Ingredient inedit pe masa de Revelion: cum se gătesc și se savurează racii

Cândva, prin noiembrie, am fost în piață să iau una-alta și am intrat, de curiozitate, și la pescărie. Era dezlegare la pește în ziua respectivă și voiam să iau niște caras, peștele meu preferat. Numai că, la intrare, în niște lăzi, erau raci vii, un crustaceu destul de rar pe mesele românilor, dar pe care eu îl cunosc și-l iubesc din copilărie. Tatălui meu îi plăceau racii, așa că am luat peste două kile de raci, am gătit și am dat și de pomană.

Reticența românilor față de raci se datorează faptului că trebuie gătiți de vii, e puțină carne în ei (nu te saturi mâncând raci) și se scoate greu carnea din coadă și clești. Eu mereu rămân cu răni pe buricele degetelor vreo câteva zile după ce mănânc raci.

Un kilogram de raci costă în jur de 40-50 de lei, eu am luat două kile jumate și am estimat eu că aș fi hrănit cam 4-5 persoane din ei. Nu să te ghiftuiești, dar să-ți faci pofta. Nu mănânc raci decât o dată, de două ori pe an, ori acasă, ori la vreun restaurant cu specific, pentru că nu prea îi găsesc în comerț.

Și acum să trecem la ce ne interesează cu adevărat: cum se pregătesc racii.

În primul rând, racii trebuie să fie vii atunci când îi pregătim. Chiar dacă mișcă, nu vă faceți griji, nu au așa forță în clești să vă rănească. Eu îi pun în chiuvetă sau într-un lighean plin cu apă și îi spăl în mai multe ape. Racii trăiesc, în general, pe fundul mâlos al apelor, așa că trebuie îndepărtat mâlul cât mai bine.

Dacă aveți răbdare, puteți să-i curățați pe fiecare în parte cu o perie, eu nu prea stau să fac asta. Cât timp îi spălați și îi curățați, puneți la fiert pe aragaz o oală mare cu apă, în care adăugați și condimente (câteva boabe de piper, foi de dafin, 2-3 căței de usturoi). Apa trebuie să fie sărată bine, așa că adăugați 2-3 linguri de sare.

În mod normal, fiecare rac se curăță de intestinul de pe spate astfel: coada se termină cu trei solzi. Cel din mijloc se smulge cu mâna, smulgând astfel și intestinul. Eu nu fac asta, prefer sa-i curăț când îi mănânc și am descoperit că nu alterează deloc gustul produsului final.

Când clocotește apa, se adaugă racii și se fierb în jur de 10 minute, până se înroșesc. Se pune capacul și se lasă la răcit în apa în care au fiert.

Pentru sos, se pasează 2-3 căței de usturoi și se freacă bine cu sare. Se adaugă sos de roșii și un strop de apă. Recomand să nu folosiți sos de roșii din acela omogenizat. Fie dați pe răzătoare una două-roșii coapte (depinde de anotimpul în care îi mâncați), fie pasați două roșii de la borcan, important e să fie sos de roșii cu semințe, sosul va avea o textură și un gust mai bun.

Cum se mănâncă: se separă coada de cap și se scoate carnea din coadă. Eu desfac cu degetele coada, folosind ambele degete mari și trăgând în lateral, dar puteți folosi și cuțitul. Intestinul de pe spate îl scot tot acum. Din cleștii mari o scot cu dinții 😀 Da, nu e chiar ceva ce aș mânca la o întâlnire, te cam murdărești, dar acasă, în familie, merge, mai ales că o să vă murdăriți toți.

Evident, dacă vă plac crustaceele, dar totuși nu vă tentează ideea de a găti raci vii, atunci puteți oricând să luați niște creveți și să-i trageți la tigaie cu unt, zeamă de lămâie și puțin pătrunjel. Am făcut acum câțiva ani de Revelion și a fost un hit. Găsiți rețeta aici: Creveți cu sos de usturoi și pătrunjel în tigaie de fontă.

Iar dacă nu vă încântă deloc ideea de a mânca un preparat cu carne, puteți încerca Salata de andive cu nuci și brânză albastră.

3 Replies to “Ingredient inedit pe masa de Revelion: cum se gătesc și se savurează racii”

  1. De ce oare trebuie sa fie fierti de vii, ce se intampla daca sunt gatiti dupa aceea, asa ca alte animale, ca sa nu mai simta nimic?
    Nu pot trece peste faptul ca racii sunt torturati (de vii li se smulge intestinul, apoi sunt pusi in apa clocotita).

    1. Cred ca e o carne care se altereaza foarte usor, presupun ca de asta. E ca la moluste, si ele teoretic daca sunt proaspete, ar trebui gatite doar vii.

  2. nu ii mananc nici sa fie gratis, si deja morti, si gatiti :)). Dumnezeu sa-l odihneasca pe taticul tau.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.