Găteşte cu Eliza, episodul 1 – Pizza

Dacă anul trecut de ziua ei, Eliza şi-a lansat prima carte de poveşti, anul acesta, în preajma zilei ei de naştere, Eliza îşi lansează propriul ei show de gătit 🙂 Într-o mini-serie de 10 episoade, Eliza va găti reţete uşoare pe care toţi copiii le pot reproduce acasă împreună cu părinţii. Cum a pornit totul? Şi-a dorit mult să se înscrie la un concurs de făcut pizza la care văzuse o reclamă pe tv. Premiile îi surâdeau foarte mult – tablete iPad sau o excursie în Italia, aşa că s-a pus pe treabă. O să vedeţi cât de profesionistă este şi cât de tare ia totul în serios. Eu am îndemnat-o să se relaxeze, dar ea a vrut musai să fie ca “pe Paprika tv”. Sunt foarte, foarte mândră de ea, nu numai că a gătit şi s-a lăsat filmată, dar şi pentru că îi place să gătească şi are o relaţie bună cu mâncarea. Deci, azi învăţăm cum să facem pizza cu Eliza.

De când am învăţat reţeta asta, nu mai testez alte reţete de blat de pizza, pentru că ştiu că aceasta e 100% sigură. Nici nu ştiu dacă am mai cumpărat de prea multe ori blat din magazine pentru că se face repede şi durează doar să îl laşi la crescut puţin (eu îl pun într-un bol pentru făcut pâine de la Tupperware şi creşte mult mai repede), timp în care poţi pregăti celelalte ingrediente. De obicei apelez la reţeta de pizza când vreau să pun ceva rapid pe masă şi/sau am resturi de ingrediente prin frigider (un pic de mozzarella, 2-3 ciuperci, o roşie, nişte şuncă/salam, o ceapă).

Am învăţat reţeta de la bucătarul Adi Hădean care a prezentat-o în episodul 5 din mini-serialul Cook’n Rolla difuzat acum mulţi ani pe Trilulilu şi am predat-o mai departe Elizei. Vă invit s-o urmăriţi, iar dacă nu apucaţi să notaţi reţeta, o s-o detaliez un pic mai jos.

Ingrediente: 3 căni de făină, 1 cană de griş, 1 cană şi jumătate de apă, un praf de sare, un cubuleţ de drojdie proaspătă (deşi am folosit cu succes şi drojdia uscată), 2 linguri de ulei de măsline (am descoperit că nu iese la fel cu ulei de floarea soarelui, dar puteţi folosi liniştiţi orice fel de ulei).

Puneţi făina, grişul şi sarea într-un vas şi amestecaţi-le bine. Dizolvaţi drojdia într-o cană de apă călduţă şi turnaţi-o peste făină. Puneţi şi jumătate din restul de apă şi uleiul. Începeţi să frământaţi. Dacă mai e nevoie, mai adăugaţi lichid, dacă nu, nu. De obicei la mine nu trebuie dar ţine mult şi de tipul de făină. Nu înlocuiţi făina albă cu făină de secară sau integrală, eu am încercat şi a ieşit o porcărie.

Aluatul trebuie să fie perfect omogen, elastic, molcuţ şi nelipicios. Frământaţi-l bine, eventual presărând în jur puţină făină dacă vi se pare că e cazul (eu îl frământ direct pe masă, nu în bol). Lăsaţi-l la crescut într-un bol uns cu puţin ulei şi acoperit cu un prosop. Cum am zis, eu folosesc un bol special pentru dospit pâine, cu capac, şi creşte imediat.

După timpul de dospire, întindeţi-l fie într-o singură foaie mare cât tava obişnuită de la aragaz (eu îl pun direct pe dosul tăvii şi îl întind acolo), fie faceţi pizza mai mici pentru tăvile speciale. În tava mare de la aragaz iese un blat un pic mai pufos, dacă îl preferaţi subţire şi crocant, folosiţi doar trei sferturi din aluat pentru tava mare şi pe restul îl întindeţi, presăraţi oregano şi îl coaceţi gol pentru a obţine o pâinică delicioasă.

