Octombrie aniversar pentru Eliza și Vlad – 2022

Dacă anul trecut i-am serbat pe copii împreună și am concluzionat că n-a fost o idee așa de bună, anul ăsta am încercat ceva complet diferit. Deja de ceva timp nu prea ne mai place să facem petreceri, așa că am sărbătorit în etape, cu fiecare copil în parte în felul său.

La Eliza sărbătoarea a durat trei zile, mai ales că a împlinit 14 ani, vârsta primului buletin! Într-o sâmbătă am fost la unchiul și mătușa ei la casă și am mâncat ceva și a suflat într-un tort făcut din rulouri cu mere și scorțișoară.

Apoi pe 5 octombrie, când era zi liberă pentru elevi, am ieșit împreună dimineața la o cafenea (Ou – singura cafenea pe care o știu în București, unde au maritozzo proaspete), unde am luat un mic dejun festiv, apoi am făcut o vizită la Sansha, magazinul ei preferat de accesorii pentru balet, de unde și-a luat un costum pentru balet. După amiaza, a ieșit la film cu câțiva prieteni apropiați.

Și pe 6, fix de ziua ei, am trezit-o cu baloane și confetti și un tort superb în formă de cifre. Seara a ieșit cu câțiva colegi la o pizza, apoi a mai suflat o dată în tort și pentru unchiul și mătușa ei care o vizitează anual chiar de ziua ei.

Anul ăsta i-am luat cadou un Lego cu tabloul Noapte înstelată al lui Van Gogh (de la mine și tatăl ei) și i-am dăruit un lănțișor micuț de aur pe care l-am cumpărat acum trei ani din niște bani pe care i-am moștenit de la tata. Eliza s-a emoționat foarte mult și a început să plângă și mi-a părut rău că i l-am dăruit atunci, pentru că n-am vrut să stric momentul.

În rest, a mai primit haine și accesorii și, bineînțeles bani, pe care i-a schimbat în lire și i-a cheltuit în Anglia. Și-a luat un pulover de Crăciun cu Hogwarts Express și o baghetă (din seria Fantastic Beasts).

Cu Vlad a fost altă poveste: Vlad nu a dorit deloc sărbătoare sau alt tam-tam de ziua lui, cu greu a acceptat să ducă niște ouă Kinder la școală să-și servească colegii, cu o zi înainte. Tot ce și-a dorit a fost ca de ziua lui să chiulească de la școală și să facă ceva împreună cu tatăl lui și noi i-am îndeplinit dorința.

Întâmplarea face că am plecat în Anglia chiar pe 19, de ziua lui, dar tot l-am trezit cu tort și baloane, și, evident, cu o vizită matinală de la unchiul și mătușa lui, care nu puteau rata ocazia pentru poza oficială anuală cu tort.

Tortul i l-am făcut eu cu o seară înainte. Am avut blat cumpărat și am făcut două creme: una de gălbenușuri cu unt și alta din mascarpone + cremă de ciocolată, iar deasupra am pus o vafă cu Ninjago (găsită la Auchan) și am decorat cu frișcă și cu zmeură.

Apoi noi am plecat la aerport și Vlad cu tati au petrecut ziua la Destiny Park (un parc de distracții cu meserii) și au făcut și o incursiune la Noriel pentru ca Vlad să-și ia cadoul dorit, un roboțel.

Noi i-am dăruit un costum de Loyd (Ninja verde), pe care l-am căutat de mi-au ieșit ochii peste tot și cu greu l-am găsit pe un site. Noroc că Vlad e mai slăbuț și i-a venit varianta de 6-8 ani pentru că alta nu aveau.

Vlad a primit o mulțime de felicitări în cutia poștală – și-a dori să primească ceva la poștă și eu am făcut un apel la prietenii mei de pe Facebook, care i-au umplut cutia cu felicitări frumoase, pe care ne-a pus să le citim de nenumărate ori. S-a bucurat să se simtă apreciat și să știe că cineva s-a gândit la el și și-a luat timpul de a-i trimite o felicitare. Unele felicitări au avut și mici surprize și de toate s-a bucurat Vlad ca și cum ar fi fost o avere 🙂 Vă mulțumim tuturor!

Cam asta a fost cu zilele de naștere ale copiilor anul ăsta, chiar mă gândeam că poate ar trebui totuși să-i facem și lui o petrecere, poate la anul cu colegii de școală, dar dacă el nu vrea, nici noi nu insistăm, mai bine dăm banii pe o experiență în familie și ne simțim mai câștigați.

5 Replies to “Octombrie aniversar pentru Eliza și Vlad – 2022”

  1. La mulți ani sănătoși copiilor! Cu clipe minunate petrecute împreună.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumesc mult!

  2. La multi ani, sa va traiasca fericiti si sanatosi!

  3. La multi ani ambilor copii. Chiar asteptam articolul pentru ca stiu ca fiecare an ai articol dedicat aniversarilor lor. Eu ti-am descoperit blogul acum vreo 7 ani cand eram insarcinata cu primul copil si l-am citit ” din scoarta in scoarta”. Ma uit la tine si la alte blogerite din zona de parenting pe care le citesc tot din aceeasi perioada si am impresia ca v-am vazut copiii crescand prin intermediul blogului si ma minunez cat de mari sunt ei acum.

    1. Maine-poimaine o sa ne vezi si nepotii crescand 🙂 Multumim ca ne urmaresti in continuare!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.