Uneori, când mergem mult cu mașina și Eliza se plictisește să mai joace ”văd cu ochișorii mei” cu Vlad, mai inventează câte un joc pe care să-l jucăm noi. Așa a fost și jocul ăsta de-a întrebările, ea mi-a adresa niște întrebări și eu am răspuns cu sinceritate. Și viceversa.
Sincer nici măcar nu-mi aduc aminte ce am întrebat-o eu pentru că mi-au rămas în minte doar răspunsurile ei la întrebările mele, pe care le-am notat discret pentru că m-au surprins prin maturitatea și profunzimea gândirii ei.
Deci iată ce am întrebat-o și ce a răspuns Eliza. Poate că răspunsurile ei (exact așa cum le-a dat, ne-editate) vă ajută și pe voi în relația cu copiii voștri.
De ce vă contraziceți așa des cu noi?
Pentru că vrem să avem mereu dreptate. Și suntem copii, nu știm că nu avem dreptate.
De ce nu recunoașteți când ați făcut o tâmpenie?
Pentru că ne e frică să nu ne certați și să ne pedepsiți. Și ținem prea mult la telefoanele noastre.
De ce ne bateți la cap să vă luăm ceva si apoi noi vă luăm și vă plictisiți de obiectul respectiv?
Pentru că dispare noutatea. O păpușă devine doar o păpușă obișnuită după câteva zile.
De ce ne considerați uneori cei mai nașpa părinți?
Pentru că atunci când ne certați, avem impresia că nu ne mai iubiți.
De ce nu vă preocupați de școală la fel de mult cât ne preocupă pe noi?
Pentru că vedem lucrurile diferit. E ca pe tiktokul ăla, în care părinții văd școala ca pe o școală și noi ca pe o închisoare.
De ce nu sunteti niciodată recunoscători pentru tot ce facem pentru voi?
Suntem recunoscători, dar nu știm cum s-o spunem.
De ce vă axați mereu fix pe ultimul refuz?
Nu stiu cum să răspund la întrebarea asta.