Noi apariții la editura Paralela 45 – februarie 2021

Editura Paralela 45 începe primăvara editoriala cu noi volume la serii deja îndrăgite, dar și cu cărți noi. Din ce am apucat eu să văd și să răsfoiesc/citesc, iată câteva dintre ele.

Bruno crește și Mia crește de Monica Peitx, ilustrații Cristina Losantos

Sunt două cărți destinate pre-adolescenților, despre schimbările care au loc în corpul, mintea și viața lor odată cu apropierea și instalarea pubertății. Bruno are 10 ani, iar Mia nouă ani și jumătate la începutul cărților. La final, ambii copii au 13 ani, așa că putem urmări, odată cu creșterea lor, și schimbările specifice fiecărei vârste.

Autoarea este un endocrinolog pediatru care a mai scris cărți despre obezitate, diabet și problemele de înălțime, așa că puteți avea încredere că aceste cărți sunt foarte bine scrise. Ele punctează cele mai importante momente ale pubertății, într-un limbaj facil pe care copiii îl pot înțelege și singuri (în caz că le e jenă să citească aceste cărți împreună cu părinții).

Fiara inimii întunecate, Kieran Larwood 

Este volumul trei din Saga celor cinci tărâmuri. Dacă ați citit și cărțile precedente, atunci sunteți deja familiar cu legenda lui Podkin O Ureche și cu Secretul Scorburii Întunecate.

Tainele codrului sălbatic, Tonke Dragt

Este continuarea volumului Scrisoare pentru rege, care a fost și ecranizat de Netflix. Povestea lui Tiuri, un tânăr de 16 ani care trebuie să livreze o scrisoare importantă regelui Unauwen, în ciuda tuturor piedicilor și primejdiilor, continuă în acest volum. Tiuri are acum 17 ani și are altă misiunea: aceea de a găsi un cavaler dispărut al regelui.

Cele două cărți sunt la ofertă acum, doar 50 lei pachetul cu ambele volume.

Atlasul dragonilor, William O’Connor

Un volum oarecum neobișnuit, seamănă cu o enciclopedie dar este o enciclopedie cu lucruri inexistente. Însă felul în care este scrisă, cu toate denumirile latinești, cu detalii legate de anvergura ariplor, zona de răspândire, elemente de recunoaștere, habitat, hrană etc aproape te fac să crezi că toți acei dragoni sunt reali.

Vlad a trecut printr-o etapă intensă de ”dragonită”, în care s-a uitat pe Netflix la tot ce a găsit cu dragoni potrivit pentru vârsta lui, așa că ne-a făcut plăcere să ne uităm împreună prin această carte.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.