Ungeţi blatul cu un sos de pizza de bună calitate (eu folosesc fie sos făcut în casă din roşii pasate, zahăr, oregano, sare, piper, fie un ketchup de casă foarte bun), presăraţi mozzarella rasă pe răzătoarea mare (eu folosesc mozzarella din aia pentru pizza, nu bulgăraşii albi conservaţi în zer – ca s-o radeţi mai uşor, o ţineţi puţin la congelator) şi pe deasupra aranjaţi ingredientele care vă mai plac. Noi punem ceapă tăiată peştişor, felii de roşii, şuncă tip Praga (sau resturi de salam sau cârnăciori, dacă avem în casă), felii subţiri de ciuperci.

Eu bag pizza în cuptorul încins (200 de grade Celsius) timp de 15 minute maxim. Blatul se coace foarte repede, dar cuptorul meu e cam vechi şi nu coace aşa grozav, aşa că fiţi cu ochii pe ea, eventual rupeţi un colţ să vedeţi dacă e copt şi pufos pe dinăuntru. La suprafaţă mozzarella trebuie să fie topită iar ingredientele uşor ofilite de căldură.

Dacă v-a plăcut clipul Elizei, îi puteţi lăsa un comentariu de încurajare, vă promit că i le voi citi pe toate! Ce reţetă vreţi să vedeţi în episodul al doilea, ceva dulce sau tot ceva pentru prânz sau cină?

Digital Parents Talks – prima ediţie

Digital Parents Talks este un concept Parenting PR şi a fost creat din nevoia de a oferi bloggerilor părinţi un cadru organizat în care să primească sfaturi cu adevărat utile despre ce înseamnă un blog, cum se gestionează el, cum se creşte frumos, cum se gestionează anumite situaţii delicate, cum se câştigă şi se derulează campaniile, cum se cultivă şi se fidelizează o comunitate şi aşa mai departe. DPT nu este despre parenting, ci este despre blogosfera de parenting. Nu e nici despre reclamele unor branduri, ci este despre relaţia dintre acele branduri şi audienţă/bloggeri.

Prima ediţie, cea despre “Cum construim comunităţile“, m-a surprins într-un mod neaşteptat. N-am ştiut că mă duc până în ziua respectivă şi, deşi a fost un efort, pentru că avusesem o zi extrem de încărcată şi se mai desfăşura şi într-un loc foarte îndepărtat de mine, m-am bucurat mult că am reuşit să ajung. Temele dezbătute mi-au oferit multe subiecte de gândire şi abia aştept să studiez temeinic câteva dintre prezentările care ni s-au derulat pe ecran în acea seară.

O să vorbesc mai întâi despre plusurile evenimentului, că doar aşa se cuvine, să începem cu lucrurile bune 🙂 În primul rând, invitaţii au fost bine aleşi şi au prezentat informatii relevante pentru noi, într-o manieră (majoritatea) atractivă.

Monica Popescu a fost foarte efervescentă, are abilităţi de prezentare iar informaţiile pe care ni le-a dezvăluit în urma studiului efectuat de Itsy Bitsy sunt extrem de utile, printre cele mai utile informatii pe care le-am aflat la DPT pentru că am ajuns să-mi cunosc mai bine publicul. Chiar eram curioasă să aflu profilului părintelui român, deşi intuiam parţial că suntem o naţie de părinţi-cloşcă şi cred că la DPT m-am luminat destul de tare care sunt comportamentele mamelor românce (mediu urban, vârstă 25-45, copii între 0 şi 10 ani) şi ce îşi doresc ele să citească. Probabil de aceea au mare succes unele bloguri care abordează iar şi iar aceleaşi teme, pentru că scriu fix pe nişă. M-am bucurat să văd că mă încadrez la categoria părinte-coach şi nu părinte cloşcă şi nu-mi pare rău, chiar dacă idealul e să fii cloşcă, bănuiesc.

monica-popescu_itsy-bitsy_tipologii-de-parinti-in-romania_itsy-bitsy-fm-page-006

Victoria Donos (Secom) a fost, ca de obicei, foarte profesionistă (o ştiam de la Maratonul de Sănătate cu Secom), a răspuns la întrebări (inclusiv incomode despre cum şi-a revenit Secomul după linşajul public de acum câţiva ani) şi a punctat câteva lucruri interesante despre relaţia dintre brand şi consumator. De asemenea, aş fi vrut să menţionez atunci când a spus că mom bloggers sunt o comunitate închegată, că tocmai Ana Nicolescu (Mămica Urbană/Parenting PR) e cea care ne-a închegat, nimeni altcineva n-a făcut asta în blogosferă. Contribuţia Anei este enormă la stabilirea unei comunităţi de mom bloggers, lucru care nu există pe alte nişe, cel puţin nu atât de bine.

