Videoconferințele și struțocămila ținutelor pentru biroul de acasă

Nu știu câți dintre voi ați lucrat de acasă în perioada pandemiei și după aceea. Eu lucrez de acasă de la 1 martie. Uneori am senzația că e 1 martie acu câțiva ani, așa de departe mi se pare epoca în care mă îmbrăcam frumos și mergeam la birou, unde era liniște, cafeaua era făcută deja, mă duceam la toaletă când voiam și mâncam alături de o colegă, povestind una-alta în sala de mese.

Prin natura meseriei mele, eu am și multe videoconferințe și, evident, pentru ele trebuia să mă și aranjez puțin. Dacă n-aș fi avut și videoconferințe, cred că m-aș fi spălat pe păr mult mai rar, machiaj n-aș fi pus deloc, iar hainele mai drăguțe n-ar fi părăsit niciodată șifonierul 😀 😀 😀

Acu să nu mă înțelegeți greșit: de exemplu, eu nu stau niciodată prin casă în pijamale. Pentru mine pijamalele sunt niște piese de îmbrăcăminte care se poartă doar la somn. Eliza chiar mi-a ”reproșat” odată, după ce i-am atras atenția că e ora 5 și ea e tot în pantalonii de pijama, că eu mă schimb imediat ce mă trezesc. Așa e ritualul meu.

Ea, în schimb, poartă pantalonii de pijama toată ziua, fără nicio problemă și se urcă și cu ei în pat seara la culcare (motiv de nervi pentru mine 😀 😀 😀  )

Și uite așa am ajuns ca ținutele noastre de birou/școală, pentru momentele de ședințe/cursuri video să fie formate din bluze mai acătării și pantaloni de trening (eu) – de pijama (Eliza).

De fapt, eu nu stau în cămașă prin casă, vă dați seama. Nici nu prea mă dau în vânt după cămăși, vorba mamei, parcă sunt în ghips toată ziua, mai ales dacă e vreuna din poplin.

Mă schimb repede atunci când am videoconferințe și în rest stau în tricou. E drept că acum am găsit o variantă de mijloc, o cămașă din tricot, dar e albă și nu prea poate fi purtată acasă tot timpul. Poate când mă voi întoarce la birou 😀

Și ca să ne înnoim amândouă, că tot vine începutul de an școlar, Eliza și-a ales o cămașă albă cu modele albastre și o pereche de pijamale cu leneși 😀 😀 😀 Știți voi, leneșii sunt animăluțele alea care fac totul super încet. Sigur le știți, mai ales dacă ați văzut Zootropolis. Să fie oare leneșii de pe pijamale o aluzie la începutul de an școlar și la cât de entuziasmată e că începe? :)))

Voi cum vă îmbrăcați când lucrați de acasă?

 

 

Material realizat în colaborare cu Bonprix.

8 Replies to “Videoconferințele și struțocămila ținutelor pentru biroul de acasă”

  1. Laura, poate vroiai sa spui ” in perioada starii de alerta si dupa aceea” nu in a pandemiei, ca aia nu a trecut. Din acel ” dupa aceea” reiese ca pandemia gata, s-a dus, ceea ce nu e adevarat, din pacate.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Așa e, da, la starea de alertă mă refeream. O să modific în articol. Din păcate pandemia e departe de a se fi terminat 🙁

  2. Din fericire sotul are rar video conferinte, se imbraca in camasa si pantaloni casual, in rest haine de casa. Mie pijamalele prin casa imi dau impresia de om bolnav (nu, ca n-as fi) dar ma simt ca la spital, toti pe rand avem ispita asta de a sta in pijamale prin casa dar incercam sa ne schimbam. Sunteti foarte frumoase!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu mai mult din motive de igienă, nu-mi place sa stau prin casă cu haine cu care mă bag în cearșafurile curate din pat seara.

  3. De când sunt acasă, stau în pijamale toată ziua :)) Pe care le schimb zilnic. Și când lucram de acasă, tot în pijamale stăteam și intram în call fără video sau îmi puneam doar fața să se vadă :)) Îmi plac pijamalele Elizei.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Si mie imi plac pijamalele ei 😀 La noi se cam pune lumea pe video și mi-e aiurea să fiu eu singura fără video, așa că deschid și eu.

  4. Nu am avut ,,bucuria” de a munci de acasa, dar presupun ca e mai greu decat isi imagineaza lumea. Mai ales daca ai si copilasi in preajma de care trebuie sa te ocupi.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu ai lucrat deloc sau ai lucrat direct de la locul de munca?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.