Am citit multe cărți de parenting de-a lungul timpului și în special am urmat cursuri și am citit cărți despre Playful Parenting pentru că este cel mai dificil aspect al vieții mele. Mie nu-mi vine natural să mă joc, fac eforturi și mă educ permanent în acest domeniu așa că, atunci când a crescut Eliza, cel mai tare m-am bucurat că am scăpat de jocurile de rol.
Dar apoi a venit Vlad și a trebuit s-o iau de la capăt 😀 Dacă nici asta nu e karma! Și Vlad e un fan absolut al jocurilor de rol!
Prin urmare, era de așteptat să-mi atragă atenția acest serial (să ne atragă, de fapt) și asta s-a întâmplat în mod natural, într-o zi, în pandemie, când eu lucram și Vlad se uita la televizor pe Disney Junior. Și am auzit ceva la desen – Blue era – care m-a făcut instant să întorc capul: o discuție și un joc despre moarte.
Țin minte că am postat atunci asta pe Facebook (prin iunie, cred):
Vlad se uita săptămâna trecută la un desen animat pe Disney Junior, cu niște cățeluși, Blue se cheamă. Și la un moment dat, Blue împreună cu tatăl ei găsesc un peruș rănit. Îl iau și îl duc la veterinar dar perușul moare.
Nu eram atentă, făceam ceva treabă prin casă, dar mi-a atras atenția și am avut un moment din ăla, STAI, CE? CUM ADICĂ A MURIT PERUȘUL? Într-un desen pentru copii mici?
Dar apoi Blue, foarte tristă că a murit perușul, îi cere mamei și surorii să se joace de-a perușul rănit. Sora este perușul, o salvează, o duc la veterinar (la mama) și mama, pentru a îndrepta lucrurile, zice: perușul este bine, l-am vindecat! La care Bluey zice: ”nu, nu așa se joacă jocul ăsta, trebuie să spui că a murit.”
Mama repetă jocul și spune că perușul a murit, dar apoi sora începe să zburde pe acolo și să ciripească. Mama îi spune lui Blue: nu așa voiai să joci jocul ăsta, nu-i așa?
La care Blue spune: e ok, unele lucruri nu țin de noi/nu le putem controla (nu-mi aduc aminte replica exactă).
Mi s-a părut un episod super fain, pe cuvânt. Moarte, lucruri pe care nu le poți controla, modul în care jocul de rol poate fi vindecător… extraordinar, o lecție foarte bună atât pentru copii cât și pentru părinți. O să mai fiu atentă la serialul ăsta și pe viitor, poate mai învăț ceva.
Am continuat să ne uităm la Blue împreună, ambii mei copii și soțul sunt mega fani. Cum râde Vlad la Blue nu râde la absolut nimic altceva, ar trebui să-l filmez odată. Și, evident, după fiecare episod vrea să ne jucăm jocurile respective. Printre jocurile lui preferate se numără Statuile și Gheara magică, ambele învățate din serial.
Și, urmărind mai multe episoade (unele chiar de mai multe ori), mi-am dat seama că nu mai ai nevoie de cărți și cursuri de parenting dacă te uiți la serialul ăsta pentru că înveți cam tot ce ai nevoie din el. Nici nu-i de mirare că e cel mai urmărit serial din istoria ABC, producătorul seriei, cu cel mai mare procentaj pe categoria ”urmărit în familie”.
Și am sintetizat eu așa cam 10 idei principale din el, ca să vă conving că merită să-l urmăriți împreună cu copiii, dar și singuri dacă aveți nevoie de puțină relaxare pe temele astea de parenting.
1. Parentingul eficient se face cu mult umor. Episoadele sunt foarte amuzante și multe lucruri sunt rezolvate cu umor, dar niciodată pe socoteala cuiva. Umorul e sincer, autentic, nu sarcastic. Râsul ajută foarte mult la procesarea emoțiilor și asta e valabil și pentru personaje și pentru spectatori.
2. Copiii sunt luați în serios. Sunt ascultați, problemele lor sunt luate în serios și tratate cu seriozitate. Copiilor li se acordă atenție, iar atunci când nu se întâmpla asta, sunt încurajați să se exprime, să spună ce nu le place (ca atunci când Bingo îi spune tatălui că se joacă prea dur cu ea) și ce îi deranjează (ca atunci când Bingo e supărată că tatăl nu a auzit-o când l-a strigat să se uite la insecta frunză).
3. Serialul abordează subiecte delicate pe care nu știm uneori cum să le discutăm cu copiii. Și face asta într-o manieră simplă și directă. Familia discută despre moarte, despre bebeluși născuți prematur sau despre despărțiri și procesează, prin joacă, emoțiile generate de aceste subiecte.
