Ciorbă de cartofi cu urzici

Când vine primăvara e musai să gătesc urzici, nici nu mi se pare că e primăvară până nu pun pe masă primul fel de mâncare pe bază de urzici. Ciorba de cartofi cu urzici (şi celelalte două feluri pe care le gătesc) a făcut mereu parte din patrimoniul gastronomic al familiei mele. Am întâlnit foarte puţine persoane care să consume urzicile şi în ciorbă, şi nu doar făcute piure, ca spanacul, dar pentru mine ciorba cu urzici e o delicatesă de care mă bucur rar şi pe care o apreciez din toată inima. E un fel de mâncare foarte bun pentru post, căci este săţios iar urzicile au mult fier care să ţină organismul puternic.

dscn5220

Ingrediente: 1 morcov mare, 1 păstârnac, 1 ceapă mare (sau o legătură mică de ceapă verde), 5-6 cartofi medii, două mâini bune de urzici (depinde şi cât de “deasă” o vreţi, eu pun mai multe urzici, să fie multe), borş pentru acrit, bulion sau sos de roşii (eu am folosit un amestec de roşii cu ardei, pus la sticle de soacra mea, şi care dă un gust nemaipomenit ciorbelor), pătrunjel sau alte zarzavaturi (eu mai pun şi lobodă, dacă am în casă, dar loboda are un gust pregnant şi prefer să simt gustul urzicilor).

Ceapa se toacă mărunt, morcovul şi păstârnacul se dau prin răzătoarea mică. Se pun la călit într-o oală cu o linguriţă de ulei şi se amestecă să se înăbuşe puţin (ceapa va lăsa apă). Nu trebuie să se prăjească în niciun fel, să nu prindă culoare sau miros de prăjit! Se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe, apoi se completează cu apă clocotită (eu fierb apă separat în fierbător sau într-un ibric pe aragaz). Se adaugă sare (singurul condiment pe care îl pun, de obicei, sau, dacă am în casă un amestec pentru supă din legume deshidratate, adaug câte o lingură). Se lasă la fiert la foc mic şi când cartofii sunt aproape fierţi se adaugă sosul de roşii (după gust), se mai lasă puţin şi se pun urzicile curăţate şi spălate. Mie îmi plac urzicile întregi, îmi place să le pescuiesc cu lingura din ciorbă, însă sunt persoane care preferă să le toace puţin, mai ales dacă sunt în casă copii care ar putea face mofturi la “frunzele” din ciorbă (nu e cazul la mine, Eliza adoră ciorba asta). Urzicile nu trebuie să fiarbă mult, ele se înmoaie imediat. După ce aţi pus urzicile, puneţi borşul să fiarbă separat într-un ibric (fierbe foarte repede). Puneţi borş, apoi gustaţi să fie pe placul vostru de acru şi de sărat, de obicei cartofii trag foarte multă sare şi e nevoie de ceva mai multă decât la alte tipuri de ciorbă.

dscn5225

Aproximativ la fel eu fac şi ciorba de fasole cu urzici, doar că în loc de cartofi pun fasole. Dacă folosiţi fasole uscată, asiguraţi-vă că e fiartă bine înainte să adăugaţi urzicile. Dacă folosiţi fasole la conservă, fierbeţi zeama cu legumele şi adăugaţi şi fasolea scursă de zeamă tot la final, lăsând-o doar să dea câteva clocote molcome, ca să prindă gustul ciorbei.

8 Replies to “Ciorbă de cartofi cu urzici”

  1. Nedelea Mihaela says: Reply

    Eu fac de vreo 5-6 ani o cura de urzici, de 1 saptamana, in fiecare primavara. Retetele imi cam dau batai de cap, dar ideea este ca m-am tinut de ea cate o saptamana intreaga, desi dupa a patra zi iti este cam lehamite.
    Structura e simpla: la fiecare masa unul dintre feluri sa fie cu urzici. Poate fi ciorba de urzici, iar la felul II carne de pui, pate fi ciorba de perisoare si sote de urzici cu cartofi, in functie de preferinte. Pentru diversificare eu am inventat si retete proprii: pilaf de orez cu urzici, ciorba de legume cu urzici, cartofi copti cu urzici, urzici tartinabile, etc.
    Rezultatul este ca in perioada aceea nu ma ingras, e o buna sursa de fier, ajuta organismul. Dar exista si partea mai putin placuta, ma satur sa tot umblu prin livezi si sa le culeg.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Pilaf cu urzici fac şi eu! E un deliciu!

  2. Și la noi este nelipsit borșul de urzici la fiecare început de primăvară! Este delicios!

  3. O mâncați și rece sau numai fierbinte? Eu ciorba de loboda sau de salata o prefer rece, dar aceea este fără cartofi, mă întreb dacă asta merge rece.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Chiar în ziua în care am făcut-o am mâncat-o seara, rece, cu felii de mămăligă prăjite pe tablă. E delicioasă şi rece!

  4. Pacat ca se gasesc cam greu urzici in ultimii ani, chiar si in piata. Cred ca a scazut cererea si nu se mai obosesc taranii sa le culeaga. Iar noi, ca oraseni, mai greu.
    Eu le prefer frecate cu usturoi, leustean, usturoi, faina. Iar langa ele o mamaliguta… deja salivez doar gandindu-ma.

  5. Super idee..chiar o sa o fac si.eu ..Imi trebuie urzici dar vad eu de unde iau!!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu ai nicio piaţă prin apropiere?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.