victoria-donos_secom_prezentare-cum-sa-scream-comunitati-page-005

Alina Stan de la Orange a reuşit să ne lumineze, în sfârşit, măcar puţin cu privire la modul în care sunt aleşi bloggerii pentru anumite campanii şi ce aşteptări au, în general, brandurile de la bloggeri. Rămâne să îi mai răspundem noi ce aşteptări avem de la ei 🙂 Eu chiar voiam să scriu un articol pe tema asta, poate reuşesc într-o zi.

alina-stan-page-004

Alina Avram a avut ghinionul să fie ultimul vorbitor când lumea era deja foarte obosită şi nu se mai concentra. Intenţia ei de workshop a fost bună dar nu s-a mai concretizat din cauza orei târzii şi a oboselii participanţilor. Întrebarile puse de ea sunt de gândit acasă, nu poţi să convingi o sală întreagă să scrie pe loc nişte lucruri la care trebuie să meditezi temeinic. Eu voi studia prezentarea ei mai în profunzime pentru că subliniase nişte idei foarte utile, însa într-o manieră rece şi corporatistă care nu avea cum să ne facă să ne concentrăm după prezentările mai calde dinaintea ei. Nici ea, ca vorbitor, nu a ştiut să-şi apropie publicul şi îmi pare rău pentru asta pentru că sunt sigură că ce avea ea de spus era foarte relevant pentru noi. Sper ca pe viitor să înţeleagă ca oamenii de la DPT nu reprezintă publicul ei obişnuit de la sesiunile de coaching. Din păcate nu a ştiut să-şi adapteze discursul şi o prezentare cu potenţial s-a pierdut printre termeni fancy şi grafice din care mai toţi am ratat esenţa.

alina-avram-015

Tot la plusuri aş puncta cateringul cu alimente sănătoase – cozonacii Mama Pan, gustările Solaris şi sucurile naturale de la Profructta (cel de pere mi s-a părut excelent!), toate au fost deosebit de gustoase, Eliza a gustat din toate. De asemenea, entertainmentul pentru copii – Eliza a fost maxim de încântată că animatorii s-au jucat aproape numai cu ea (au fost doar trei copii din care au rămas până la final doar doi). Daca cei de la DGASPC ne vor permite pe viitor, ar fi frumos pe viitor să lase copiii sa se joace în salina artificială pe care o au în clădire, Eliza e înnebunită dupa saline (atât naturale, cât şi artificiale) şi mereu mă bate la cap să mai mergem.

cozonac-mamapan

Ca minusuri – locaţia, Conacul Golescu-Grant. Înţeleg raţionamentul Anei de a o alege (componenta caritabila – taxa de închiriere este sub formă de produse care se donează la magazinul Social Exchange), dar este departe şi foarte greu de ajuns acolo. Majoritatea au cheltuit banii pe Uber şi taxiuri pentru că era imposibil să ajungi cu transportul în comun. Şi nici măcar taxiurile nu ne-au dus până la destinaţie! Pe măsură ce se strică vremea, vor veni din ce în ce mai puţini participanţi, pentru că nu bate nimeni drumul până acolo, la naiba-n praznic, pe străduţe ascunse, pe zăpadă sau ploaie şi cu trafic infernal prin centru. În plus, scările înguste de acces la etaj, sala mica (mult prea mica pentru numărul de participanţi, se făcuse sufocant la un moment dat în interior), toaletele care nu-s chiar la înălţime nu sunt un avantaj. Daca Ana vrea să extindă evenimentul şi să devină ceva mai mare şi mai accesibil, va trebui să aleagă alta locaţie, mai spaţioasă şi mai aerisită, pentru ca oamenii să poată şi socializa corespunzător în pauze sau la ănceput. Ora a fost bine aleasă, Ana s-a gândit că majoritatea mamelor muncesc şi ajung după serviciu, dar din păcate s-a prelungit evenimentul şi nu am avut timp să mai schimbăm idei la final, toată lumea a fugit acasă, ratând chiar şi o parte de prezentare.

