Hai cu mine la muzeu – Casa Darvas-La Roche, Oradea

Am vizitat multe muzee până acum și am destule și în seria mea de articole Hai cu mine la muzeu. Dar, până acum, nu pot să spun că există vreun muzeu care să mă fi impresionat mai mult decât Casa Darvas-La Roche din Oradea.

De la amabilitatea cu care am fost primiți de personal, la atracțiile pentru copii și până la frumusețea și delicatețea expozițiilor, Casa Darvas-La Roche se ridică la înălțimea multor muzee europene celebre.

Amplasament

Casa Darvas-La Roche se află pe strada Iosif Vulcan nr 11 în Oradea, destul de aproape de centru și de zonele pietonale din oraș.

Program: marți-duminică, 10-18.00. Tarife acces: 10 lei/adult, 5 lei/copil.

Scurt istoric

Casa a fost construită de un afacerist evreu pe nume Darvas Imre și de asociatul său elvețian, Alfred La Roche la începutul secolului XX, apoi vândută unei alte familii evreiești în anii ’30. Cum s-a întâmplat cu cele mai multe clădiri frumoase din România, după pogromul evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, casa a ajuns, în cele din urmă, în timpul comunismului, în posesia statului.

După ce a avut mai multe scopuri (printre care și sediu pentru clubul unei echipe de fotbal), în 2010 statul a achiziționat și renovat clădirea, redându-i splendoarea de altă dată și transformând-o în muzeul al stilului Art Nouveau.

Exponate

Muzeul are, la parter, expoziții temporare. Noi am văzut o expoziție de machete de mașini (absolut superbe!), o expoziție de bijuterii realizate cu tehnica soutache, o expoziție de oglinzi de Murano și o expoziție cu haine, bijuterii și accesorii specifice stilului Art Deco, expoziție curatoriată de Iulia Gorneanu.

De departe, cea mai mare atracție de la parter a fost panoul interactiv, la care copiii s-au jucat de mai multe ori. Când am întrebat-o pe domnișoara de la casierie dacă n-o deranjează zgomotul panoului, mi-a răspuns: ”să știți că atunci când faci ce îți place, nu te deranjează absolut nimic.”

La etaj, este expoziția permanentă a muzeului: mobilier original din perioada anilor 30, care a aparținut familiei Simon, ultima proprietară a casei. Nu știu ce mi-a plăcut mai mult, bucătăria, baia, camera de zi, sufrageria, dormitoarele, camera croitoresei… toate erau minunat mobilate și decorate.

Vitraliile sunt o splendoare, nu m-am putut abține să nu mă pozez cu ele.

Există suficiente atracții și pentru copii. Camera copiilor, unde sunt expuse fotografii și jucării ale copiilor, un panou pe care se derulează un montaj cu fotografii animate (fotografii reale, prelucrate astfel încât copiii din poze par că se mișcă, se uită la tine și îți zâmbesc) și, cel mai frumos loc, încăperea cu video mapping.

O parte din proiecție:

Curtea este la fel de frumoasă, puteți vedea bazinul cu nuferi și puteți sta pe un scaun la aer, primăvara îmi imaginez că e o minune să stai acolo.

Nu în ultimul rând, m-a încântat magazinul de suveniruri. Rar vezi la noi suveniruri mai deosebite, eventual făcute în România și care să reprezinte un pic din spiritul care te-a încântat la acel obiectiv turistic. Eliza și-a luat o mică bijuterie din Murano, eu am luat magneți superbi cu ferestre și tuturor ne-a rămas gândul la cartea de colorat cu obiective turistice din Oradea, la ciocolata artizanală sau la evantaiul frumos decorat.

Voi ați vizitat-o?

2 Replies to “Hai cu mine la muzeu – Casa Darvas-La Roche, Oradea”

  1. Chiar arata deosebit. Sper sa ajungem si noi in Oradea.

  2. Chiar arata foarte bine si trebuie sa o trec pe lista locurilor de vizitat

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.