Adolescenții și pacea pierdută: ar putea fi un titlu de film, dar nu e!

Pe măsură ce schimbările datorate adolescenței apar mai repede la Eliza decât schimbările de vreme în luna martie în România și pacea dintre noi pare să semene mai degrabă cu un război rece, contracarez și eu, citind și documentându-mă cât mai mult pentru ca aceste lucruri să nu mă prindă pe nepregătite.

Și una dintre metodele prin care mă documentez e să accesez diverse materiale, webinarii sau cursuri online, pentru că uneori citesc de una singură și îmi place ce citesc, dar eu sunt genul care are nevoie și de interacțiunea cu o persoană care să-mi spună că o să fim bine și eu și ea și că e ceva perfect normal ce ni se întâmplă.

Pe Urania Cremene, expert în parenting, o știu de mulți ani. Țin minte că am scris odată pe blog că îmi place foarte mult cum vorbește în public. E mare lucru să știi să îți construiești un discurs care să oprească lumea din foit pe scaune și butonat telefonul și să fie 100% atentă la tine, iar ea avea acest talent care m-a fascinat atunci.

Dacă sunteți părinți de copii mari, știu ce-o să spuneți: dar Urania are cursuri destinate copiilor de părinți mici, pe mine deja nu mă mai poate ajuta! Casa mea e un adevărat front de război între mine și adolescentul meu! Nimic mai neadevărat. Programul ei, All About Parenting, este creat special pentru a putea fi aplicat la orice vârstă a copilului, pentru că e, în esență, un program despre relații, despre echilibru personal și echilibru în relații și asta e valabil la orice vârstă (și despre cum să negociezi pacea, fără „victime”!)

Iar faptul că aveți copil mare nu e o scuză să vă opriți din învățat despre cum să fii un părinte mai bun!

Pe lângă programul mare, pe site mai are și o mulțime de webinarii gratuite pentru părinți și profesori despre subiecte de mare interes, de exemplu ”cum să motivezi copiii să participe la orele online dacă ești profesor” sau ”cum să dezlipești copiii de ecrane dacă ești părinte” 😀

O să detaliez despre program și cum vă poate ajuta pe voi, părinții de adolescenți, la finalul articolului, dar haideți mai întâi să citim ce ne-a răspuns Urania la două dintre cele mai mari întrebări ale părinților de adolescenți.

Și să fiți aici și pentru următorul articol, când vom povesti despre siguranță personală, examenul de clasa a opta și a doua șansă ca părinte.

Ajutor! Copilul meu a devenit foarte leneș și delăsător. Camera lui e dezorganizată, nu mai are chef de nimic și ne certăm mereu din cauza asta. Cum îl stimulez să facă curat sau teme nu pentru că mă supăr eu, ci pentru că așa simte că trebuie? 

Acest ”Ajutor!” pe care l-ai folosit îmi dă ocazia să aduc în discuție faptul că cele mai multe comportamente nedorite ale copiilor, indiferent de vârsta lor, fie că e 3 ani sau 13, sunt, de fapt un strigăt de ajutor, o nevoie neîmplinită. Un strigăt mai mic sau mai mare, în funcție de problema pe care comportamentul o are în spate.

Și aș vrea să nu trec mai departe în răspunsul meu fără să clarific niște termeni extrem de importanți și care, cred eu, vor aduce mai multă claritate în răspunsurile pe care le voi oferi pe parcursul acestei discuții. 

Vreau să pornesc acest subiect de la Teoria Autodeterminării, conform căreia fiecare ființă umană se naște cu 3 Nevoi Psihologice de Bază. E foarte important să reținem că ele nu ne părăsesc toată viața. Adică le avem la 3 luni, la 3 ani, la 13 și la 30 de ani în noi. 

Aceste Nevoi sunt: 

  • Nevoia de Conectare, adică nevoia de a te simți iubit, important, valorizat, înțeles, privit cu respect și cu încredere. 
  • Apoi e Nevoia de Competență, adică nevoia de a simți că poți, că ești în stare, că ești bun, că poți face performanță, că poți învăța singur să mănânci, să te speli, să cumperi pâine sau să iei un premiu la un sport sau la un instrument. 
  • Iar ultima, dar nu cea din urmă, e Nevoia de Control, adică ”butonul” care stă în spatele micilor și marilor răzvrătiri ale copiilor: e nevoia de a lua decizii, de a simți că ai control, că nu ești doar o marionetă căreia i se spune ce să facă și căreia viața doar i se întâmplă. 

