Cum să-ți faci poze de Crăciun memorabile dacă n-ai bani de ședință foto

De vreo șase ani încoace, am făcut poze profesioniste, de studio, în fiecare an. Nu o fac pentru ceilalți, de altfel, postez rar pozele noastre de familie, ci pentru că îmi face plăcere să ne îmbrăcăm de sărbătoare și să ne pozăm în decoruri frumoase, zâmbind și îmbrățișându-ne. Da, poate viața noastră nu e mereu despre zâmbete și îmbrățișări, dar e important că am mai trecut un an împreună și că zâmbetele și îmbrățișările apar chiar și în ciuda lucrurilor care nu merg bine.

Anul ăsta, însă, am decis să reorientez bugetul spre o mică excursie pe care o voi face cu Eliza (și-a dorit de Crăciun o experiență, nu un cadou), așa că nu am mai făcut o ședință foto profesionistă. Cu toate astea, am reușit să vizităm suficiente locuri simpatice, cu decoruri ”crăciunești” variate, încât să ne facem și câteva poze reușite, iar una dintre ele va merge și drept felicitare de Crăciun pentru bunici.

Dacă nu aveți buget și vreți să vă pozați și voi în decoruri festive, iată câteva locuri unde ne-am pozat noi. Evident, o să pun poze doar cu mine, pe restul le păstrăm secret momentan, pentru că nu le-am împărtășit nici cu familia încă.

Puloverele mele și al Elizei sunt de la Bonprix. Este primul an în care chiar mi-am găsit puloverul ideal, după câteva încercări nereușite din anii anteriori (inclusiv pe Bonprix am comandat și returnat unul anul trecut, deși era superb, dar nu-mi venea bine). Acesta este dintr-un fir foarte plăcut la atingere, negru, cu globuri din paiete și sper să reziste mulți, mulți ani, în ciuda faptului că l-am scămoșat puțin după ce l-am agățat cu benzile de velcro de la geacă.

Eliza s-a îndrăgostit de puloverul ei din cauza mânecilor, și trebuie să recunosc că chiar îi vine bine. Din păcate, n-o să-l pot lua eu când îi va rămâne mic, pentru că nu port nimic cu guler așa înalt, dar am tânjit un pic după el, pentru că îmi place mult imprimeul.

Iată-ne pe noi două împreună, la o lansare de carte:

Tot acolo, m-am pozat pe scări, aveau o scară frumoasă și ferestre cu vitralii, plus oglinda. Nu puteam să le ratez, nu?

Puloverul roșu l-am purtat când am fost la munte și m-am pozat cu el la ETU Pizza & Grill pe DN1, unde au un brad absolut minunat și multă lumină pentru poze.

Evident, toată lumea din București și-a făcut poze în față la Maison Dadoo, unde au un decor de sărbătoare ca din reviste. Și la Florăria Iris, cu vitrina lor superbă și trenulețul minunat (ambele în Dorobanți).

În mall, la Sun Plaza, la fotoliile-glob. De altfel, mai toate mall-urile au decoruri spectaculoase și colțișoare unde vă puteți poza. Aici n-aveam ruj deloc, că a fost spontană ideea de a mă poza acolo și nu am stat să mă dau cu nimic.

La grădiniță la fii-miu, cu Moș Nicolae. Păi puteam să nu mă pozez și eu cu Moșul? 😀 Măcar să-i aduc aminte să nu mă mai uite anul viitor.

La librăria Asteroidul B162 din Cotroceni, au un colțișor magic în care chiar ajungi să crezi că Moș Crăciun există.

Și în mall Promenada, la Orășelul de turtă dulce, încercând să imit un omuleț de turtă dulce.

Și nu în ultimul rând, la standul Favorina de la un eveniment pentru bloggeri.

Însă știți care e cel mai mare secret pentru a avea poze reușite? Un fotograf priceput și răbdător, care să nu apese repede pe buton doar ca să scape 😀 😀 😀

One Reply to “Cum să-ți faci poze de Crăciun memorabile dacă n-ai bani de ședință foto”

  1. Sunt multe variante ok in Bucuresti 😍 iar tinutele voastre de sarbatoare sunt minunate 🎄🎁

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.