Am văzut foarte multă lume nouă la DPT şi, deşi mă bucur că apar mereu bloggeri noi (chiar dacă multe dintre subiectele pe care le dezbat, s-au scris deja de n ori în ani de zile), mi-a părut rău că nu am văzut mai mulţi bloggeri din garda veche, pentru că noi avem o anume experienţă în spate, am trecut prin bune şi prin rele, am făcut campanii reuşite sau mai puţin reuşite, am fost atacate public, dar şi apreciate, am obţinut rezultate pe proiecte dar am dat şi greş şi am avut parte de susţinerea comunităţilor noastre la nevoie (sau nu) – şi am învăţat în 6/8/10 ani de când existăm cu ce se mănâncă toate aceste lucruri. Cred că un schimb de experienţă între bloggeri ar fi util pe viitor, dar pentru asta ne trebuie, evident, timp şi disponibilitate 🙂

Ca şi concluzie: eu am mers la DPT ca să aplaud şi să încurajez iniţiativa Anei (care s-a dovedit un succes), însă mă consider mulţumită de comunitatea mea şi de felul în care mă raportez la ea. Ba chiar în ultima vreme, am remarcat o implicare mai mare şi un feedback mai bun, raportate la numarul de comentarii de pe blog şi asta chiar mă bucură, pentru că îmi place să interacţionez cu cei din spatele ecranului, să-i cunosc mai bine, să ştiu ce gândesc. Am descoperit oameni absolut minunaţi pe care nu i-aş fi descoperit dacă nu şi-ar fi înfrânt timiditatea şi n-ar fi comentat pe blog sau pe pagina mea de Facebook. Eu am învăţat multe lucruri prin trial and error şi mă bucur că Ana le dă ocazia bloggeriţelor noi să scurteze drumul spre învăţare. Este păcat însă că scopul lor principal şi iniţial este cum să-şi monetizeze blogul (lucru despre care se va discuta la următoarea ediţie, apropo) şi nu “cum să-mi fac un blog bun, să scriu lucruri relevante şi utile, să-mi păstrez autenticitatea, să cresc organic şi cinstit şi, pur şi simplu, să scriu de drag”.

Dacă sunt bloggeriţe mai noi care ajung la mine pe blog, m-aş bucura să-mi răspundă la întrebarea din slide-ul Alinei Avram, şi anume care este/a fost scopul lor când şi-au deschis blog. Şi la fel m-aş bucura să aud care a fost scopul bloggeritelor mai vechi să-şi deschidă un blog la momentul respectiv, ca să facem o comparaţie să vedem dacă am dreptate sau mă înşel cu privire la imaginea pe care mi-am creat-o asupra blogosferei proaspete de parenting. M-aş bucura de un răspuns cinstit, desigur 🙂 Vă mulţumesc!

Save

Save

Save

Save

Ilegitim/Căsnicie

Am citit recent o carte şi am văzut un film (ambele româneşti) pe care le-am pus oarecum în oglindă, deşi abordează teme diferite dar brodate în jurul aceluiaşi subiect central: relaţiile disfuncţionale de familie. Filmul se numeşte Ilegitim (l-am văzut pe HBO), cartea se numeşte Căsnicie de Dan Coman, o aveam de mult timp în lista de lecturi dar abia cum am ajuns la ea.

casnicieCartea abordează, aşa cum se deduce din titlu, tema căsniciei, una, în mod evident, disfuncţională. Personajul masculin (fără nume) este un profesor de provincie care se crede superior soţiei, Rebeca, o “pocăită” (cuvânt folosit în sens peiorativ la adresa ei şi care are ca scop înjosirea femeii), învăţătoare, ştearsă, plină de coşuri (chiar insistă pe asta) dar disponibilă din punct de vedere sexual. Profesorul se simte oarecum atras într-o capcană să se însoare cu ea (la îndemnul Dariei, o prietenă de care era, de fapt, îndrăgostit) şi ajunge chiar să aibă doi copii cu ea. Relaţia celor doi e ciudată, parţial abuzivă, lipsită de comunicare, de toleranţă şi de înţelegere şi funcţionează doar pentru că Daria intervine în mod frecvent, învăţând-o pe Rebeca ce plăceri sexuale să-i ofere soţului ca să-i capteze atenţia. Daria devine, în timp, un fel de amantă pentru amândoi iar în momentul în care dispare din viaţa lor, edificiul construit pe o bază foarte slabă se prăbuşeşte.

