puteri, redevenind în scurt timp acea Mia care era înainte (cu niște îmbunătățiri, evident😉) și își împlinește visul ei real: de a fi liberă.

Înca o dată, iubesc cum a fost abordat subiectul acesta cu sinuciderea. Trebuie să vă spun că, odată cu pierderea celui drag – sau jumătatea, cum este menționat în carte – nu îți pierzi jumătate din tine. Evident, suferim groaznic când pierdem pe cineva drag, oricine ar fi, dar nu trebuie să ne sfârșim viața numai pentru că acel cineva a dispărut și noi vrem să fim din nou alături de ei. Avem o viață întreagă în fața noastră și nu trebuie să renunțăm la oportunitățile pe care le avem sau le vom avea în viitor.

Superbă cartea și subiectul, mai ales! Asta este ce apreciez eu cel mai mult la cărți, felul cum este scris despre un subiect anume și cum este dezvoltat, dar combinate în același timp cu diferite activități, ca în cartea aceasta: baletul. 5 STELE <3

Șase Cocori Stacojii – Elizabeth Lim, editura Corint

Fantasy. O carte groasăăăăăă, dar foarte frumoasă, cu un story line excelent. Am stat ca pe ace până la finalul poveștii. Shiori este singura prințesă din Kiata care are puteri magice. Din păcate, magia a fost demult interzisă în regatul acesta, iar ea trebuie să rămână ascunsă mereu.

Prințesa noastră este o fire foarte ambițioasă și curioasă, ceea ce o duce la descoperirea unui secret tulburător care îi va schimba cu totul viața.

Mie îmi place foarte mult să citesc despre culturile altor țări si despre obiceiurile lor, mai ales despre Japonia. Povestea asta mă duce cu gândul la un vibe japonez și mi-a plăcut extrem de mult această fantezie cu vrăji și dragoni.

Ce mă mai pasionează pe mine sunt coperțile frumoase, iar această carte cu siguranță ia premiul întâi la cea mai frumoasă copertă. 5 Stele și 100000 de Stele la copertă!! <33

Sfârșitul Șoaptelor. Decembrie 1989 – Ruta Sepetys, editura Epica

Ei, și acum să vorbim și noi despre România. În ultima vreme, am fost foarte interesată de istoria României, cu un accent foarte mare pe perioada comunismului, iar cartea asta a fost exact ce mi-a trebuit.

În ea sunt explicate foarte detaliat vremurile acelea și durerea și suferința poporului care trebuia să tragă pentru că România avea foarte multe datorii.

Cristian, un adolescent care vrea doar să scrie și să se exprime, este forțat de regimul totalitar să se închidă în sine și să se ascundă, ba chiar să îi trădeze pe toți cei din jur, pentru a încerca să își ajute propria familie.

Într-o lume în care nu poți avea încredere nici măcar în propria familie, Cristian luptă pentru libertatea României și se sacrifică, neștiind dacă o să se întoarcă viu înapoi acasă.

Din ce am discutat cu mama, mi-a spus că a fost un mare scandal cu tema: “De ce era nevoie ca cineva străin să scrie despre țara noastră?” și eu am răspuns: “Păi pentru că nu a scris nimeni din țara noastra despre asta, nu?” “Exact!” mi-a răspuns mama.

Si am stat să mă gandesc, ce se ambalează lumea așa de tare pentru o carte? Istoria fiecărei țări este importantă și, evident, nu trebuie trecută cu vederea. Dacă noi, ca români, nu spunem lumii întregi în ce coșmar au trăit acei oameni, cine să o facă dacă nu cei straini? Sincer hai să zicem mersi că a vrut cineva să scrie despre noi, o țară nu foarte cunoscută și pe care lumea nu o are pe lista de vizitat prea des.

Ruta Sepetys ne vorbeste la final cât efort a depus în scrierea acestei cărți și câți ani i-a luat să se documenteze în așa fel încât să nu jignească în vreun fel sau să transmită informații incorecte, câte interviuri a luat și câte cărți a citit numai pentru scrierea unui singur roman. Un efort care cu siguranță a meritat, pentru că rezultatul final este uluitor. 5 STELE!! 😊 😊 😊

Vine vacanța cu trenul din Franța – Adina Popescu, editura Artur

A fost frumos să citesc amintirile unui copil care chiar a trăit pe vremea comunismului și să vad în ce vacanțe și prin ce peripeții a trecut.

Pentru relatare si povestiri primește 4 stele de la mine.

O dată pentru totdeauna – Sarah Dessen, editura Litera

Aleluia, am ajuns și la ultima carteeee. Sincer sunt obsedată de această autoare, i-am citit toate cărțile publicate în România. Are un fel de a scrie care mă captivează și mă ține acolo cu nasul în carte încă de la primul capitol.

Dar hai să vă spun și câte ceva despre carte. Louna are o mamă care lucrează ca organizatoare de nunți, dar problema e că Louna nu mai crede de mult în dragoste, dupa pierderea tragică a iubitului ei. Dar, opaaaaa, apare un baiat, Ambrose, care încearcă s-o cucerească pe Louna.

Foarte trist subiectul din cartea aceasta (am fost cam depresivă în legătură cu subiectele din cărțile de citit vara asta), pentru că se vorbește despre school shooting-urile (asasinatele cu armă din școli) din America. O sa plângeți groaznic și la cartea asta!

Daca aș putea, i-aș da 1000 de stele!!!

Alte cărți de Sarah Dessen:

La drum împreună – recent ecranizată pentru Netflix

Un cântec pentru tine

Hai că am reușit! Daca vă place să auziți (sau citiți) review-urile la cărți/filme/jocuri/locuri pe care le fac, doar scrieți-i mamei, iar eu mă voi pune pe treabă!!

Dacă vreți să cumpărați unele dintre cărțile prezentate, le puteți lua de pe Libris, unde au mai mereu tot felul de promoții., Librex, Librarie.net (linkuri afiliate).

Iar dacă vreți să vedeți o variantă masculină a lecturilor de vacanță de la 12-14 ani, puteți citi articolul Irinei Costache despre lecturile băiatului ei.

2 Replies to “Lecturile de vacanță ale Elizei – 2022/clasa a opta”

  1. După ce am citit articolul, tot ce mi-a venit in minte a fost: Wow ce copil profund si isteț la 13-14 ani! Felicitări!
    Si fetei mele ii place mult sa citeasca. Abia a implinit 7 ani, dar am fost curioasa sa vad si ce citesc copiii mai marisori.

  2. Minunate review-uri.
    Imi place cum ai reusit sa sintetizezi atat subiectele cartilor cat si emotiile pe care le-ai simtit.
    Felicitari!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.