Acadele de pui cu sos tzatziki

Frigarui de pui

Reţeta asta nu e cine ştie ce, dar prezentarea face totul, pentru că, în general, copiilor le place să aibă mâncarea frumos aranjată pe farfurie. Am pregătit-o mai demult pentru o culegere de reţete adunate de Gustos.ro dar pentru că nu mai găsesc linkurile, o pun şi pe blog ca să nu se piardă.

Frigarui de pui

Ingrediente: piept de pui (alegeţi doar muşchiuleţul interior, dacă aveţi cum, dacă nu, merge orice parte de piept, tăiat în fâşie groasă), beţe de frigărui, zeamă de lămâie, un pic de ulei. Pentru sos: iaurt grecesc, castraveţi, usturoi, mărar, sare, piper, zeamă de lămâie.

Marinaţi pieptul de pui cu puţină sare, piper, un strop de ulei şi zeamă de lămâie. Dacă aveţi grătar, îl faceţi la grătar, dacă nu, e ok şi la tigaie. Eu l-am făcut în tigaie de teflon, asta după ce l-am înfipt în beţe şi am ajustat beţele cu o foarfecă de grădinarit ca să încapă.

Pentru sos: curăţaţi castraveţii de coajă, scobiţi miezul apos şi tăiaţi-i cubuleţe. Săraţi şi piperaţi şi lăsaţi-i într-o sită la scurs, vor lăsa destul de multă apă. Amestecaţi cubuleţele cu iaurt grecesc, un căţel de usturoi dat prin presa specială, mărar tocat (dacă vă place, dacă nu, îl puteţi elimina) şi puţină zeamă de lămâie. Elizei îi place foarte mult acest sos, chiar dacă, în general, nu prea consumă usturoi crud. De fapt, e mare fan sosuri, şi sosul/salsa de avocado îi place mult, şi cel de roşii şi maioneza pe care a descoperit-o anul ăsta abia şi a fost o mare revelaţie pentru ea 😀

Nu am făcut şi garnitură la felul ăsta de mâncare dar cred că ar merge un cartof copt, sosul tzatziki s-ar împăca tare bine cu el.

Save

Save

2 Comment

  1. Nu am mancat pana acum, dar pare delicios.
    Notez si eu reteta ta 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Sosul sigur o să vă placă, iar pieptul de pui marinat în zeamă de lămâie e delicios, se caramelizează uşor zeama de lămâie în tigaie şi dă un gust deosebit cărnii.

Leave a Reply