Odată ce am înțeles ce sunt aceste nevoi și am acceptat că și copilul nostru le are și are nevoie să și le împlinească, (pentru că nu mai este doar despre a i le împlini noi, fiind deja cu un cap mai mare decât noi), putem pune în altă lumină această ”lipsă de chef”, ”lene” sau răzvrătirea ori rebeliunea. 

Dacă aceste nevoi sunt hrănite suficient și copilul simte că are control, că e acceptat chiar și când ”o mai dă în bară”, nevoia de răzvrătire nu mai apare atât de zgomotos. 

Deci e mult mai ușor să te înțelegi și să ai cooperarea unui copil care nu se simte invizibil și nu simte că e mic, metaforic vorbind, cooperarea fiind exact acest ”să facă pentru că simte el că trebuie, nu pentru că mă supăr eu” despre care ai pomenit în întrebare. 

De regulă, eu sfătuiesc părinții să învețe cum să hrănească aceste nevoi, astfel încât să crească responsabilitatea în copii încă de mici și să cultive disciplina încă de când vorbim despre strâns jucării și spălatul primilor dinți apăruți. 

Însă nu e niciodată prea târziu să începi să crești aceste zone, responsabilitatea și disciplina, chiar dacă poate dura puțin mai mult până apar rezultatele vizibile. 

Și primul lucru este să folosești empatia și rădarea, calmul, adică să îi arăți blândețe chiar și atunci când simți că mai ai puțin și îi pui telefonul sau ”atitudinea” în oala cu ciorbă 🙂

Deci nu dai comenzi, nu ameninți, nu pedepsești dacă al tău copil îți spune ”Mă lași?! N-am eu chef de curățenie acum… nici de teme,  nici să îmi pun o fustă mai lungă la școală etc… ”

Adică să spui ”Înțeleg că poate nu ai chef să faci curat acum. Cred că ai prefera să vezi ultimul episod din serialul preferat sau să vorbești cu prietena ta…”  sau ”Te cred că te-ai săturat de teme. Uneori sunt grele, alteori pot fi plictisitoare pentru tine… Câteodată așa simțeam și eu legat de școală.” 

Empatia deschide multe ”uși” în comunicarea cu copiii, cu oamenii, în general. Apoi, ce poți să faci este să stabilești niște reguli clare și să le comunici cu fermitate și căldură:

Reguli legate de curățenie

Fă vizibile niște limite, niște reguli legate de curățenia în cameră, de igienă, de implicarea în treburile familiei, pe care să i le transmiți și pe care să i le repeți, dacă e nevoie, de mai multe ori. 

De exemplu, poți spune așa: ”Aș vrea ca atunci când intru în camera ta, să fie hainele puse în dulap (sau măcar pe un scaun), biroul să fie aranjat, ca să poți face temele în ordine. De asemenea, aș dori ca o dată pe săptămână să dai cu aspiratorul, să pui toate hainele pe umerașe și să ștergi praful. ”

Astfel, copilul înțelege ce vrei de la el și ce înseamnă, cel puțin pentru tine, curățenia și care sunt așteptările tale. 

Teme

La fel și cu temele. Stabiliți o rutină de care să se poată ține, astfel încât să nu stai cu gura pe copil tot timpul cu întrebări. ”Uite, pentru mine e important să știu că ți-ai făcut temele până la ora 7 (de exemplu). Apoi vreau să luăm cina, să mai povestim sau să vedem un film ori să o sunăm pe bunica.” 

Copilul meu nu mai vorbește cu mine. Dacă până acum îmi povestea tot ce se întâmpla la școală sau în grupul de prieteni, de la o vreme a început să devină mai tăcut, iar dacă se întâmplă ceva pe la școală, aflu din alte surse. Cum mă conectez cu un copil care nu vrea să mai vorbească cu mine despre ce i se întâmplă?

Așa cum spuneam și mai sus, e firesc să apară o nevoie mai accentuată de intimitate, și nu doar în spațiul fizic, ci și în mintea, trăirile și relațiile lor din afara casei, prieteniile lor. 

