Să-i ajutăm pe copii să înțeleagă lumea și pe cei din jurul lor!

Sunt o mulțime de lucruri și de situații pe lumea asta despre care ne vine greu să discutăm cu copiii noștri, dar pe care ar trebui să le abordăm cât mai timpuriu, pentru a le crea o înțelegere facilă a acestor lucruri și pentru a-i determina să se comporte firesc atunci când se confruntă cu ele.

De mare ajutor în acest scop ne sunt cărțile, pe care e indicat să le citim înainte de o potențială întâlnire cu o persoană aflată într-o anumită situație sau cu o provocare de acest gen, pentru că așa normalizăm aceste lucruri și le facem să fie parte în mod firesc din viața lor de zi cu zi.

Anul trecut la Gaudeamus, am văzut la standul editurii Didactica Publishing House colecția Vreau să înțeleg! și mi s-a părut un instrument util pentru citit în clasă, în cabinetele de terapie sau acasă cu părinții.

Colecția conține opt cărți care abordează subiecte care îi vor face pe copii mai toleranți, mai deschiși și prietenoși cu cei care nu sunt altfel, ci doar funcționează altfel decât ei, îi vor ajuta să înțeleagă importanța regulilor și a fair-play-ului și să se bucure mai mult de avantajele copilăriei.

Am ADHD, dar învăț să-l controlez – Lucas este un băiețel care descoperă că îi vine greu să aștepte, să-și aducă aminte regulile de conduită sau să ducă sarcinile până la capăt. Lucas merge cu părinții la medic și este ajutat să depășească obstacolele pe care ADHD-ul le pune în calea lui. Cartea îi ajută pe copii să înțeleagă faptul că un copil cu ADHD nu este rău intenționat, ci că creierul lui funcționează diferit și are nevoie să facă lucrurile diferit de ceilalți.

Am dislexie, dar învăț cu entuziasm – Sara abia așteaptă să învețe să citească ca să poată citi singură cărțile despre dinozauri, dar descoperă că nu e chiar așa de ușor pe cât pare. Copiii cu dislexie trebuie să facă dublu de efort pentru a ține pasul cu colegii lor și trebuie încurajați în permanență să continue să exerseze cititul și scrisul.

Și eu pot! La fel ca tine, pot face aproape orice! – Adrian este într-un scaun cu rotile și își dorește să joace baschet. El se antrenează mult pentru a-și manevra scaunul și a căpăta forță, astfel că intră în echipa de baschet a școlii.

Bunicul meu are Alzheimer – lui Robert îi vine greu să mai interacționeze cu bunicul său când acesta pare că nu-și mai aduce aminte de el sau de lucrurile făcute împreună. Alături de părinți și de o asistentă medicală, copilul învață cum să gestioneze situațiile care apar și să se bucure, în continuare, de compania bunicului său.

Am hipoacuzie, dar nu este un obstacol – Lia este hipoacuzică, dar, în ciuda acestui neajuns, ea demonstrează că poate face lucrurile la fel ca ceilalți copii, cu doar un mic ajutor în plus.

Victoria nu este totul! – Teodor este încurajat de părinți și de antrenor să joace corect, dar, la instigarea unui părinte mai agresiv, echipele încep să joace fără fair play și un jucător este rănit. La final, copiii își dau seama că nu victoria este importantă, ci corectitudinea.

Sunt nou în cartier – Părinții lui Radu se mută cu serviciul în alt oraș, astfel că băiatul trebuie să renunțe la casa, la prietenii și la școala lui. Adaptarea într-un mediu nou este mult mai ușoară atunci când cei din jur sunt prietenoși și sunt dispuși să te cunoască mai bine.

De ce să respect reguli când aș putea să mă joc! – Tatiana nu vrea să respecte nicio regulă, i se pare că e greu să fii copil când ești supravegheat în permanență de adulți care îți spun ce să faci. E o carte minunată care îi învață pe copii că regulile au rostul lor și că e minunat să fii copil tocmai pentru că ai pe cineva care să aibă grijă de tine în permanență. Din păcate este și singura din serie care nu mai este disponibilă pe site-ul editurii, așa că va trebui s-o căutați prin anticariate sau pe la prieteni.

În toate cărțile se pune mare accent pe sprijinul comunității – de exemplu, învățătoarea din cartea cu hipoacuzia vorbește într-un microfon special pentru fetiță, învățătoarele din cărțile cu ADHD-ul și dislexia îi îndrumă pe copii în mod personalizat. Deși la noi încă mai avem de lucru pe partea asta, cred că e foarte important să le spunem copiilor cât de important este sprijinul comunitar și că și ei pot ajuta, incluzându-i în mod natural în activitățile lor pe toți copiii, indiferent de felul în care aceștia sunt diferiți de ei.