Copiii inventează povești aproape imediat ce încep să se joace activ. Nu sunt mereu verbale, dar dacă suntem atenți, le putem remarca în felul în care își mânuiesc jucăriile sau obiectele de prin casă.
Și dacă suntem și mai atenți, vom observa că, uneori, aceste povești redau niște trăiri proprii, ceva prin care au trecut dar nu au gestionat cum și-ar fi dorit, sau ceva ce și-ar fi dorit să se întâmple altfel.
Pe mine jocurile de rol ale Elizei, atunci când era mică, m-au ajutat mult să îmi dau seama daca ceva e în neregulă cu ea, mai ales în momentele în care nu îi eram alături, în special la grădiniță sau în grupul de prietene din parc. Iar când a mai crescut, a trecut printr-o etapă prin care trec aproape toți copiii: și-a scris propriile povești.
Și poveștile acelea reflectau exact subiectele care o preocupau pe ea la acel moment: cel despre identitatea proprie, despre a te accepta așa cum ești, despre a găsi ce anume te face pe tine special.
Ce anume te face pe tine special? Care e ”lumina” ta?
Exact aceasta a fost și preocuparea Mariei Nicolescu, care a scris cartea Lucia în căutarea luminii fermecate. O preocupare, așa cum spuneam, des întâlnită la copiii de 6-9 ani, pentru că ei încă bâjbâie prin lume, proaspăt integrați într-o formă de învățământ, înconjurați de o mulțime de alți copii care par la fel ca ei, în sistemul școlar care are, într-adevăr, tendințe de uniformizare, mai ales după ce, acasă, li s-a spus și au fost crescuți ca fiind unici.
Și atunci apare, inevitabil, întrebarea: dar, totuși, cu ce mă deosebesc eu de alții? Ce mă face pe mine unic? De ce m-ar alege pe mine cineva ca prieten? Care e ”lumina” mea? Ce am eu de oferit celorlalți?
Și atunci începe căutarea. În carte, Lucia cere sfaturile părinților, dar, deși aceștia o susțin și o ocrotesc în această căutare, i se spune că trebuie să-și găsească singură lumina. Pentru că doar noi putem ști ce anume ne face speciali, e ceva ce vine din interiorul nostru și doar noi putem căuta acolo, în adâncurile ființei noastre, pentru a găsi acel ceva.
Dar povestea n-ar fi poveste dacă n-ar exista și personaje negative, așa că asupra Luciei se năpustesc tot felul de personaje care îi vor Lumina pentru a-și îndeplini diverse dorințe. Ele cred că lumina vine din patinele pe care Lucia se pricepe să facă scheme sau din părul ei mătătos sau din jurnalele cu povești pe care fetița le ține ascunse. Toate aceste personaje vor ceva care să le facă mai atrăgătoare sau speciale în ochii celorlalți.
E exact situația în care un copil își dorește o anumită marcă de adidași sau de telefon pentru a părea mai important sau pentru a se valida în ochii colegilor. Doar că ghiciți ce, vrăjitoarele își pun în picioare patinele de cristal ale Luciei dar nu se întâmplă nimic. În picioarele lor, patinele nu lasă dâre de curcubeu… Pentru că un obiect, oricât de grozav ar fi el, nu e nimic fără acțiunea posesorului asupra lui.
În cele din urmă, speriată de atacul personajelor negative care vor să-i fure lumina, Lucia cere ajutorul unor forțe pozitive. Întotdeauna avem și din acestea, nu? În cazul ei, avem un iepuraș karatist, o pisicuță gimnastă și șapte pegași. Copiii nu trebuie să uite niciodată că, oricât de atacați ar fi de cei din jur (și vorbesc aici, în special, de fenomenul bullying), întotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA, va exista cineva care să le fie alături. Trebuie doar să ceară ajutor.
Și abia când personajele negative dispar și în jurul ei se lasă din nou liniștea, Lucia se poate relaxa și se poate conecta cu ea însăși pentru a descoperi că nu poți căuta în exterior, la alți oameni sau la obiecte, ceva ce e deja în interiorul tău. Căci ceea ce te face special nu e ceva ce vine de pe un raft și nici măcar validarea altor oameni, ci e ceva ce izvorăște din adâncurile sufletului tău: lumina ta vine din interiorul tău.
Lucia în căutarea luminii fermecate este o carte perfectă pentru copiii aflați la vârsta asta a căutărilor. Deoarece e scrisă de o fetiță și nu de un adult care încearcă să scrie pe înțelesul copiilor, ea va fi mai ușor înțeleasă de copii. E scrisă direct pe limba lor. Și, evident, noi trebuie să fim acolo, lângă ei, să le explicăm ce înseamnă lumina pentru fiecare dintre noi, dar eu cred că ei vor înțelege destul de ușor și singuri.
Și cine știe, poate că demersul Mariei Nicolescu, de a pune pe hârtie într-o formă coerentă gândurile ei, de a căuta un ilustrator și de a le publica, va încuraja și alți copii să-și găsească lumina interioară și să-i dea voce pe hârtie, sub forma unor povești.
Cartea este format necartonat, cu ilustrații integral color, și se poate comanda de pe site-ul The Writing Journey.