Cărțile lunii mai – două la număr, plus una în engleză. Noroc că am compensat în luna iunie. Deși am călătorit mult cu trenul în luna iunie (patru drumuri dus-întors la Iași) se pare că ori nu am reușit să mă concentrez asa de bine, ori am uitat că am mai citit ceva.
Teoria iubirii este un romance, adică o carte romantică/de dragoste, iar Tot albastrul cerului este un road trip novel, adică un roman a cărui acțiune se petrece pe parcursul unei călătorii cu mașina. Pentru genul acesta de roman chiar simt nevoia unui termen și în limba română, simt că ne lipsește.
Teoria iubirii, Ali Hazelwood
Am primit un Advanced Reader’s Copy din aceasta carte în limba română, de la editura Litera. Teoria iubirii mi-a plăcut mai mult decât a doua carte publicata în română a autoarei, dar nu la fel de mult că prima, Ipoteza iubirii. E clar ca autoarea scrie după niște formule de la care nu prea se abate, lucru care îi face cărțile destul de previzibile.
Avem din nou femeia de știință sabotată în domeniul ei, săracă și firavă (de data asta se mai adaugă și o boală la cumulul ei de probleme) și bărbatul de știință care îi poate distruge cariera, dar e chipeș, mare (pe toate planurile), înstărit și, evident, morocănos/misterios. La cartea de față mi-a plăcut mult faptul că autoarea pune în discuție felul in care suntem nevoite uneori sa ne ajustam personalitatea pentru a fi pe placul tuturor.
Elsie ajunge să facă asta la un nivel profesionist, reușind să fie, de fiecare dată, altcineva pentru fiecare persoana pe care o întâlnește, evident întotdeauna interlocutoarea/iubita/fiica/sora/colega de apartamente/doctoranda perfectă, de teama că dacă oamenii ar ști cum este ea în realitate, nu ar mai plăcea-o. Normal că totul pleacă de la părinții ei, care au perceput-o ca pe o povară (cu tot cu boala ei), așa că Elsie a trebuie sa demonstreze toată viața că nu este o povară pentru nimeni, ajungând astfel sa simuleze personalități diferite pentru a ține oamenii lângă ea. Avem desigur și trauma amoroasă din trecut care și-a pus puternic amprenta asupra felului în care ea vede relațiile sentimentale.
Din fericire, Jack vede dincolo de toate astea și asta se întâmplă pentru că este atent la ea, adevărata Elsie și nu la rolurile pe care le joacă. Luându-și timp să fie observator, Jack își dă seama de felul în care Elsie schimba rolurile de fiecare dată când vorbește cu cineva și încearcă să o cunoască pe adevărata Elsie și nu pe una dintre multiplele ei personalități. Într-o relație cu cineva traumatizat este nevoie de foarte multă răbdare și chiar mi s-a părut că Jack a încercat tot ce a putut pentru că relația lor să pornească de la niște premize sănătoase, care includ și impunerea de limite, de exemplu.
Hazelwood se străduie să creioneze personaje masculine un pic diferite de celelalte romance-uri și, în ciuda stereotipiei tuturor protagoniștilor ei, cred că reușește să descrie eroi care înțeleg noțiunea de consimțământ, care sunt respectuoși cu limitele partenerelor și care nu-și arogă neapărat rolul de salvatori, chiar dacă, evident, o fac într-un fel sau altul (un pic de salvare romantica n-a omorât pe nimeni :)))
Tot albastrul cerului, Melissa da Costa, editura Trei
Am vorbit despre cartea asta la Bookfest și, deși probabil că aș putea relua filmarea, să văd ce-am zis atunci pentru că se pare că am emoționat audiența, care m-a și aplaudat la final, acum că trebuie să scriu ceva parcă nu-mi mai găsesc cuvintele, noroc de notițele pe care mi le-am făcut și de post-it-urile care sunt încă în carte la unul dintre citate.
„Adevărata călătorie nu constă în a căuta peisaje noi, ci în a privi cu alți ochi.” – un citat din Proust pe care Joanne i-l spune lui Emile.
Știm de la început despre ce e vorba în carte, scrie pe coperta-spate: Emile este un tânăr de 26 de ani, diagnosticat cu Alzheimer precoce care mai are puțin de trăit și în acest puțin își va pierde, treptat, amintirile. Decis să fugă de lângă cei dragi, ca să nu-l vadă degradându-se și murind, Emile cumpără o autorulotă, își caută un tovarăș de călătorie și pornește spre Pirinei într-o mare aventură. Tovarășa de drum a lui Emile va fi Joanne, o tânără cu o pălărie neagră care nu-i dezvăluie lui Emile nimic despre viața ei și despre motivele care au îndemnat-o să plece la drum cu un necunoscut timp de un an.
Pe măsură ce călătorește, Emile începe să-și treacă în revistă viața, să-și aducă aminte de momentele cele mai bune, dar și să privească momentele mai puțin bune cu alți ochi, să se privească pe sine cu alți ochi, reacțiile pe care le-a avut la anumite evenimente, lucrurile care i s-au întâmplat. Astfel, ceva care poate fi privit ca un mod de evadare devine de fapt un mod de introspecție. Joanne și Emile fug de ceva, dar sunt nevoiți să se confrunte cu ei înșiși și cu toate emoțiile adunate în interiorul lor.
Cartea abordează subiecte precum doliul (după oameni, după relații, după ce ar fi putut să fie, după vise neîmplinite și experiențe netrăite), iertarea, dragostea (de mamă, de prieteni, de copii, de sine, de un partener/o parteneră). Are și un pic e mister acolo, ușor de intuit dacă ați mai citit Valerie Perrin, de ex (Apă proaspătă pentru flori) și multă descriere de natură frumoasă, munții și satele din Pirinei, zona de coastă a Franței, lucruri care te vor trimite direct la Google să vezi cum poți ajunge acolo.
E o carte tristă, da, dar e despre speranță, cumva și, deși e destul de groasă, nu m-a plictisit absolut deloc.