Subiectul este neplauzibil dar felul în care e prezentat te face să te întrebi dacă n-ar putea să se întâmple şi în realitate. Căsnicii care merg prost există cu duiumul şi oamenii nu fac nimic cu privire la asta, nici nu repară, nici nu se despart, din varii motive. E interesant felul în care se schimbă perspectiva în carte, fiind povestită când din punctul lui de vedere, când dintr-al ei, aşa aflăm ce simt amândoi cu privire la relaţia lor. Cred că cele mai bune părţi sunt cele în care sunt descrise momentele lor ca părinţi şi felul în care apariţia copiilor le-a schimbat focusul şi i-a făcut să se îndepărteze unul de altul. Mie mi-a trezit nişte amintiri foarte neplăcute din prima mea căsnicie şi cred că lectura acestei cărţi, aşa slăbuţă cum e ea, e mai bună ca o vizită la psiholog (asta dacă ai avut cândva o relaţie/căsnicie de lungă durată care s-a sfârşit prost) pentru că îţi răscoleşte nişte sentimente şi nişte amintiri pe care tu le-ai vrea uitate dar care se vor vindecate, nu îngropate.

Ilegitim e un film care se axează mai mult pe relaţia părinte-copii. Mai mult decât subiectul evident al filmului (relaţia incestuoasă dintre doi fraţi gemeni) pe mine m-a şocat mai mult altceva: felul în care îi vorbeau copiii tatălui. Şi m-am tot gândit dacă e ok vreodată să ajungi în faţa părintelui tău (indiferent cum te-a crescut) şi să-i spui “în p**** mea” sau “mă piş pe tine”. Mi s-a părut deplasat, urât, vulgar. Eu cred că le datorăm respect părinţilor noştri măcar pentru faptul că ne-au născut şi ne-au crescut şi ne-au ţinut la şcoli şi aşa mai departe şi niciun tată nu cred că merită să i se adreseze aşa copiii lui sau să sară la bătaie la el pentru că nu sunt de acord cu anumite idei ale sale. Filmul pune în dezbatere puţin şi problema avortului, de fapt aşa şi începe filmul: cei patru copii (cu doi prieteni de-ai lor) stau la masă cu tatăl (văduv) şi îl acuză că a refuzat să facă avorturi în perioada comunistă (înţelegem că tatăl e medic ginecolog) şi, mai mult, le-ar fi denunţat pe femeile care veneau să-l ceară. Copiii sunt foarte revoltaţi de acest aspect, îl acuză că nu le-a spus, tatăl se apără că el nu a denunţat pe nimeni, el doar a împiedicat nişte avorturi şi a ajutat nişte copii să vină pe lume. Discuţia degenerează, spiritele se încing, se aruncă vorbe grele (copiii îl înjură, tatăl ripostează spunându-le celor doi gemeni de 22 de ani că şi mama lor a vrut să îi avorteze dar el a împiedicat-o) şi tatăl pleacă de acasă.

Urmează partea în care aflăm că cei doi gemeni au o relaţie intimă (şi suntem şocaţi şi scârbiţi, pe bună dreptate, eu, una, am fost) şi că Saşa (fata) a rămas gravidă. Vine, în mod evident, dilema “facem, nu facem avort”, se duc la taică-su până la urmă să-i spună, reacţia lui e destul de bizară, final fericit cu tablou de familie, complet neverosimil şi pe alocuri straniu şi gata filmul. Oricât de dubios ar fi filmul (şi subiectul), e interesant de urmărit relaţiile de familie: patru copii adulţi care încă mai stau cu tatăl – cel mai mare, tot medic, are 34 de ani, şi aere de noul cap al familiei, cei mai mici – gemenii, fără loc de muncă, fata chiar spune că s-a lăsat de facultate şi amândoi par complet lipsiţi de direcţie, iar sora cea mare, care îşi asumă rolul de mamă, e o personalitate ştearsă cu care nu înţelegem ce s-a întâmplat până la urmă. Relaţiile de familie sunt sufocante; de la înghesuiala în care trăiesc toţi cei patru, până la autoritatea exercitată de tată sau între ei, totul transpiră un soi de îmbâcseală, de relaţii abuzive, de depresii şi complexe nevindecate. E un film apăsător, cum sunt majoritatea filmelor româneşti din ultimii ani, cu cadre strânse, cenuşii, multe momente statice, dialoguri aparent lipsite de legătură între ele, un film care te lasă bulversat şi te face să te întrebi cum ai proceda tu, ca părinte, dacă ai fi pus în faţa unor asemenea fapte.

Atât cartea cât şi filmul te lasă cu o mulţime de întrebări pe care să ţi le pui şi cu o mulţime de introspecţii pe care ar trebui să ţi le faci şi măcar pentru asta cred că merită puţin din timpul vostru pentru lectură/vizionare.

