Cei de la Corint Junior s-au întrecut în a scoate cărți frumoase pentru categoria 10-12 ani, așa că la cel mai recent Bookfest, am selectat câteva pentru a vi le prezenta și vouă. Se pare că intuiția mea a fost excelentă, pentru că mi-au plăcut foarte mult toate cele trei cărți.
Summerlost sau visul unei vacanțe de vară
O carte dulce-amăruie despre cum să faci față pierderii unor membri dragi ai familiei, Summerlost este combinația perfectă de lectură de vacanță cu o temă asupra căreia să meditezi puțin după ce o termini. Deși un pic tristă, mai ales în pasajele în care Cedar își aduce aminte de fratele ei autist (decedat într-un accident de mașină împreună cu tatăl), mesajul general este optimist, de acceptare, de împăcare și de depășire a momentului tragic care o marchează pe protagonistă.
Cedar este o fată de doisprezece ani care se mută pe perioada verii în Iron Creek, împreună cu mama și cu fratele ei mai mic, cam la un an de la dispariția tatălui și fratelui într-un accident de mașină. Toți membrii familiei par să își gestioneze durerea în felul lor, fiecare pe cont propriu, motiv pentru care Cedar se simte însingurată.
În Iron Creek, Cedar îl cunoaște pe Leo, un băiat de aceeași vârstă cu ea, care lucrează la festivalul Summerlost și care o ajută și pe Cedar să își găsească un job acolo. Prietenia și filozofia de viață a lui Leo o ajută pe Cedar să se confrunte cu temerile ei, dar și cu vinovăția care o apasă.
Copiii vor găsi încântătoare aventurile pe bicicletă ale celor doi și cu siguranță își vor dori și ei să petreacă o vară muncind la un festival medieval și oferind tururi ghidate turiștilor despre vedeta orașului, Lisette Chamberlain, o actriță care a murit în condiții aparent suspecte. Puțin mister, niște aventuri inofensive și un decor rural chiar interesant și gata, visul unei vacanțe perfecte e complet!
Lămâi, cărți și prieteni, Jo Coterill
Dacă în cartea precedentă, Cedar și-a pierdut tatăl, în Lămâi, cărți și prieteni, protagonista, Calypso, și-a pierdut mama. Pasionată de citit și declarând că se simte foarte bine singură, Calypso se împrietenește cu Mae, o colegă nouă de clasă care are aceleași preocupări ca și ea.
Cu ajutorul lui Mae, Calypso ajunge să realizeze că viața pe care o duce nu este în regulă: tatăl ei își petrece timpul închis în birou, casa este rece și neprimitoare, în frigider nu prea există mâncare, hainele îi rămân mici și pantofii o strâng și nu există absolut nimeni căruia să-i pese.
Nevoită mai mereu să se descurce singură, Calypso descoperă acasă la Mae o altă lume, plină de căldură, de mese gătite, de afecțiune arătată fizic. Citind, îți vine să intri acolo în pagini să-l scuturi zdravăn pe tatăl fetiței și să-l întrebi de ce nu o îmbrățișează, de ce nu-i pune mâncare pe masă, de ce îi bagă în cap ideea că e mai bine să fii singur, de ce își ridică ziduri în jurul lui?
După întâmplările din carte, lumea lui Calypso se schimbă puțin, dar nu magistral. Dacă la început, Calypso și tatăl ei se bazează doar pe “forța lor interioară” pentru a răzbate, pe parcursul cărții își dau seama că nu pot trăi singuri și că oamenii, în general, au nevoie de semeni și la bine și la greu, pentru a funcționa în societate.
Ca adult cititor, am realizat că cel mai probabil tatăl ei suferă de Asperger’s, un sindrom din spectrul autist, care îl face să evite atingerile fizice, să prefere solitudinea, să nu știe cum să se comporte în societate – sunt câteva indicii în carte care duc spre această concluzie.
