Trusa medicală de vacanţă – varianta cu doi copii şi mai multă experienţă

Trusa medicală de vacanţă – varianta cu doi copii şi mai multă experienţă

Ştiu că am mai scris şi eu şi au mai scris şi alţii despre asta, dar am zis să-mi vărs şi eu înţelepciunea asupra voastră, mai ales că m-a rugat o prietenă, proaspătă mămică, să îi dau câteva sugestii cu privire la ce ar putea lua cu ea în bagaj în prima ei vacanţă cu…

Citim despre emoţii – cărţi pentru dezvoltarea emoţională a copiilor

Citim despre emoţii – cărţi pentru dezvoltarea emoţională a copiilor

Discutam cu Adina Giurgea zilele trecute şi îmi povestea că susţine la o grădiniţă din Bucureşti ateliere de lectură cu tema “emoţiile copiilor” şi atunci m-am gândit să mă apuc de scotocit prin bibliotecă, să văd ce cărţi despre emoţii am eu. Am găsit câteva, evident au fost şi mai multe, dar le-am mai dat,…

Logiscool – tabere urbane pentru copiii pasionaţi de tehnologie
|

Logiscool – tabere urbane pentru copiii pasionaţi de tehnologie

Una dintre taberele în care merge Eliza anul acesta este la Logiscool, în Bucureşti, unde va învăţa să programeze nişte jocuri simple şi unde se va distra alături de alţi copii de vârsta ei, de dimineaţa şi până seara, când se va întoarce acasă. Pentru mine e un soi de epurare a monştrilor mei faptul că…

Din culise: Marea Istorie Ilustrată a României şi a Republicii Moldova – interviu

Din culise: Marea Istorie Ilustrată a României şi a Republicii Moldova – interviu

În mare, v-am povestit ce am făcut la Bookfest, dar un singur lucru nu v-am zis, pentru că am vrut să-i dedic un articol separat: am avut bucuria şi plăcerea de a sta de vorbă cu domnul Anatol Vidraşcu, Director General al editurii Litera, despre munca enormă care a stat în spatele volumului Marea Istorie…

Petrecere la piscină pentru adulţi şi copii – recomandare

Petrecere la piscină pentru adulţi şi copii – recomandare

Pentru că a fost ziua mea de naştere recent, am decis ca anul acesta să mi-o serbez într-un cadru extrem de restrâns undeva în aer liber, unde copiii să se joace neîngrădiţi şi adulţii să se relaxeze şi să se încarce cu energie. Şi pentru că am fost acum trei săptămâni la o petrecere la…

Eliza şi monştrii ei – Francesca Zappia, Storia Books

Eliza şi monştrii ei – Francesca Zappia, Storia Books

Să fie clar, nu e vorba de Eliza mea, ci de eroina unei cărţi pe care am adus-o acasă de la Bookfest – Eliza şi monştrii ei, editura Storia Books. Cartea asta a reuşit să mă facă să-mi pun patru mari întrebări despre adolescenţă, pe care nicio carte de parenting, care vine cu răspunsuri şi rezolvări,…

Programe şcolare: Aventuri fantastice cu Metano şi Electro

Programe şcolare: Aventuri fantastice cu Metano şi Electro

În ultimii ani, şcolile româneşti sunt beneficiarele unor programe educaţionale nemaipomenite, iniţiate de companii private în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Pentru că de multe ori sistemul e aşa cum e, îmi doresc ca astfel de informaţii să ajungă mai des la mine, ca să vi le pot prezenta, să le duceţi mai departe cadrelor didactice…

Cum să creşti organic pe Instagram – sfaturi practice de la profesionişti

Cum să creşti organic pe Instagram – sfaturi practice de la profesionişti

Acum două zile am fost la conferinţa Food Bloggers 2018, ediţia de vară, şi am venit cu un teanc de foi pline cu scris mărunt despre cum să creşti organic pe Instagram, cum să te faci remarcat, ce unelte să foloseşti şi aşa mai departe. E singurul panel la care am luat notiţe, în rest am preferat să…

Cinci paşi eficienţi pentru a creşte cititori pasionaţi

Cinci paşi eficienţi pentru a creşte cititori pasionaţi

Unul dintre lucrurile cu care mă confrunt în viaţa mea de părinte este lipsa de entuziasm a Elizei faţă de citit. Ea citeşte, aproape zilnic, şi e deschisă spre o varietate de lecturi, însă nu o face cu pasiune. Citeşte 20-30 de pagini zilnic, reţine ce citeşte (pentru că ţine şi un jurnal de lectură)…

Acest 1 iunie plin şi frumos!

Acest 1 iunie plin şi frumos!

Dacă anul trecut am făcut o surpriză copiilor şi am plecat la mare de 1 iunie, anul acesta nu mai aveam cum să fac asta pentru că Eliza avea concurs la gimnastică pe 3 şi eu atelier la Bookfest pe 1. Aşa că ne-am adaptat şi a ieşit un 1 iunie obositor dar frumos, pe…