Am decis să scriu despre experiența noastră cu operația de polipi, cu gândul că poate cineva va găsi utile aceste informații. Nu am luat ușor decizia de a-l opera pe Vlad, ne speria ideea de anestezie generală și operație, dar, în cele din urmă, am găsit medicul potrivit și am decis s-o facem și pe asta.
Concluzia că Vlad trebuie operat a fost luată după ce am consultat mai mulți specialiști. Primul medic care ne-a trimis la ORL a fost dentistul, la care am ajuns cu recomandare de la logoped. Problema principală, vizibilă cu ochiul liber, era respirația orală (pe gură). Vlad respira aproape exclusiv pe gură, lucru vizibil cu precădere în somn.
Așa cum am aflat după ce am consultat dentistul, respirația orală duce la o mulțime alte probleme de sănătate, probleme la care probabil nici nu vă gândiți. O să am un articol separat despre asta, imediat ce doamna doctor își face timp să mă ajute cu documentarea, dar o să vă spun pe scurt despre ce e vorba: respirația pe gură face copilul să se îmbolnăvească mai des de viroze (nasul are niște bariere de protecție pe care gura nu le are).
Virozele pot mări dimensiunea polipilor în timp (deci e un cerc vicios). Respirația orală mărește cavitatea bucală, modificând dentiția și mușcătura. Modificarea de dentiție și de mușcătură duce la probleme digestive și, surpriză, la modificarea curburii coloanei. Practic un întreg lanț al slăbiciunilor. Partea bună e că asta se întâmplă în ani de zile, deci avem timp să intervenim.
La recomandarea doamnei dentist, noi am fost mai întâi la un medic destul de faimos în București Nu vreau să intru în detalii, dar mie nu mi-a plăcut interacțiunea cu acest medic, nici felul neigienic în care arăta clinica (unde pacienții stăteau la grămadă la coadă pe coridor, saloanele erau fix acolo, pacienții scoși din operație erau aduși printre oamenii care stăteau la coadă etc), așa că am căutat a doua opinie.
În cele din urmă, ceea ce a făcut diferența a fost faptul că am aflat despre coblație, o tehnică nouă de îndepărtare a polipilor, cu mai puține traume pentru copil și cu vindecare mai rapidă, șansă de recidivă mai mică etc.
Așa că am decis să folosesc la ceva asigurarea de spitalizare oferită de compania la care lucrez și așa am ajuns la spitalul Arcadia din Iași. După ce am fost la consult la o doctoriță care a plecat din Arcadia până ne-am aranjat noi programul, am ajuns întâmplător la consult la dr Daniel Rusu care ne-a spus că el este cel care a adus tehnica coblației în România. Aveți mai jos un video în care povestește despre asta.
Dr Rusu a avut multă răbdare și a explicat în detaliu cum funcționează coblația și ne-a răspuns la orice întrebări am fi avut. Cred că asta l-a impresionat pe soțul meu cel mai mult, eu sunt genul „vorbă multă sărăcia omului” și prefer chestiile mai operative 😀
Am făcut niște analize de sânge și un EKG și ne-am programat pentru operație. În ziua operației nu are voie să mănânce și să bea nimic. În Arcadia se face test rapid Covid înainte de orice intervenție chirurgicală.
Am mers cu Vlad în salon, ne-am aclimatizat, a venit asistenta, am ales împreună opțiunile pentru prânz și cină, am mai stat puțin și am fost chemați în sala de operație. Vlad a stat la mine în brațe, i s-a pus mască, a inspirat de trei ori și a adormit.
Până am ajuns eu înapoi în salon și m-am dus la baie, m-au și chemat înapoi. Intervenția în sine e de foarte scurtă durată. L-am așteptat pe Vlad la Reanimare, unde a ajuns semi-treaz. A fost un pic buimac, s-a ghemuit la mine în brațe și am stat vreo jumătate de oră acolo, apoi ne-am întors în salon.
Am stat peste noapte în spital și ne-am întors acasă a doua zi (sincer nu mă grăbeam, era ca la hotel acolo 😀 ). După operație pot apărea febra, durerea de cap sau halena (respirația urât mirositoare) și atunci e indicat să se dea antibiotic – Vlad a avut dureri de cap și de gât.
E prima oară când stau internată cu unul dintre copii într-un spital privat și am fost impresionată de condiții. Până acum am mai fost internată doar la stat și știți cum e la stat, te bucuri că pleci fără ceva în plus de acolo.
Tot personalul medical, de la infirmiere la doctor, a făcut tot posibilul ca Vlad să fie cât mai puțin traumatizat și să nu plece cu ură față de actul medical de acolo. E adevărat că la niște costuri deloc neglijabile și care nu sunt accesibile pentru toată lumea, așa cum n-ar fi fost nici pentru noi dacă nu aveam asigurarea, chiar dacă avem fond de urgență pentru sănătatea copiilor.
Ce am plătit eu din buzunar: consultul inițial și fibroscopia (îi bagă copilului o cameră video pe nas să vadă dimensiunea polipilor), al doilea consult cu dr Rusu, analize de sânge și EKG, consult preanestezic, teste Covid.
Asigurarea a plătit costul intervenției și spitalizării pentru amândoi (asigurarea acoperea până în suma de 15 000 lei, dar n-aș ști să vă spun cât a costat exact, spitalul se reglează direct cu asiguratorul, așa că factura nu mai trece pe la mine). Nu aș ști să vă spun dacă o parte din costuri sunt acoperite de casa de asigurări, dar puteți întreba un consultant de la ei.
Lucrurile s-au mai schimbat mult și în sistemul medical de stat, dar nu peste tot. Dovadă sunt cele mai recente experiențe ale mele cu camera de gardă de la spitalul Victor Gomoiu din București (unde totul a fost impecabil de când am intrat pe poartă până am plecat acasă) versus camera de gardă a spitalului de copii Sfânta Maria din Iași, unde a fost o debandadă totală și de unde am zis bogdaproste că am plecat, după mai multe ore chinuitoare petrecute acolo, la grămadă cu alți mici pacienți cu toate bolile (am zis bogdaproste și că n-a luat ceva pe deasupra față de ce venise, pur și simplu nu se dezinfecta nimic, nici paturile pe care stăteau copii cu enterocolite infecțioase).
Mergeți la medic pentru orice îndoială aveți legată de sănătatea copiilor voștri deoarece uneori nici noi nu știm cum chestii aparent minore îi pot afecta pe termen lung!