Însă asta nu înseamnă că trebuie să dispară și comunicarea dintre voi. Iar cel mai valoros lucru, dincolo de a clădi relația pe încredere, pe ”mie poți să-mi spui orice”, este să te arăți interesată de pasiunile copilului, de lumea lui, chiar dacă nu o înțelegi uneori. 

Dacă are un joc preferat, roagă-l să-ți arate cum se joacă, care sunt pașii, ce simte când câștigă sau de ce îi place acel joc. 

Dacă îi place un anumit gen de muzică pe care poate tu nu îl agreezi prea tare, încearcă să afli mai mult despre cântăreț sau despre formația respectivă. 

Sau poate îi place un serial care, la prima vedere, pare superficial sau prea dramatic, tu arată-te interesată să înveți mai mult. 

În plină înflorire a personalității, în plină formare a individualității, un lucru vital pentru copii este să nu se simtă judecați, ironizați sau să lăsăm impresia, noi adulții, că ar fi mai ”iubibili” dacă s-ar comporta cum vrem noi, dacă s-ar îmbrăca mai puțin roz sau mai puțin negru sau dacă ar urmări mai multe documentare. 

Fiecare om e unic și copiii noștri au nevoie să le fie acceptată și subliniată această unicitate. 

Atunci când se simt întregi așa cum sunt, acceptați așa cum sunt, copiii vin către noi cu toată deschiderea, știind că acolo este spațiul lor de siguranță: în brațele noastre, orice vârstă ar avea ei. 

(să știți că după ce am citit asta, i-am zis Elizei că îmi poate arăta casa ei din Minecraft, pe care am refuzat zile întregi s-o văd pentru că mă plictisisem de case din jocuri 😀 )

*

All About Parenting – cum te ajută programul dacă ești părinte de preadolescent sau adolescent

Ce își doresc părinții de la un copil și un viitor adolescent? Să nu se teamă de ei, să spună ce simte și prin ce trece. 

Iar în cele mai multe familii asta e realitatea: adolescenții se închid în ei pentru că nu se simt înțeleși sau acceptați așa cum sunt ei, cu toate schimbările prin care trec.

Iată, deci, pornind de la Capitolul 1, Esența cooperării dintre părinți și copii, înveți cum poți înțelege, preveni sau gestiona corect cele mai frecvente refuzuri. 

Capitolul 5 din program este, poate, cel mai dorit de către părinți, orice vârstă ar avea copilul lor, pentru că acolo găsești Cele mai bune metode pentru obținerea cooperării,  fără să mai ajungi la țipete, amenințări, jigniri sau… vinovăție.

Iar apoi, Capitolul 8, Cum previi și cum tratezi comportamentele negative, cu respect și empatie, și Capitolul 9, Disciplina și consecințele, aduce lumină în legătură cu ceea ce înseamnă, de fapt, disciplină fără pedepse. Mai exact, înveți cum să pui limite și să aplici consecințe fără să mai fie nevoie să apelezi la rușinare, vinovăție sau comparații cu alți copii, lucruri care distrug stima de sine a copilului și relația cu tine.

Apoi, în Capitolul 4 înveți cum poți crește un copil responsabil cu corpul lui, camera lui, obiectele personale sau chiar temele lui, iar Capitolul 6 l-am dedicat gestionării problemelor și luării de decizii, pentru că știm cu toții cât de importante sunt alegerile potrivite la momentul potrivit, mai ales la adolescență când anturajul și tentațiile sunt mai greu de controlat. 

Am gândit acest program atât pentru părinții la început de drum, cât și pentru părinții care au trecut deja peste anumite etape, ca tantrumurile sau refuzul de a se spăla pe dinți, și s-au lovit de provocări specifice adolescenței, de rebeliuni sau lipsă de motivație. 

E primul program de parenting din țară și unica metodologie de parenting din lume care are la bază ultimele cercetări în știința motivației (ex. Teoria Autodeterminării), preluate direct de la unele dintre cele mai mari universități din lume.

Când am creat acest program, nu am avut în minte un copil mic, ci o ființă care are nevoie de mentori, de un ghid și de un model care să-i arate calea către echilibru. Am dorit ca părinții să aibă la dispoziție informația necesară pentru a ”hrăni” copilul pe toate planurile, emoțional, spiritual, intelectual, pentru a crește o ființă echilibrată, puternică, care stă bine pe picioarele ei și care știe să se ridice atunci când dă de greu. 

