Tortul de la ziua Elizei

Dacă nu citeam acum câteva zile postarea Laurei Adamache despre concursul cu păstaia de vanilie, cred că uitam că v-am promis reţeta de la tortul Elizei. Asta e, se mai întâmplă să mai şi uiţi, noroc că există chestii mărunte care îţi reamintesc. Cum e această păstaie de vanilie pe care voiam să insist şi eu. Aroma ei parfumează crema într-un fel în care nu o va face niciodată zahărul vanilat sau esenţa de vanilie. Eu nu particip la concurs pentru că (ştiţi deja că nu mai particip la concursuri culinare şi nici) nu am poze din timpul pregătirii (eram în priză să fac patru blaturi şi două creme şi numai de poze nu-mi ardea), însă o să fiu acolo în umbră să mă inspir să văd ce alte minunăţii mai pot face cu acest condiment miraculos care este păstaia de vanilie.

Ingrediente pentru fiecare blat (înmulţiţi cu patru pentru cele patru blaturi): cinci albuşuri, 150 de grame de nucă măcinată, 200 de grame de zahăr, 2 linguri de făină, unt pentru uns tava şi hârtia de copt.

Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare, se încorporează zahărul, se adaugă făina şi la final nuca. Tava mare de la aragaz se unge cu unt, se pune foaie de copt care se unge şi ea bine cu unt. Nu săriţi peste acest pas pentru că hîrtia nu se va mai dezlipi la final de pe blat (decât cu tot cu jumătate de blat). Se toarnă compoziţia de albuşuri, se nivelează şi se dă în cuptorul preîncălzit la 170 de grade timp de patruzeci de minute. Se coc pe rând cele patru foi. Se pot depozita unele peste altele cu tot cu foaia de copt între ele, dacă nu aveţi spaţiu să le întindeţi separat.

Pentru crema de vanilie: 10 gălbenuşuri, 400 de ml de lapte, patru linguri de făină, 200 de grame de zahăr, jumătate dintr-o păstaie de vanilie, 1 pachet şi jumătate de unt, zeama de la jumătate de limetă (sau lămâie), coajă de lămâie sau de portocală (de preferat bio, cum e cea de la Sonnentor). Gălbenuşurile se bat bine cu laptele, făina şi zahărul. Păstaia de vanilie se desface cu cuţitul, se răzuie seminţele şi se adaugă la amestecul anterior (şi seminţele şi păstaia; aceasta se va îndepărta la final, după ce se răceşte crema). Se pune totul la  bain marie şi se amestecă în continuu până se îngroaşă. Trebuie să arate ca o budincă, aşa că aveţi suficientă răbdare şi nu puneţi vasul direct pe foc (cum a făcut subsemnata de atâtea ori). După ce s-a întărit, se lasă la răcit. După ce se răceşte bine de tot, untul se mixează separat cu zeama de limetă şi coaja de lămâie/portocală, apoi se adaugă treptat la cremă până se omogenizează total. Ţineţi la frigider până veţi monta tortul.

Pentru crema de ciocolată: exact paşii de mai sus, plus două linguri de cacao de bună calitate la amestecul iniţial.

Tortul se montează astfel: un blat, cremă de vanilie, al doilea blat, cremă de ciocolată, al treilea blat, cremă de vanilie, al patrulea blat, cremă de ciocolată. Cu o furculiţă se fac modele pe crema de ciocolată (ca nişte brazde ondulate). Se dă la frigider minim cinci ore. Înainte de servire, se decupează marginile inestetice pentru a-i da un aspect mai elegant.

Intenţia mea era să îl decorez cu frişcă, dar din motive obiective (a explodat frişca :-d ) am apelat la o soluţie de urgenţă şi l-am decorat cu trei trandafiraşi de napolitană de la dr Oetker. A fost atât de delicios, încât nu i-a păsat nimănui cum arată, oricum. Combinaţia de creme cu blatul cu nucă a fost genială şi cred că îl voi repeta în curând, însă cu jumătate din ingrediente. Au fost suficiente porţii pentru cel puţin douăzeci de persoane.

10 Comment

  1. vavaly says: Reply

    Un tort cu adevarat elaborat care cere munca multe si atentie. Eu am incercat zilele astea, pentru ziua lui Dante, tortul cu morcovi, a carui reteta am gasit -o tot aici la tine. Nu am avut nuca sa pun, dar a iesit excelent la gust. Foarte soft crema, nu foarte dulce, o bunatate. Ai niste retete ce merita incercate cu toata increderea.

  2. Buna ,
    Foarte bine arata tortul:) . Sar un pic peste subiecti si vreau sa te rog daca poti sa imi dai niste bloguri [din orce tara numa cu poze sa fie] care iti arata tot felu de ideii pentru Craciun anul trecut aveam multe dar s-au pierdut , as vrea sa ma apuc incet incet , daca las pe atunci nu cred ca mai apuc sa fac ceva .Si apropo imediat implinesc un an de cand iti citesc blogul :X .Teodora

  3. Foarte bun tortul, as fi mancat portie dubla cu orice risc de afectiune abdominala dupa. Desi eu am “explodat” frisca pot sa spun ca a fost mai ok asa, ar fi fost prea incarcat si cu frisca pe deasupra 😀

  4. blatul tau mi-aduce aminte de prajitura Doina, care este excelenta. o sa ti-o trimit intr-o zi, sigur o sa-ti placa.:)

    1. Laura Frunza says: Reply

      Imi trimiti prajitura sau reteta? 🙂

    2. prajitura, desigur. reteta va fi in interior, cum erau ravasele pe vremuri.:))

      1. Laura Frunza says: Reply

        Abia astept, in cazul asta 🙂

  5. Superb tortul, Laura!
    Am si eu o intrebare, de unde ai luat trandafirii de napolitana?
    Pupici!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Din hipermarket, sunt în cutii marca dr Oetker, în zona cu aditivi de patiserie. Se gasesc şi unii colorati, cu frunze verzi.

  6. O sa ma uit si eu ,,,multumesc Laura!
    Pupici!

Leave a Reply