Timp liber – ce mai facem cu copiii mici prin București

În ultimele săptămâni, în afară că am ieșit în parc, mai mult de nevoie decât de voie, am tot căutat diverse activități care să le mai ocupe sfârșitul de săptămână. Ambii copii, dar în special Vlad, sunt deja cam la limita răbdării, plictisiți, nu-i mai atrage nimic și nu mai vor să facă nimic. Trag de ei, abia se îmbracă, nu mai manifestă interes pentru activități și nu găsesc motivația de a mai face ceva.

Sincer, îi înțeleg perfect, pentru că și eu simt la fel. Dar de dragul lor ne mobilizăm cu toții și reușim să ieșim aproape în fiecare week-end, mai ales că, în timpul săptămânii, cu programele noastre haotice, ne întâlnim cu toții doar seara și atunci suntem deja obosiți și nu mai avem chef de nimic.

În ianuarie și cât a trecut până acum din februarie, am reușit să bifăm câteva chestii interesante așa că dacă vreți idei de activități în interior pentru copii de 5+ ani, iată câteva sugestii. Pentru adolescenți, revin cu idei în alt articol.

Și nu uitați: fiți responsabili, purtați bine masca peste tot (inclusiv copiii mai micuți) și dacă aveți orice fel de simptome de răceală, stați acasă! Valul acesta de Covid este extrem de contagios și mai bine să suflăm și în iaurt, dacă se poate!

Muzeul Copiilor

Muzeul Copiilor s-a redeschis în ianuarie, cu o expoziție nouă: Ocolul Pământului în 80 de curiozități. Alor mei le-a plăcut foarte mult, chiar mai mult, cred, decât cea cu piramidele, care mai e deschisă în paralel, dacă ați ratat-o. Biletul costă 30 lei/persoană și merită, zic eu. Dacă nu vreți să plătiți și pentru adulți, puteți lăsa copiii cu ghidul, și se vor întoarce în același loc. Mai multe poze de la Muzeul Copiilor găsiți pe pagina mea de Facebook.

Tot din categoria muzee este și Orășelul Cunoașterii, unde ne-am propus să mergem cu Vlad, dar nu am reușit încă.

Escaladă

Am fost o singură dată și i-a plăcut la nebunie. Dacă ar fi după el, cred că am merge în fiecare week-end. Dar e cam mult să dăm 85 de lei pe week-end doar pentru el, așa că mai răruț că-i mai drăguț 😀 Noi am fost la Climb Again, în Berceni, unde primesc și copii de 5 ani. În rest pe unde am mai întrebat, cam de la 6 în sus primeau (la Fabrica de Cățărat, de ex). La Climb Again au și un traseu mic de park aventura și tiroliană.

Circ

Nu mai fusesem la circ de o grămadă de ani și nu știam la ce să mă aștept, dar spectacolul Circului Metropolitan București a întrecut orice așteptări. Noi am fost la Povestea calului, un spectacol cu dresură de cai și acrobații. Am fost impresionați și ne-am propus să revenim. Preț bilet 65 lei adult, 32 lei copil.

Teatru

Am fost cu Vlad la Mini Art Show la un spectacol-atelier, unde am vizionat piesa Călătorie în ocean (inspirată din cartea Peștele curcubeu), iar la final copiii au meșterit o caracatiță din hârtie. Pentru cine vrea să continue experiența acasă, la Mini Art Show găsiți și kit-uri de lucru manual cu patru proiecte artistice cu tematică maritimă. Preț bilet spectacol 60 lei copil+părinte.

Opera Comică pentru Copii

La Opera Comică am fost la vernisajul celui mai mare puzzle din lume (54 000 piese, omologat de Cartea Recordurilor) și la programul Carnavalul de la Veneția. La OCC nu se mai țin spectacole decât în salonul Mozart, din cauza restricțiilor, nu se mai fac spectacole în sala mare.

Merită să mergeți la OCC și doar ca să vedeți puzzle-ul (nu costă nimic), este uimitor, o istorie a artei în 54 de tablouri pe care le puteți prezenta copiilor. Puzzle-ul poate fi vizitat în fiecare week-end din februarie, după ora 16.00.

Carnavalul de la Veneția este o experiență în spatele culiselor, un tur ghidat pe scenă și prin diverse încăperi ale Operei Comice, unde vă veți delecta cu mici momente muzicale (vocale sau instrumentale), veți face o plimbare cu gondola (virtuală) și veți afla o mulțime de informații noi despre Carnavalul de la Veneția. Noi am fost încântați de acest tur și îl recomandăm călduros. Preț bilet: 35 lei.

Voi pe unde ați mai fost?

One Reply to “Timp liber – ce mai facem cu copiii mici prin București”

  1. In ultimele luni n-am fost in niciun loc deosebit, atat din cauza ca nu locuim intr-un oras care sa fie mereu atat de ofertant in activitati frumoase si interesante pentru copii (precum este Bucurestiul), cat si din cauza ca in acest moment nu avem dreptul sa intram in institutii publice.
    De aceea avem activitati simple, banale – ne rezumam la plimbari pe afara (des in gradina botanica unde e frumos, liniste si aer curat) sau cu trotineta, sau jucam jocurile pe care le avem acasa (avem destul de multe), sau ne uitam la cate-un film impreuna, sau citim carti impreuna (nu doar fictiune, ci si cu intamplari reale sau enciclopedii – avem o colectie maricica) etc.
    La un moment dat ar putea fi prea multi stimuli pentru copii si sa oboseasca, iar restul zilelor sa inceapa sa li se para neinteresante.
    Cred ca e bine pentru copiii si sa aiba weekend-uri in care “sa se plictiseasca”, adica sa fie doar ei cu gandurile lor, cu jucariile sau cartile lor, sa nu faca ceva anume.
    Nu stiu daca am dreptate, asa vad lucrurile pentru familia noastra si e posibil ca noi sa avem un ritm mai domol in a aborda timpul liber – care poate sa nu fie neaparat bun (nu stiu), e doar o alta perspectiva.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.