Am întârziat cam mult cu articolul despre cărțile lunii noiembrie dar am am zis totuși să nu las decembrie să treacă fără să vă spun ce am mai citit. Extrem de puțin din păcate și sper să recuperez în decembrie în preajma sărbătorilor.
Cel puțin trag nădejde că va fi așa, am venit cu o tonă de cărți după mine, dar găsesc cu greu timp și liniște să citesc.
Ecuația iubirii, Helen Hoang, Leda Edge
O carte interesantă despre eforturile unei femei cu tulburări din spectrul autist (Aspergers) de a se adapta provocărilor unei relații cu sexul opus, despre eforturile pe care le face pentru a se integra dpdv social și despre așteptările societății de la femei, în general (măritiș, copii etc).
Cartea este, după cum o sugerează și titlul, o carte de dragoste, însă faptul că autoarea, Helen Hoang, a fost diagnosticată la 34 de ani cu autism înalt funcțional, o face o carte de dragoste mai aparte. Cu siguranță există, însă la mine au ajuns puține cărți de dragoste cu protagoniști atipici.
Am mai citit prin decembrie anul trecut Fata pe care el o știa (Tracy Garvis-Graves, editura Epica) și am citit și continuarea, în limba engleză, a cărții de față. Dar altminteri, majoritatea protagoniștilor cărților amoroase sunt persoane neurotipice. Îmi imaginez că pentru un autor, trăsăturile și comportamentele persoanelor atipice sunt greu de surprins și probabil că nici Helen Hoang nu ar fi făcut-o așa de bine dacă nu era ea însăși în situația asta.
Povestea în sine e simpatică: la îndemnul unui coleg de serviciu care o ia în râs pentru lipsa ei de experiență în materie de relații și sex, Stella Lane, de profesie econometrician, angajează o escortă masculină pentru a exersa sexul, iar apoi când partea asta nu merge chiar cum o planificase, pentru a exersa comportamentul tipic într-o relație, în speranța că va ajunge la un moment dat să se se priceapă suficient de bine pentru a-și găsi un partener de lungă durată.
Așa cum spun și studiile, autismul la fete este mai greu diagnosticat pentru că ele reușesc să mimeze mai bine comportamentele sociale. Stella se străduie să poarte conversații și să facă tot ceea ce crede ea că este ”normal” din punct de vedere social și, cu excepția cazurilor în care spune absolut tot ce-i trece prin minte și îi jignește pe ceilalți, ea reușește să-și ascundă afecțiunea. Nici protagonistul nu-și dă seama până destul de târziu în carte, punând toate ciudățeniile ei pe seama personalității sensibile.
Evident, obstacolele în relația asta nu sunt doar faptul că Stella are autism, ci și faptul că Michael este escortă și câștigă bani din vânzarea favorurilor sale către femeile bogate din oraș și că are un istoric familial dubios. Protagoniștii noștri au, se pare, o mulțime de prejudecăți și de piedici de depășit pentru a ajunge (dacă ajung) împreună în cele din urmă.
Atenție, romanul conține limbaj și scene de sex destul de explicite!
Paturi oculte, Doina Ruști, editura Litera
Am aflat prima oară despre magic realism în facultate, la ora de literatură engleză. Am un lapsus acum și nu-mi aduc aminte povestirea care ilustra conceptul (ceva cu un bărbat care adormea și se trezea peste nu știu cât timp) dar atunci am realizat că stilul de ficțiune pe care îl îndrăgisem la Garcia Marquez, John Fowles și Bulgakov se numea realism magic.
Desigur că am mai citit și alte cărți și alți autori care și-au încercat mâna cu acest concept, deloc ușor de stăpânit, dar pe niciunele nu mi le aduc aminte atât de bine ca ”Manuscrisul fanariot” și ”Mâța Vinerii” de Doina Ruști, la care s-a adăugat acum ”Paturi oculte”, recent apărută în colecția de Proză contemporană la Editura Litera.
