De la o vreme doar blogul mă ajută să mai „țin minte” lucruri, pentru că memoria a început deja să mă lase. Așa că din când în când, îmi fac timp să mai scriu pe blog despre ce-am mai făcut, mai ales de sărbători, ca să aibă ce citi copiii când cresc mari.
Anul ăsta, sărbătorile de Paște au fost ploioase și mohorâte. N-am reușit să facem multe dintre lucrurile pe care ni le-am propus, am ieșit de prea puține ori și am citit doar două cărți din tot ce mi-am luat cu mine.
În weekendul cu Floriile am plecat la soacra mea, pentru că soțul meu avea atunci reuniunea de niște ani de la terminarea liceului. Pe drum, ne-am înnoroit cu folos în pădurea Botorogi în căutarea lalelei pestrițe, pe care am și găsit-o.
În paralel, Eliza a plecat singură cu trenul la Iași, încălțată și îmbrăcată de zăpadă. A fost prima experiență de acest gen și primele emoții (inutile) pentru noi. La Iași era zăpadă ca în decembrie, așa că a stat în casă, n-a apucat să facă absolut nimic altceva.
La întoarcerea din Mehedinți, ne-am oprit la Craiova, la faimosul lor târg de Paște. Am prins la fix câteva raze de soare înainte să dea o ploaie de care ne-am adăpostit într-un restaurant. Ne-a plăcut la târg, a fost frumos.
Am plecat și noi spre Iași, unde iar am stat în casă, pentru că era frig și ploaie și nu-mi ardea de umblat aiurea prin oraș. De altfel, cu copiii am ieșit într-o singură zi din cele două săptămâni, când am prins și noi o vreme ceva mai călduroasă și am bifat tot ce am vrut să bifăm prin oraș: două muzee, un corndog la Melt (un fel de hot dog în panadă), o cafea roz la Darlington (cea mai frumoasă cafenea din Iași) și o plimbare pe pietonala Ștefan cel Mare.
În Sâmbăta Mare, am cules crenguțe și am împodobit copacul de Paște, o tradiție care datează din vremea pandemiei, când voiam să-i înveselesc pe copii și am atârnat ouă în câteva crengi verzi, așa cum văzuserăm în cartea Conni și iepurașul de Paști. De atunci, copiii nici nu mai concep să nu împodobim copacul de Paște, pentru că sub el lasă Iepurașul darurile.
Mama a făcut cei mai reușiți cozonaci, mereu îi ies buni, dar anul ăsta parcă au ieșit extraordinari, sau poate mi s-au părut așa pentru că nu prea mai mănânc dulce. Am mâncat la cozonac și la pască de am pocnit 😀 Cred că e singurul an în care s-au mâncat cozonacii și păștile până la ultima firimitură. Am vopsit și ouă cu copiii, au ieșit culori frumoase și Vlad a mâncat o bucățică de albuș, ceea ce e mare realizare pentru el (nu mănâncă decât albuș prăjit și pe ăla rar).
N-am poze artistice, sunt făcute la repezeală de pus pe grupul nostru de familie.
Ca în fiecare an, copiii au primit haine noi, cu care s-au îmbrăcat în ciuda vremii. Eu (adică Iepurașul 😀 ) mă pregătisem de primăvară cu tricouri cu mâneci scurte și fustițe. A doua zi au făcut vânătoarea de ouă de Paște în grădina de la țară și m-am amuzat că, în timp ce eu eram în geaca de iarnă, Eliza era în fustă și fina mea în pantaloni scurți, cu picioarele goale. Evident, am ascuns ouă și în zăpadă.
Pe lângă haine, copiii au mai primit și câte o „jucărie”. Pun în ghilimele, că la Eliza nu cred că se mai poate numi așa. Vlad și-a dorit un elicopter cu telecomandă și, deși îi luasem inițial altceva, i-am luat elicopterul, în amintirea Paștelui în care a plâns în dimineața de Paște că nu a primit nimic din ce și-a dorit (anul cu pandemia). Elicopterul a fost cu bucluc, noroc că îl luasem din Noriel Iași și s-a dus soțul meu înapoi cu el de vreo două ori pentru că nu mergea. Până la urmă i-am dat de cap.
Vlad a mai primit și role cadou, așa că a făcut primii lui pași pe role, învățat de o fetiță din parc. Amuzant e că nu a căzut și nu s-a rănit cu rolele, în schimb a dat cu capul de marginea patului noaptea și și-a făcut un cucui pe frunte.
A, și dacă tot vorbim de accidente nefericite, probabil ar trebui să menționez și că m-a mușcat un câine și am stat un pic stresată să nu aibă turbare, dar se pare că n-are. Ciudată boala asta, pentru că dacă apuci s-o faci, nu mai scapi. Nu poți decât s-o previi, dacă te vaccinezi.
Elizei i-am luat un tablou cu diamante cu tabloul ei preferat de Van Gogh, Starry Night, pe care l-a și terminat în două zile. Are o răbdare enormă atunci când își propune ceva.
View this post on Instagram
Am ieșit de două ori cu prietena mea din Iași, o dată la Tiki Bistro (Piața Unirii) și o dată la un restaurant mai simandicos (Toujours), unde atât mâncarea, cât și serviciile au fost excelente. A doua oară am încheiat seara la ea acasă, răsfoind poze vechi și amintindu-ne de tinerețe și a fost tare bine.
De citit am citit două cărți și am început-o pe a treia, pe care n-am mai terminat-o.
Eliza a citit doar una și a început-o pe a doua, pe care n-a terminat-o.
Vlad a făcut binging cu Elena din Avalor și Sofia Întâi, de aproape că mi s-a făcut mie dor de Miles în spațiu 😀 Câteodată ce-i prea mult e prea mult! I-am zis lui Vlad că atunci când eram noi copii trebuia să așteptăm o săptămână întreagă pentru un episod nou, nu ne uitam așa dintr-un foc la toate. Mi-a răspuns, sec, că noi nu aveam de ales, pe când el are Disney+ pe tabletă. E, lasă, că ne-am întors la București și tableta e sus pe dulap și o mai primește în vacanța de vară 😀
Ca întotdeauna, însă, dincolo de ce am vrut să fac și n-am făcut, mai important e că m-am văzut cu familia și cu prietena mea, că am petrecut timp împreună, că am (mai) terminat o traducere și că m-am îngrășat doar cu 500 de grame în urma Paștelui 😀 😀 😀