Jurnal de sărbători decembrie 2023

Iată că m-a prins februarie cu articolul despre cum am petrecut sărbătorile în 2023, deși de obicei mă străduiam să-l scriu mai aproape de începutul anului, dar anul ăsta efectiv am fost într-o stare în luna ianuarie de n-am avut chef de nimic.

Am petrecut sărbătorile 2023 la Iași împreună cu mama și n-am făcut altceva decât să mă uit la televizor la filmele de Crăciun de pe Diva, pentru că nu apucasem să văd mai nimic în decembrie. M-am simțit obosită și n-am avut chef nici de plimbări, de ieșiri sau de socializări, foarte greu m-am adunat să le fac și pe alea pe care le-am făcut.

Am ajuns în Iași vineri, înainte de Crăciun și chiar în seara aceea am ieșit la o plimbare pe Ștefan cel Mare (strada pietonală din Iași), unde era târgul de Crăciun. Am băut un vin fiert și ne-am plimbat puțin, Vlad s-a dat în mașinuțe, am văzut în sfârșit bradul spectaculos de la Mitropolie și m-am întâlnit cu o prietenă să-i semnez niște cărți.

A doua zi, sâmbătă, am mers la patinoar la Palas, am prins și o fulguială măruntă, copiii s-au bucurat de patinat și eu am intrat repede în mall să mai iau niște cadouri pe ultima sută de metri și am ieșit nu doar cu cadouri, ci și cu o durere de cap 😀 Seara, am împodobit bradul la mama.

Duminică am fost invitați la masă la o prietenă, apoi, pentru că era Ajunul Crăciunului, copiii au mers cu colinda. S-au întors foarte dezamăgiți, Eliza se pregătise mult, avea și chitara, dar nu le-au deschis oamenii.

Luni a venit Moș Crăciun, evident, anul ăsta cu ceva mai puțin cadouri, mi-am tot propus să reduc numărul lor și iată că am reușit (numărul include și cadoul luat din partea bunicii lui).

Pentru Eliza am ales o rochie care îi plăcuse ei acum câteva luni într-un magazin, un parfum pe care și-l dorea (în variantă mică 😀 i l-am adus de la Paris) și un stilou. Pentru Vlad am luat primul lucru pe care l-a avut pe listă (un animăluț virtual, Bitzee Digital Pet, cu care s-a jucat vreo câteva zile continuu, iar acum zace prin vreun sertar), o dronă (jucărie, dar destul de bunicică, o voia ca să facă diverse scamatorii cu ea) și un set cu astronauți și rachete care aterizează pe lună.

Cred că a treia zi de Crăciun am ieșit iar la patinoar pentru că era soare și frumos și era păcat să stăm în casă.

Pe 29 am ieșit la plimbare doar cu soțul și am dat o raită prin niște cafenele drăguțe din Iași, în timp ce Eliza a ieșit cu verișoara ei la patinoar și la mall.

Seara a venit o prietenă la mine și am gătit pentru ea salată de andive și o pâine de casă cu Camembert copt.

Pentru Revelion am luat pește (somon de la Selgros), am comandat un tort de la Cofetăria de acasă, am fost în piață după struguri (la solicitarea expresă a Elizei) și mi-am luat și o rochie nouă 😀 Evident am făcut salată Boeuf, răcituri (=piftie) și niște nuci (=prăjituri), că nu se poate sărbătoare la moldoveni fără mâncare bibilită.

Copiii au mers cu plugușorul și de data asta s-au întors mega fericiți, le-au deschis toți oamenii din bloc de la ambele scări, poate că au fost mai puțini copii cu plugușorul și atunci oamenii au fost mai generoși 😀

Am stat la masă și am ciocnit câte un pahar la miezul nopții, am mâncat tort și struguri și ne-am dorit ca noul an să ne aducă sănătate la toți și multă, multă liniște și pace.

A doua sau a treia zi după Anul Nou, Vlad ne-a scos cu forța din casă ca să-și ia niște cărți din banii de la plugușor, așa că, vrând-nevrând, am fost la mall.

Ne-am întors la București înainte de Sf Ioan, numai bine să am timp și eu să strâng bradul și să încep munca și copiii școala pe 8 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.