Ce m-a surprins mereu la romanele Doinei Ruști e felul în care te trag în poveste. Dai o pagină, două, și apoi parcă te trage un vortex cu totul în paginile cărții și ieși de acolo după câteva ore, diferit, după ce ai trăit o experiență senzorială completă. Romanele Doinei Ruști îți atacă și răsfață, în același timp, toate simțurile: în ele e muzică, gust, percepție, culoare.
Descrierile ei sunt amplificate, ca niște tușe îngroșate care îți sar în ochi din cadrul paginii. Am fost mereu mare fană a descrierilor în cărți, așa că aș putea citi pagini întregi fără să mă plictisesc și, de asemenea, mi-a plăcut mereu ficțiunea istorică, iar Doina Ruști face o treabă excelentă la capitolul acesta. Efectiv, nu-mi pot imagina cum poate cineva să redea atât de fidel o epocă de mult apusă, încât, ca cititor, să fii 100% convins că totul era exact așa cum ți-a fost descris și s-a petrecut întocmai.
În ”Paturi oculte” avem aproape 300 de pagini de pur talent scriitoricesc. Nu se întâmplă mare lucru, deși cartea începe ca deschiderea unui roman polițist și, mereu, pe fundal, va exista misterul și dorința de a afla ”whodunnit” (cine e criminalul).
Florina este o studentă la Litere care, în liceu, în timpul unei vacanțe petrecute la o rudă de la țară, intră pentru prima oară în contact cu un pat vrăjit. Odată întinsă în el, pare că ajunge în altă lume, pe un drum alb, mărginit de roșcovi fremătători și bântuit de silueta unui bărbat care încearcă să comunice cu ea într-o limbă neînțeleasă. Florina devin obsedată de acest pat și de silueta fantomatică și, după ce îl pierde pe acesta, începe să simtă chemarea celorlalte paturi oculte din București.
În paralel, se desfășoară și viața ei obișnuită, alterată, în principiu, de căutările ei obsesive și de felul în care toate interacțiunile ei cu alți oameni sunt influențate sau mijlocite de aceste paturi. Îl întâlnește, astfel, pe Lev, tot student la Litere, care îi împărtășește Florinei legenda paturilor. Odată cu relatarea acestei legende, autoarea ne poartă în atmosfera magică din Bucureștiul anilor 1800. Povestea continuă de-a lungul timpului până când, ca un cerc perfect, ne întoarcem în contemporaneitate, unde o molimă ciudată s-a abătut asupra oamenilor. Romanul se încheie brusc, lăsându-ne cu o grămadă de întrebări dar cu misterul cărții rezolvat.
Pentru mine au fost 300 de pagini de deliciu narativ și o recomand oricui îi face plăcere să citească astfel de cărți. Dacă nu sunteți familiarizați cu stilul autoarei, vă recomand să începeți cu trilogia fanariotă, ca să vă obișnuiți și să avansați ușor spre Paturi oculte. Despre Mâța Vinerii am scris aici.
Midnight Sun, Stephenie Meyer
Sincer, adaug cartea asta doar ca să pară mai multe 😀 În realitate, e cartea la a cărei traducere am lucrat în ultimele două luni, împreună cu sora mea, Mihaela Alexandrescu, pentru editura Paladin și pe care am terminat-o de tradus în noiembrie.
Pentru cine nu este familiarizat deja cu saga Twilight/Amurg, Midnight Sun (Soarele de la miezul nopții) este o rescriere a primului volum, dar din perspectiva personajului principal masculin, Edward. E mai lungă și mai detaliată decât varianta protagonistei, Bella, și scrisă într-un stil diferit, așa că pentru noi a fost, cu siguranță, o provocare, mai ales că, în paralel, refacem și celelalte volume.
De altfel, am impresia că primul volum e deja în tipar la Paladin și poate cititorii pasionați vor avea noroc și va apărea înainte de Crăciun.