Cărțile lunii iunie – amuzament și povești de dragoste improbabile

În iunie am ales cărți mai relaxante, unele chiar cu umor sau povești de dragoste. Sunt într-o pasă în care n-aș mai citi cărți cu războaie, conflicte, abuzuri, drame și traume transgeneraționale și, cu excepția lui Fram, ursul polar, cred că am reușit să citesc cărți ceva mai vesele sau măcar cu o perspectivă optimistă asupra vieții.

În plus, în luna care tocmai s-a încheiat, mi-am atins obiectivul setat pe Goodreads de a citi 50 de cărți anul acesta. Și asta fix la mijlocul anului 😀 Acum trebuie să măresc miza, nu?

Viața secretă a scriitorilor, Guillaume Musso, editura Trei

O lectură dezamagitoare de la (aproape) început până la sfârșit. Nu e prima carte cu accente de thriller citită de Musso. “Central Park” a fost destul de bună pe parcurs dar s-a fâsâit la final, la fel ca asta. Idem cu Fata din Brooklyn. Nu stiu ce are autorul asta de le greșește așa pe ultima sută de metri. Parca s-ar plictisi de cărți și decide sa ne dea tot felul de variante de final, sub pretextul plantării îndoielii în mintea cititorului cu privire la faptele petrecute.

De la “Viața secretă a scriitorilor” aveam mai multe așteptări. Începe binișor, apoi devine previzibilă. Îți dai seama cam ce se întâmplă și, deși autorul mai aduce niste răsturnări de situații, nu reușești să te lași prins la loc în starea de încordare expectativă specifică genului. Îți vine mai degrabă să zici “las-o baltă, că nu-ți iese”.

Mi-au plăcut, în schimb, cugetările despre viața și inspirațiile scriitorilor, despre ce anume te face un scriitor bun și despre cum poți broda pe o temă, transformând-o în ceva demn de publicat.

Fantoma și iubirea, Marc Levy, editura Trei

În stilul său caracteristic, care îmbină realul cu un strop de fantastic, Marc Levy reușește si aici o carte foarte emoționanta. Asa cum am mai spus si alte dăți, sunt sensibilă la cărțile despre bătrâni și despre încercările lor de a-și recupera iubirile, pasiunile, trăirile, amintirile din tinerețe. Mereu ma intreb dacă e mai ok sa ajungi la bătrânețe avand regrete pentru ceva ce ai făcut decât pentru ceva ce n-ai făcut.

În cazul acesta, îl avem pe Raymond, mort de cinci ani, actualmente sub forma de fantomă care își bântuie fiul pentru a-i îndeplini o ultima dorință legată de o mare iubire din tinerețe. În demersul acesta, Thomas, fiul, descoperă cate ceva despre viață și despre dragoste dar, mai presus de toate, despre iubirea unui tată pentru fiul său.

Cartea are si puțin umor și este lectura perfectă pentru o zi de vacanță, așa cum am citit-o eu.

Secretele casei de iarnă, Ben Gutterson, editura Humanitas junior

Despre primul volum am scris aici, mi-a plăcut foarte mult, am considerat-o o carte ideală pentru copiii pasionați de citit, de mistere și de jocuri de cuvinte. Al doilea volum a fost, însă, cam la fel ca primul. Adică nu a adus neapărat ceva nou, dușmanii sunt aceiași, modus operandi același.

Primul volum a fost foarte captivant și bine scris, reușind să țină cititorul în tensiune. Al doilea reia aceleași mistere, intriga evoluează în aceeași manieră, ticăloșii sunt cam tot aceiași, iar finalul e oarecum previzibil. Cu toate acestea, e o lectură plăcută și copiilor sigur o să le placă.

Fram, ursul polar, Cezar Petrescu, ediție veche

Am scris pe larg despre această carte aici.

Proiectul Rosie, Graeme Simsion, editura Polirom

Am comandat cartea asta pentru că mi-a fost recomandată ca fiind amuzantă și chiar așa a și fost. A reușit să mă destindă și să mă emoționeze, în același timp.

