Al doilea fragment în premieră dintr-o carte de Crăciun pentru adulți este din Ultimul Crăciun la Paris de Hazel Gaynor și Heather Webb, în curs de apariție la Leda Bazaar. În prezent, cartea poate fi precomandată cu 35% reducere.
Despre carte
Un roman de dragoste de neuitat care se întinde pe durata a patru ani (1914–1918), Ultimul Crăciun la Paris povestește despre urmările devastatoare ale războiului, despre puterea iubirii, dar și despre speranța stăruitoare care domnește în perioada sărbătorilor de iarnă.
Thomas Harding se întoarce în Orașul Luminilor, strângând la piept un pachet de scrisori neprețuite, scrisori care dezvăluie o poveste despre dragoste și pierdere, despre prietenie și familie, dar și despre speranțele pline de inocență ale unei generații distruse de război. În timp ce le recitește, Tom se întoarce în timp, în 1914, în ziua însorită de august în care Evie Elliott și-a luat rămas-bun de la el și de la fratele ei, Will, trimiși pe Frontul de Vest.
Toți cred că războiul se va sfârși până de Crăciun, când cei trei plănuiesc să se reîntâlnească și să își petreacă sărbătorile de iarnă în cafenelele romantice ale Parisului. Dar asta nu se va întâmpla. Pe măsură ce lunile se transformă în ani, Tom și Evie se leagă sufletește cu ajutorul scrisorilor și al telegramelor, al biletelor și al poveștilor pe care le schimbă și care călătoresc din prima linie a frontului în Franța, unde se află el, în liniștita suburbie londoneză unde locuiește ea. Prietenia dintre cei doi tineri înflorește, dar scrisorile pe care și le trimit conțin mult mai mult decât niște simple cuvinte.
Zeci de ani mai târziu, Thomas se află din nou în mult iubitul lui Paris, hotărât să împlinească o ultimă dorință, dar și să se elibereze de fantomele trecutului. Aici îl așteaptă o ultimă scrisoare…
FRAGMENT
”De la Evie către Thomas
1 ianuarie 1914 1915
Richmond, Anglia
Stimate locotenent Harding,
Bonne année! Încă nu m‑am obișnuit cu titulatura ta oficială. Care nu se potrivește deloc cu imaginea tânărului și nătărăului de Tom Harding, cel care trăgea cu pușca în vrăbii pe pajiște. Atât de multe lucruri s‑au schimbat, Tom! Abia dacă‑mi mai amintesc de tine și de Will, doi băieți zgomotoși alergând în pantaloni scurți printre straturile de flori cu țevile de tras în mâini. Cine și‑ar fi închipuit că jocurile acelea copilărești aveau să devină realitate?
Așadar, am trecut în 1915, așa că trebuie să îți urez un An Nou fericit, cu toate că nu știu ce fericire am putea găsi în faptul că războiul continuă și se apropie tot mai mult de casa noastră. Am fost bombardați din nou – chiar în Ajunul Crăciunului, dacă îți poți imagina așa ceva. Am citit în ziare. Din fericire, de data aceasta nimeni nu a fost rănit sau ucis, doar grădinarul de la parohie a fost aruncat din copacul în care se urcase ca să reteze crengile. Bietul de el! Înainte vreme, războiul părea ceva îndepărtat, însă acum nu mai e! Ce se va întâmpla dacă vor fi lansate bombe peste Londra? Grăbește‑te și pune, rogu‑te, capăt războiului cât mai curând!
Alice mi‑ar spune să fiu mai optimistă – și ar avea dreptate. Sper din toată inima că scrisorile mele te înveselesc și te fac să zâmbești și să‑ți amintești de casă, și ce moment este mai potrivit ca să privești în viitor decât începutul unui nou an? Douăsprezece luni imaculate se aștern în fața noastră ca un teanc de hârtii de scris goale, care așteaptă să fie umplute. Îi tot repet mamei să nu se mai uite în urmă la ce‑a fost sau ar fi putut să fie (mai plânge și acum la auzul numelui lui Charlie Gilbert și la gândul cererii în căsătorie pe care a luat‑o cu el în mormânt). Îi amintesc constant că tot ceea ce putem face – ceea ce trebuie să facem – este să așteptăm vremuri mai bune și să dansăm la Ritz.
Drăguț din partea ta că ai ținut minte rochia pe care am purtat‑o la petrecerea de anul trecut! Uitasem cu totul de ea. În onoarea ta, am îmbrăcat‑o din nou anul acesta, deși acum nimeni nu mi‑a oferit o țigară și nici haina ca să‑mi țină de cald, și nici nu mi‑a spus că arăt încântător în lumina lunii. Te‑am făcut să te înroșești, Tom? Oare ai uitat cât de ușor ți se revărsau complimentele din gură?
Te tachinez doar fiindcă nu prea am ce altceva să fac.
