Işlifang

DSC01612

Nu ştiu care o fi originea denumirii acestui fursec, dar ştiu că la noi în casă are o istorie foarte amuzantă. Când eram noi mici, am încercat o dată să facem ceva dulce, aşa că am căutat într-o carte veche de bucate o reţetă care să se potrivească cu ce ingrediente aveam în casă. Pe vremea aia nu era frigiderul plin ca acum, aşa că oferta nu era prea variată. Ne-am oprit la reţeta asta dar evident nici vorbă de unt sau de alune mărunţite. Cred că am pus nişte margarină şi nişte ulei, nu-mi mai amintesc exact. Ideea e că au ieşit nişte chestii uscate, arse şi sfărâmicioase, doar vag comestibile. Istoria a rămas ca o anecdotă în familia noastră până când am fost eu acasă la mama de sărbătorile de iarnă şi am găsit respectiva carte de bucate. Am căutat reţeta de işlifang şi mi-am propus s-o încerc din nou, de data asta ca la carte. N-am reuşit până acum câteva zile, când am făcut o porţie care a dispărut imediat de pe platou.

Se face super rapid şi uşor: 140 grame de unt la temperatura camerei se amestecă bine cu 70 de grame de zahăr pudră. Se adaugă 140 de grame de făină şi 70 de grame de alune crude nesărate măcinate (date prin maşina de tocat sau prin blender). Aluatul rezultat e puţin lipicios dar se pretează la modelat. În carte scria că “se pun grămăjoare mici de aluat” şi m-a cam nedumerit exprimarea. Am pus iniţial cu lingura aluatul în grămăjoare, evident, dar după aceea am văzut că se pot modela cu mâna, aşa că am făcut nişte bile pe care le-am aplatizat. Le-am copt la 180 de grade cam 20 de minute. Când le scoateţi din cuptor ele sunt moi dar când se răcesc, se întăresc.

Din cantitatea de ingrediente menţionată iese o tavă, dar vă recomand să triplaţi cantităţile, sunt incredibil de bune şi de fragede.

Save

0 Comment

  1. Yammyyyy ce bine arata! Am sa incerc sa fac si eu acasa. Sper sa nu dau gres ;))

    Pupici :*

    1. Laura Frunza says: Reply

      Lavinia, nu ai cum sa dai gres, sunt super-mega usor de facut.

  2. renata says: Reply

    hai sa-ti spun ce reteta mi se pare mie usurica si ieftina. este vorba de niste fursecuri clasice, dar pe care eu le-am descoperit de juma’ de an. ai nevoie de 4 albusuri amestecate cu 250g zahar farin (se amesteca), 4 galbenusuri cu 250 ml ulei (sau unt, si astea se amesteca). urmeaza sa combini cele doua amestecuri si sa adaugi treptat 350g faina, praf de copt si esenta sau zahar vanilinat. tapatezi tava sau folosesti hartie de copt (cea mai tare inventie ever:), apoi iei cu lingurita si asezi mogaldetele de aluat. nu incerca sa le dai o forma, se aseaza ele singure la copt. poti adauga nuca intreaga/macinata deasupr asau stafide inmuiate in rom in compozitie, pentru savoare. ies suuuper bune. mare atentie, in cca 6-10 minute se fac, poti sa alternezi 2 tavi si termini mai repede.

  3. renata says: Reply

    si ies multe, cam 80-90 de cukiz:D

  4. […] tăvi de işlifang care au dispărut destul de […]

Leave a Reply