Don Tillman este un profesor universitar cu o afecțiune din spectrul autist nediagnosticată (probabil Aspergers). Are aproape 40 de ani și este celibatar, are foarte puțini prieteni și nu a făcut sex niciodată. Și deodată îi trece prin minte să se însoare. E convins că reprezintă o partidă bună: face sport, se menține în formă, știe să gătească, e nefumător, câștigă bine și își duce viața conform unor programe și principii stricte. Singura problemă e că cere de la o potențială parteneră fix același lucru!

Prin urmare, Don concepe un chestionar pentru a identifica soția perfectă, numai că aceasta întârzie să apară. În locul soției perfecte apare, însă, Rosie, o femeie diametral opusă idealului lui Don: este vegetariană, fumează, îi plac provocările și lucrează ca barmaniță. Rosie pare complet nepotrivită pentru Don și totuși reușește să îi dea peste cap tot universul.

Proiectul Rosie este o carte minunată despre puterea transformațională a dragostei, despre ceea ce îl face pe fiecare om să fie unic și despre faptul că chiar există cineva acolo, o pereche, pentru fiecare dintre noi, oricât de ciudați, pretențioși sau rigizi am fi. Trebuie doar să fim atenți să nu ratăm acea persoană în goana noastră după un partener/o parteneră care să oglindească acele imagini mentale pe care ni le-am făcut despre el/ea.

Dragostea e scrisă în semne, Kate Clayborn, editura Litera

Citită întâmplător chiar după Proiectul Rosie, Dragostea e scrisă în semne e tot o frumoasă și aparent improbabilă poveste de dragoste între o artistă caligraf și un matematician, doar că e scrisă mai puțin umoristic decât Rosie și cu mai multe accente de film Hallmark. Meg și Reid, protagoniștii, sunt două minți total opuse dar care descoperă că, deși gândesc și acționează diferit, se pot bucura unul de compania celuilalt.

Meg este creativă și plină de imaginație dar acum se află într-un blocaj: are de predat o lucrare importantă și nu reușește să avanseze. În plus, prietena ei cea mai bună s-a distanțat de ea fără să-i dea vreo explicație, iar viața ei socială este complet inexistentă. Așa că atunci când Reid, un fost client, apare în viața ei, Meg consideră asta ca un semn că e timpul să schimbe ceva în existența ei previzibilă și plicticoasă.

Una dintre cele mai importante lecții ale acestei cărți este cea legată de gestionarea emoțiilor negative. E ok să le simți, să le exprimi și să le ventilezi la timp pentru că astfel vei reuși să-ți triezi relațiile, să le vindeci pe cele rănite și să ai o viață emoțională sănătoasă pe termen lung.

Cele șapte surori. Sora umbră. Povestea lui Star, Lucinda Riley, editura Litera

Urmăresc Saga celor Șapte Surori de când a apărut primul volum la noi și mi-a plăcut foarte mult. Cu fiecare carte povestea devine și mai incitantă și mai plină de mistere, și mai frumoasă.

Sora umbră este o poveste minunată despre relațiile de co-dependență, despre desprinderea dintr-o relație de acest tip, despre năzuințele pe care le poți avea ca femeie (oare e greșit, se întreabă protagonista, ca după cât au luptat predecesoarele mele pentru independență și drepturi egale, eu să-mi doresc doar să fiu casnică, să am grijă de copii, de casă și de grădină?) și despre redescoperirea de sine în raport cu propriul trecut.

Fiecare carte din Saga e mai bună decât precedenta și abia aștept să se traducă și următoarea. Cred că e printre puținele serii la care stau în dubii dacă să cumpăr ebook-urile în engleză sau să mai aștept traducerile.

2 Replies to “Cărțile lunii iunie – amuzament și povești de dragoste improbabile”

  1. Cum am citit articolul tau am cautat si mi-am descarcat Proiectul Rrosie pe care am si citit-o ieri. Tare mult mi-a placut. Regret ca nu am savurat-o mai mult si am citit-o intr-un ritm alert.
    Astept cu interes recomandarile tale 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu acusi ma apuc de Efectul Rosie, continuarea. Sper sa fie la fel de buna.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.