4. Tatăl lucrează de acasă uneori. Episoadele alea sunt atât de amuzante, și m-am regăsit de multe ori în ele. Vă imaginați că nu poate munci prea mult cu doi copii care trag de el să se joace și care îl întrerup permanent. (el e tatăl, cel din imagine, uitați-vă puțin la fața lui 😀 )
5. Atmosfera din familie este foarte relaxată, cei doi părinți comunică, se susțin reciproc și își cresc copiii pe picior de egalitate. Ambii lucrează, ambii stau cu copiii, îi vedem spălând vasele, gătind sau făcând diverse treburi domestice împreună.
6. Totul se rezolvă în joacă. Conflictele se rezolvă, emoțiile se gestionează și lucrurile se explică în joacă, prin jocuri de rol complexe, la care participă și părinții, copiii, verișorii, unchii și mătușile sau vecinii.
7. Cele două surori nu sunt mereu pe aceeași lungime de undă, ele fiind diferite (de ex Blue e mai energică și vrea jocuri mai creative și mai pline de acțiune, pe când Bingo e mai contemplativă dar și un lider mai bun – ceilalți copii îi acceptă mai ușor îndrumările) iar părinții le acceptă așa cum sunt și nu încearcă să le schimbe.
8. Și părinții din Blue sunt urmăriți la toaletă, sunt surprinși uneori butonând telefonul sau sunt treziți cu noaptea în cap dimineața. Nici ei nu sunt perfecți, așa cum nu suntem nici noi, ca oameni sau în relația cu copiii noștri.
9. Copiii învață despre tot felul de chestii din societatea contemporană: despre circuitul banilor, despre alimentația curată, intoleranța la gluten, excesul de tehnologie etc
10. Copiii mai învață și despre consecințe, asumarea responsabilității, reguli, socializare, tachinare, egalitatea între sexe (episodul cu jocul de-a mama și tata când nu se pot decide cine merge la serviciu și cine stă cu copilul e absolut ilar) etc
La o singură întrebare nu m-a lămurit serialul cum să răspund: dacă toți bebelușii vin dintr-o mamă și un tată, atunci primul bebeluș de unde a apărut? 😀
Si eu si sotul lucram de acasa si am exact fata tatalui lui Blue. :p
Si eu am fața aia zi de zi, mai ales de când s-au închis școlile și grădinițele 😀
Cum te descurci cu copiii pe acasa? Ai nostri sunt mici: 2 ani si 4,5 ani si sotul si-a decalat programul de lucru si lucreaza de dupa-amiaza ca sa nu ne suprapunem 100%, dar pentru copii tot mama este primul punct de contact. Erau obisnuiti cu mine acasa si sunt destul de bulversati. Singura chestie care ma consoleaza e faptul ca fiind insarcinata a 3-a oara o sa intru in prenatal pe la sfarsit de ianuarie. Sper ca pe la anul in primavara-vara sa se mai linisteasca lcururile pe la noi si sa ii pot duce la gradinita cum planificasem pentru toamna asta.
Sincer, greu, si ai mei sunt mai mari. Eliza se descurca singura cu scoala si dimineata am “angajat-o” sa-l ajute/supravegheze pe Vlad cu gradinita online, ca eu nu mai faceam fata. Dar muncesc cam pe sponci cu Vlad acasa, nici nu ma asez vreodata bine pe scaun ca stiu ca o sa ma ridice iar in urmatoarele minute 🙁
Hei, ce m-ai nimerit cu articolul acesta! 😊
Viata cu Blue sunt desenele mele preferate de pe Disney Jr iar fetita noastra, vazand entuziasmul meu, a inceput sa le urmareasca cu atentie (oricum ii placeau si inainte). Si noi preluam jocuri din anumite episoade si am senzatia ca ne regasim in viata lui Blue si a familiei ei. Chiar mi-ar placea sa vad cat mai multe desene de genul acesta pt copii, educative si funny.
Asta cu lucratul pe sponci e ceva foarte agasant.Nici nu ma asez bine sa incep sa mai scriu vreun mail ca si aud: “Mama vreau….”, “Mama, da-mi……”
Stiu 🙁 intreruperile astea imi omoara productivitatea…
Si Adelina rade la Blue cu mare pofta, in hohote. Le consider foarte educative, desi, cand a venit la mine si a zis: “hai sa ne jucam de-a nasterea prematura”, era sa lesin :), dar trateaza multe teme interesante totusi
Laur, doar la Disney JR se poate urmări? Uite că eu nu am auzit de el, ori unde fetele mele nu se uită mai deloc la acest canal.
Da, doar la Disney Junior.
Daaa Blue e super, si pe mine ca parinte ma prinde uneori si devin atenta, de obicei cam ignor desenele caci ne uitam la jim jam, sofia si se repeta deseori.