Mi-a plăcut foarte mult această carte pentru sugestiile de lectură din ea. Calypso și Mae citesc foarte mult și își împărtășesc una alteia impresii despre romanele și personajele preferate și, cine știe, poate că aceste sugestii îi vor face pe cititori să caute aceste cărți.
Prietenul din viitor, Camille DeAngelis
Prietenul din viitor mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei cărți. Deși păstrează aceeași linie tragică trasată de romanele anterioare, despre copii care se confruntă cu probleme care îi depășesc, nota adăugată de suspans cu influențe paranormale face ca această carte să se citească în alt registru.
Alec și Josie sunt doi copii de doisprezece ani care se împrietenesc prin corespondență. Doar că această corespondență e un pic mai neobișnuită, având în vedere că îi despart o sută de ani, deși locuiesc în aceeași casă. Josie trăiește în 1915, iar Alec în 2015, iar cea care le intermediază legătura este o placă veche ouija.
Pentru cititor, mai mult decât povestea plină de suspans, este interesant de urmărit, în paralel, traiul celor doi copii la 100 de ani distanță.
Josie locuiește cu mama ei într-o casă înstărită, unde au o bucătăreasă și o guvernantă. Ea și cu sora ei nu sunt lăsate să meargă la școală și nu au niciun fel de libertate. Le place foarte mult să citească sau să asculte poveștile citite de guvernanta lor, domnișoara Emily. În afară de asta, nu au foarte multe lucruri cu care să-și ocupe timpul, iar copilăria lor, în ciuda bunăstării materiale, pare una restrictivă și mohorâtă.
Mama lor, o cunoscută spiritistă, fostă actriță, este foarte aspră cu ele, neezitând să le aplice diverse pedepse corporale, dar și emoționale. Este o femeie rece și crudă, complet lipsită de afecțiune pentru propiii copii. Josie a învățat deja ce să nu facă pentru a nu o stârni pe mama lor, dar Cassie, sora ei mai mică, face constant tot felul de pozne specifice vârstei, pentru care este pălmuită, trasă de urechi sau izolată în dulapul cu lenjerie.
Pe de altă parte, o sută de ani mai târziu, Alec locuiește cu mama lui divorțată în aceeași casă. Deși suferă foarte mult din cauza divorțului, mama încearcă să fie alături de Alec, să discute sincer cu el, să-l sprijine pentru a depăși această perioadă dificilă. Îl încurajează să lege prietenii, nu aplică pedepse și îl îmbrățișează ori de câte ori are nevoie.
”Nimeni nu poate fi bun [cu sensul de cuminte], tot timpul, Josie. Dar părinții noștri trebuie să fie corecți cu noi chiar și atunci când nu suntem buni. Mama lui Alec nu îl închisese niciodată toată ziua într-un dulap. Nici nu-l ținuse nemâncat, nici nu-l făcuse imbecil, nici nu-l alungase când tot ce îți dorea el era să-l strângă în brațe. Josie era sigură de toate astea.”
Întrebarea principală a acestui roman este: poți schimba viitorul? Pot alegerile tale influența parcursul tău în viață sau viitorul e ceva deja trasat și doar mergi pe el așa cum îți este scris? Cu ajutorul informațiilor primite de la Alec, Josie va încerca să-și schimbe viitorul, pe al ei și pe al lui Cassie, și chiar să împiedice un deces prematur. Dar oare va reuși?
P.S. Descrierea de pe site spune că e ”înfricoșătoare”. Eu n-aș cataloga-o chiar așa, dacă asta e înfricoșătoare, atunci Coraline cum mai e? Sunt câteva scene mai greu de digerat (cele cu corecțiile fizice aplicate lui Cassie) dar nimic din ce nu ar mai întâlni copiii noștri în romanele lui Charles Dickens, Mark Twain sau chiar în cele ale lui Matt Haig, dacă vorbim de un autor contemporan.