All About Parenting e un program pentru părinți cu copii de toate vârstele, de la 0 la 18 ani și răspunde la problemele specifice fiecărei vârste, de la refuzul de a dormi în patul lui, refuzul de a mânca și până la responsabilitatea de a-și face curat în cameră sau chiar și la probleme de soiul „Mami, m-a părăsit iubitul/iubita”.

Programul conține 11 Capitole, 305 episoade, având o durată totală de 31h și 24 min, însă e împărțit în episoade scurte, de maxim 15 minute, pe care le poți urmări direct din aplicație. 

Poate părea copleșitor la prima vedere, însă frumusețea programului e că a fost gândit ca el să ajute încă de la primele episoade. Adică tot ce urmărești, poți pune în practică imediat și rezultatele se văd. Chiar se văd!

Până acum 15.100 de părinți au ales să învețe cu All About Parenting.

În plus, pe lângă programul online, părintele primește unul dintre cele mai fabuloase instrumente, Agenda de Parenting, în care îți poți nota idei pe care să le reții sau poți face exerciții practice pornind de la provocările pe care le ai tu în relația cu copilul tău. 

15 minute pe zi pot face o diferență enormă în relația cu copilul, pentru că rezultatele chiar se văd și relația înflorește și devine una puternică, pe termen lung, așa cum cred eu că își dorește orice părinte. 

Pentru că poate pe la 18 ani copiii ne pleacă din case, dar din inimă nu pleacă niciodată. 

3 Replies to “Adolescenții și pacea pierdută: ar putea fi un titlu de film, dar nu e!”

  1. M-am topit la ultima fraza! Am un coleg cu fata de 22 de ani și mereu ma încurajează sa insist la Diana (10 ani) cu regulile și cu principiile de viata chiar dacă nu vad rezultate acum, sa am răbdare ca voi culege roade târziu, dar voi culege. Fata dansului abia după 20 de ani și doar când e plecata de acasa aplica ce a învățat în familie. În rest, când e cu parintii încă e reticenta și da ochii peste cap la orice observație de-a lor.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Sa-i zici ca ii multumim pentru incurajari 😀

  2. Cand aud de parinti care se plang ca nu le mai povesteste copilul nimic despre viata lui, imi amintesc de propria mea experienta din adolescenta si sunt sigura ca un pic de reflectie i-ar ajuta pe acesti parinti sa inteleaga unde au gresit si unde s-a produs ruptura.
    In toata copilaria am fost incantata sa-i povestesc mamei absolut tot ce facusem peste zi: despre activitati si prieteni, in asemenea detalii si atat de explicit, incat nu mai era nevoie sa-mi puna vreo intrebare. Vorbeam o jumatate de ora incontinuu, eram si inca sunt f vorbareata din cate se observa! :)) Ce credeti ca facea mama dupa ce ma asculta – uneori amuzata, alteori vadit socata de ce-i spuneam? Imi spunea: “Hai ca m-ai innebunit de cap/m-ai obosit cat poti sa vorbesti, ma mir cum frate-tau nu-mi zice niciodata nimic!” Sau: “Asa ai facut?!? Cum sa faci asa ceva?!” (Plus potop de simulari prapastioase a ceea ce se putea intampla si concluzii despre cat de inconstienta am fost) Iar cireasa de pe tort, care m-a ajutat pe la 16 ani sa ma decid odata pt totdeauna sa nu-i mai povestesc mamei absolut nimic despre mine a fost cand mi-a zis: ” Eu nu inteleg cum te suporta prietena ta sa-i faci atatea” (colega si prietena mea cea mai buna ma “suporta” sa copiez dupa ea cand nu vedeam ce era scris pe tabla, aveam nevoie de ochelari in perioada aia din liceu)… Efectiv aveam impresia ca “arunc diamante in gura porcilor”, cand vorbeam cu mama despre mine..
    De ce sa mai vorbesti despre problemele tale cu cineva care din start te judeca/te considera mai prejos decat altii/e plictisit si obosit sa te urmareasca? Eu nici in ziua de azi la aproape 40 de ani nu pot vorbi deschis cu mama si inca ma afecteaza asta.
    Culmea e ca pe la 20 de ani a apelat la o matusa sa ma convinga ca trebuie sa discut cu mama planurile mele de viitor, “sa nu mai fiu asa ascunsa, ca au ajuns sa creada ca ma ocup cu lucruri dubioase”..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.