Iată că se face un an de când am început să structurez articolele mele despre cărți în acest format, cărțile lunii X. Primul articol din serie poate fi citit aici, iar pe celelalte le găsiți sub eticheta cărțile lunii.
Tragedie în trei acte și O supradoză de moarte, Agatha Christie, editura Litera
Am început anul cu Tragedie în trei acte, o carte relaxantă, pe care am ales-o din colecția mea de Agatha Christie. Nu-mi aduc aminte dacă am mai citit-o sau nu, dar nimic nu mi s-a părut familiar în ea, deci probabil că nu. O carte bine scrisă, cu misterul adâncindu-se treptat și cu un final neașteptat, după rețeta clasică a celei mai faimoase autoare de romane polițiste din toate timpurile.
Am continuat apoi cu o recitire, O supradoză de moarte, tot de Agatha Christie. Mi-am dat seama, citind o carte polițistă suedeză, că ador, pur și simplu, cărțile Agathei Christie. Sunt superbe și palpitante fără să-ți dea insomnii după aceea.
La editura Litera au apărut niște reeditări minunate ale acestor cărți și chiar am câteva pe care nu le-am citit și le-am trecut pe listă pentru achiziționat.
Totul pentru dragoste, Kristin Hannah, editura Litera
Am fost aproape să-i dau cinci stele pentru că mi-a plăcut foarte mult dar nu pot, totuși, s-o compar cu ultimele cărți cărora le-am dat cinci stele, așa că am rămas la patru.
Ce am apreciat la cartea asta, în afară de povestea în sine, a fost felul în care autoarea a reușit să evite o sumă de clișee tipic americane la care te-ai fi așteptat pe măsură ce avansai cu lectura.
Avem protagonista divorțată, al cărei fost soț ne așteptăm să fie un ticălos. Avem eleva săracă admisă cu bursă la un liceu de elită la care ne așteptăm să fie bullied de colegii de clasă, avem băiatul bogat și popular la care ne așteptăm să fie și el un ticălos. Avem părinții băiatului bogat care nu sunt de acord ca unicul lor fiu să iasă împreună cu fata săracă, la care ne așteptăm, evident, să se comporte urât cu ea. Și nimic din toate astea nu se întâmplă. Oamenii sunt, la fel ca în viață, multidimensionali. Se comportă când urât, când frumos, în funcție de situație.
Pe de cealaltă parte, avem și clișeele previzibile: familia italiană mare, iubitoare și guralivă a lui Angie, avem chiar și un Crăciun ca in filmele Hallmark (cu fata bogată întoarsă în micul oraș pentru a salva afacerea familiei), avem mama alcoolică și dezinteresată care își părăsește fiica până la urmă, avem ”problema” care se rezolvă în cel mai idilic mod posibil.
Și cu toate astea, mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut ideea că poți greși și poți fi iertat, mi-a plăcut ideea că poți iubi pe cineva ca pe copilul tău chiar dacă nu l-ai făcut tu și, cel mai mult și mai mult, mi-a plăcut că autoarea crede că oamenii sunt, în esență, buni, și dispuși să dea o mână de ajutor la nevoie.
A fost cartea perfectă pentru a începe noul an cu ceva mai multă speranță și încredere în oameni.
O dată pentru totdeauna, Sarah Dessen, editura Litera
Știți majoritatea cărților pentru adolescenți? Sunt încărcate de tragedii și secrete și distopii în care toată lumea luptă pentru viață. Abundă de drame, întâmplări nefericite și bullying. Cred că de asta m-am plictisit la un moment dat de ele și n-am mai avut chef să citesc niciuna.
Însă întâmplarea a făcut să dau peste cartea de față și, deși are protagoniști adolescenți, mi-a plăcut foarte mult și o recomand tuturor, de la 14 ani în sus.
Este o carte luminoasă, ăsta e cuvântul care mi-a venit în minte după ce am terminat-o de citit. O carte care arată că relațiile adolescenților, de prietenie sau de dragoste sau cu părinții, pot fi și altfel, nu doar încărcate de tensiuni și sentimente negative.
Premiza cărții este aceasta: oare dacă ai trăit o dragoste extraordinară, din aceea care pare unică în viață, mai ai dreptul la alta? Loena este o tânără de șaptesprezece ani, în ultimul ani de liceu, care lucrează cu mama ei la o firmă de organizat nunți. Experiența din trecut a mamei ei (părăsită de tatăl Loenei, când aceasta era mică), precum și anii de stat pe lângă miri și mirese o fac pe Loena să fie foarte cinică cu privire la iubire și la tot conceptul de ”până la adânci bătrâneți” în general. Atât mama ei, cât și partenerul de afaceri al acesteia, William, au refuzat de-a lungul timpului să se implice în orice tip de relație monogamă cu potențial de durată, deoarece ei nu mai cred că așa ceva există.
Pe de altă parte, Loena crește cu exemplul familiei prietenei ei, Jilly: o familie fericită cu 5 copii și a căror poveste de dragoste pare să dureze. Așa că atunci când Loena îl întâlnește pe Ethan și petrece cu el o noapte magică (nu vă gândiți la prostii, mă refer la plimbări romantice pe plajă, împărțit plăcinte și secrete și sentimente și da, și săruturi etc), crede în sfârșit că și-a găsit jumătatea. Își dă voie, pentru prima oară, să creadă în finaluri fericite.
Numai că relația ei nu are un final fericit, așa că Loena revine din nou la starea ei de cinism și neîncredere, până îl cunoaște pe Ambrose, un zurbagiu dintr-o familie înstărită, fratele unei mirese de a cărei nuntă se ocupă mama fetei. Nu, nu e dragoste la prima vedere, dacă asta credeați, dar cei doi ajung să se învețe unul pe altul să accepte și variante diferite ale modului în care percep ei dragostea și viața în general. Finalul este deschis, tocmai pentru că la vârsta adolescenței nu poți ști cum va fi viața ta peste 10 sau 20 de ani.
O carte emoționantă, care m-a și făcut să plâng la o scenă anume. Nu credeam că e posibil așa ceva de la o carte pentru adolescenți.
(va urma)