Save

Sunt mămică. Ce produse mă ajută în perioada postnatală?

Monica de la Clinica de sutiene revine cu ultimul articol din seria Sunt gravidă/Sunt mămică şi ne povesteşte astăzi de produsele din gama Anita Maternity dedicate perioadei postnatale. În încheiere, am şi eu o întrebare pentru voi.

Chilotul postnatal este croit special pentru recuperarea dupa naştere, fiind destinat strângerii şi susţinerii muşchilor abdominali într-un mod natural, precum şi remodelării abdomenului, şoldurilor şi fundului.

Daca aţi născut cu cezariană, înseamnă că aveţi o operaţie căreia trebuie să-i acordaţi mare atenţie. Personalul medical vă va da toate sfaturile necesare îngrijirii acestei operaţii, dar, ca în cazul tuturor operaţiilor abdominale, cel mai bine ar fi să vă odihniţi cât se poate de mult, evitând efortul şi bruscarea rănii.

Un chilot de compresie susţine şi presează burta oferind suport atât abdomenului, cât şi taliei şi spatelui, în zona mijlocului, îmbunătăţindu-vă astfel postura. Rănile se vindecă mai repede dacă sunt ţinute strâns (gândiţi-vă la rana produsă de o tăietură la deget; dacă ţineţi palma deschisă, cu degetele răsfirate, sângele curge mereu, daca închideţi pumnul şi ţineţi rana strânsă, sângerarea se va opri mai repede) şi veţi fi surprinsă ca nu veţi mai simţi rana şi nu vă va mai “arde” deloc tăietura atunci când veţi fi mereu în mişcare. Simpla mişcare de aplecare pentru a lua bebelusul în braţe poate să deschidă rana, ceea ce nu este uşor de suportat. Astfel, un chilot postnatal ajută ca rana să rămână închisă şi cât mai strânsă şi vă dă mai multă încredere în voi să vă puteţi desfăşura activităţile zilnice, care vi se vor părea foarte dificile după naştere, în ciuda faptului că înainte erau uşor de rezolvat.

chilot postanal

Un alt beneficiu evident al chilotului postnatal este efectul imediat de slăbire şi îmbunătăţire a posturii. Chilotul postnatal susţine musculatura abdominala şi ajută la recuperarea rapidă, iar majoritatea femeilor care l-au purtat dupa naştere ne spun că s-au recuperat şi au slăbit mult mai repede. În plus, hainele se vor aseza mult mai bine pe corp şi vă vor da mai multă încredere în voi.

Centura postnatala reglabilă face parte din aceeaşi gamă şi are ca principale beneficii:
* Ajută la refacerea muşchilor abdominali.
* este recomandata a fi purtată nu doar după cezariană, ci şi după operaţii toracice sau abdominale, rupturi ale coastelor, contuzii ale cutiei toracice, pentru corectarea staticii coloanei vertebrale, sciatică sau hernie de disc.
* Permite aplicarea şi schimbarea uşoară a pansamentului.
* Asigură presiune uniformă, nu îngreunează respiraţia chiar dacă este aplicată strâns.
* Purtată dupa naştere ajută la refacerea peretelui abdominal.

Sutienele şi bustierele pentru alăptare

În luna a 8-a de sarcină, sânul  va avea aproximativ aceeaşi dimensiune pe care o va avea şi la 8 săptămâni după naştere, aşa că acesta este momentul potrivit să alegeţi un sutien sau o bustieră pentru alăptare.

Bustierele sunt un produs doi într-unul! Bustiera fără sârme poate fi purtată şi în perioada sarcinii, şi în timpul alăptării. Împletitura de microfibre din care este alcătuită este moale şi lasă pielea să respire, fiind foarte plăcută la atingere. Poate fi purtata atât ziua, cât şi noaptea, iar design-ul special face ca alăptarea bebeluşului să se facă foarte uşor prin coborârea cupei. Bustiera Seamless pentru alăptare: are cupe preformate ce se lărgesc pe măsură ce sânii se măresc în dimensiune şi un sistem uşor de deschidere a cupei pentru alăptare. În plus, nu are nicio cusătură.