Pe plan domestic, află că am fost infestați cu șoareci. Îi aud cum colcăie prin spatele peretelui exterior al șemineului. Și mă cutremur când le aud scrâșnetul oribil al lăbuțelor. Mills a pus curse și te asigur că nimic nu e mai neplăcut decât pocnetele pe care le scot atunci când se închid. Îmi întorc stomacul pe dos. În asemenea măsură, încât sunt în căutarea unei pisici care vânează șoareci. Nu prea mă dau în vânt după mâțe, însă orice ar fi de preferat în locul sunetului aceluia îngrozitor. Am pus un anunț pe geamul de la oficiul poștal și aștept cu nerăbdare un răspuns.
Și dacă tot am ajuns acolo, am stat de vorbă cu doamna dirigintă de poștă. Mi‑a spus că în absența bărbaților plecați la război caută să angajeze femei care să ajute la sortarea și distribuirea corespondenței. Evident, mama nici nu vrea să audă că aș intenționa să solicit postul, însă eu cred că m‑aș descurca bine. Am bicicletă și, în plus, aș da orice să scap de acasă și să nu mă mai încurc printre picioarele mamei. Cum Charlie a ieșit din peisaj, ea e acum în căutarea unui înlocuitor potrivit. Ai grijă, Thomas! S‑ar putea ca, în ultimă instanță, să pună ochii pe tine.
Sper că sărbătorile de Crăciun au decurs acceptabil pentru voi. Le așteptăm cu atâta nerăbdare, și trec așa de iute! Aici am făcut tot ce‑am putut pentru a ne înveseli, însă desigur că absența prietenilor și a rudelor din jurul mesei ne‑a împiedicat să savurăm petrecerile așa cum se cuvine. Știu că pare ciudat, dar încercăm să nu discutăm prea mult despre război. Oricât de straniu ar suna, se pare că am ajuns să stabilim un soi de cod: „Mă întreb cum o mai duc ei. Știi și tu… Acolo.” „Vreo veste? Știi tu… De la… Știi tu.” Ne ferim să rostim cuvântul „război”. Ori „Franța”, ori „Belgia”, ori „Germania”. Lăsăm propozițiile la jumătate, așa că îmi imaginez o groapă mare în care se scurg îngropate gândurile și spaimele noastre rămase nerostite, pierdute pentru totdeauna. Drum bun, cale bătută!
Sinceră să fiu, Tom, mă simt ca o rochie nepurtată care atârnă mototolită în șifonier, fără de scop, fără de formă, flască. Nu sunt bună decât la scris anunțuri lipite pe geamul de la poștă și la făcut griji în privința șoarecilor. Poate că aș putea să mă instruiesc în îngrijirea și tratamentul degetelor de la picioare pentru a mă oferi voluntar pe post de infirmieră și a mă alătura pe front ție și lui Will. Orice ar fi mai bine decât să mă plimb de colo‑colo prin casă. Vorbesc serios! Nu mai suport!
Ți‑am spus că am pregătit o surpriză grozavă pentru Will la întoarcerea acasă? Am comandat un portret al lui Hamlet și Shylock și două miniaturi realizate după el care au fost montate într‑o pereche de butoni de cămașă. Sunt foarte frumoase! Am sperat să fie terminate până de Crăciun, însă artistul a făcut febră, așa că le voi păstra și îi voi face un cadou de bun‑venit lui Will.
Te rog, ai mare grijă de tine, locotenente Harding! Și nu te mai frământa! Nici nu o să apuci să cânți primele zece versuri din „It’s a Long Way to Tipperary” și vei redeveni vechiul și bunul Tom, vâslind leneș pe Tamisa în drum spre Teddington Lock sau Hampton Court, iar de pe maluri cocostârcii îți vor da onorul pentru tot ce ai făcut pentru rege și țară. Astea sunt visurile de care trebuie să ne agățăm cu toată forța.
Așa după cum bine a spus William Blake în marea sa înțelepciune, „Ținutul Visurilor mai bine de departe‑l văd, Peste Luceafărul de dimineață”.
Toate urările mele de bine,
Evelyn Maria Constance Elliott
P.S. Îți mai trimit niște șosete. Am impresia că fac progrese la tricotat.
De la domnul Charles Abshire către Thomas
2 ianuarie 1915
Londra, Anglia
Dragă Thomas,
Te salut, băiete! Îți scriu din partea tatălui tău. Nu vreau să te alarmez, dar nu s‑a simțit bine în ultimele săptămâni și își revine cu greu după boală. Voi continua să‑ți scriu din partea lui de fiecare dată când mi‑o va cere și mă voi ocupa, pe cât posibil, și de treburile administrative de la London Daily Times. Așa cum știi, am deja destule responsabilități cu ținerea registrelor contabile de la firmă, dar mă voi strădui să mă achit cu brio și de noua însărcinare. Dacă starea tatălui tău nu se va îmbunătăți în următoarele două săptămâni, s‑ar putea să fiu nevoit să-i cer ajutorul vărului tău, John Hopper, la birou. Sper că aranjamentul acesta ți se pare convenabil!
Ai grijă de tine acolo, în Franța! Așteptăm cu nerăbdare să te întorci acasă!
Al tău, cu sinceritate,
Primul articol din serie, aici: Scrisoarea de Crăciun