Bustieră cu funcţionalitate dublă (pentru perioada de sarcină şi pentru alăptat)

Bustieră cu funcţionalitate dublă (pentru perioada de sarcină şi pentru alăptat)

Sutienele pentru alaptare se găsesc într-o varietate de modele, în funcţie de forma şi mărimea sânului. Pentru cupele mici (A-C) există un singur model, cu o cupă triunghi, fără sârme, care îmbracă tot sânul (inclusiv pe lateral), cum ar fi modelul Fleur care vă asigură confortul necesar, o alăptare uşoară şi, în plus, un look romantic (nu că ne-ar fi gândul la asta, evident 😀 )

sutiene pentru alaptat

Pentru cupele mari (C-J) se găsesc atât variante cu sârme, cât şi fără, atât cu burete, cât şi fără. La Anita Maternity găsiţi şi sutiene din bumbac organic 100%, dar şi sutiene din microfibră, mai ales dacă sunteţi genul sportiv şi sunteţi obişnuite cu genul acesta de material. [Paranteza mea: până anul acesta nu credeam că voi putea purta vreodată sutien din microfibră, eram obsedată de bumbac. Asta până am observat că la activităţi sportive, drumeţii dar şi într-un mediu urban canicular, sutienul din microfibră este mult mai confortabil pentru că scoate transpiraţie la suprafaţă, nu îl simţi ud lipit de piele.]

Cele mai multe sutiene sunt fără cusături pentru un confort sporit, au o deschidere mare pentru o alăptare optimă, un clips pentru deschidere uşoară cu o singură mână şi bretele reglabile.

În încheiere, aş vrea să ştiu dacă aţi purtat după naştere vreun brâu/centură de compresie/chilot postnatal şi dacă v-a fost de ajutor. Medicii v-au recomandat sau contra-recomandat un asemenea obiect?

 

Save

Save

Trei evenimente pentru copii şi părinţi în week-end

Sâmbătă, 24 Septembrie, Orăşelul Cunoaşterii organizează prima ediţie din România a Bucharest Mini Maker Faire, “pentru a descoperi cum am evoluat de la „roata olarului” la „imprimanta 3D”. Bucharest Mini Maker Faire este un festival dinamic și interactiv al pasionaților de meşteşug şi tehnologie, care își propune să aducă la un loc creatori/inventatori din diferite domenii: meșteșugari, artiști, oameni de ştiinţă, ingineri și IT-iști de toate vârstele, pentru a face schimb de experientă, a învăţa și a descoperi împreună.” În plus e o ocazie bună să vizitaţi gratuit muzeul, deoarece nu se percepe taxă pentru intrarea la târg şi toate instalaţiile din Orăşelul Cunoaşterii vor fi deschise publicului.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul muzeului şi pe pagina de Facebook a evenimentului. Programul primei ediții Bucharest Mini Maker Faire va fi de 8 ore (10.00 – 18.00) în care vizitatorii vor putea interacționa cu peste 20 de creatori expozanți.

Sâmbătă şi duminică, 24 şi 25 septembrie, la Impact Hub (Str. Halelor nr 5, Piaţa Unirii) are loc un târg dedicat părinţilor şi copiilor unde veţi cunoaşte unele dintre “cele mai bune proiecte romanesti pentru copii, pe muzica bună, la un brunch gourmet + 50 de branduri super-creative care înţeleg şi respectă inteligenţa copiilor la fiecare vârsta.” Târgul se numeşte Piua şi găsiţi mai multe informaţii pe pagina evenimentului. Vor avea şi multe ateliere faine pentru copii, noi ne doream la atelierul de benzi desenate sau la cel cu axa timpului organizate de Learning Hub, dar ni s-a schimbat puţin programul şi nu mai ajungem. Poate facem, totuşi, o vizită la târg duminică, sunt în căutare de cadouri mai altfel.

afis-piua

Duminică, de la ora 17.00, în Sun Plaza, are loc lansarea unui CD cu cântece pentru copii – dragonul Sunny îşi lansează primul lui CD. Evenimentul are loc la etaj în zona restaurantelor. “Timp de o oră copiii se vor bucura de muzică, proiecții, jocuri de luminițe colorate și numere speciale de dans, precum și de jocuri interactive. Cei mai voioși copii și cu chef de distracție vor câștiga albumul lui Sunny  şi vor avea parte de multe surprize și momente speciale!” Mai multe informaţii pe pagina evenimentului.

afis-sunny

(sursă pentru citate: comunicate de presă)

Care dintre cele trei evenimente vă tentează cel mai tare?

Save