Şcoala Altfel, Şcoala siguranţei

În săptămâna care tocmai a trecut, elevii din şcolile româneşti au avut ocazia să facă tot felul de lucruri noi şi deosebite în cadrul săptămânii “Să ştii mai multe, să fii mai bun”, cunoscută şi sub denumirea de Şcoala Altfel. La şcoala Elizei s-au făcut diverse lucruri, astfel încât copiii să simtă că e şcoala altfel şi nu o săptămână oarecare şi, evident, ca în fiecare an, nu puteam să nu mă agit şi eu puţin să fac ceva cu sau pentru ei, aşa că am profitat de faptul că cei de la Tedi au lansat o campanie intitulată Şcoala siguranţei şi, cu ajutorul lor, am dus informaţia mai departe şi în clasa fetei mele.

DSCN6215

Joi dimineaţa m-am prezentat la clasă super emoţionată să vorbesc în faţa copiilor. Am mai făcut-o şi altă dată, cu mulţi alţi copii, le-am citit poveşti sau le-am prezentat activităţi în cadrul atelierelor mele, dar de fiecare dată am aceleaşi emoţii pentru că nu ştiu cum mă vor percepe. Din fericire, experienţa a fost una sută la sută pozitivă: copiii au fost deschişi la discuţii, energici, au dat răspunsuri ajutătoare şi s-au implicat foarte mult în conversaţie. De altfel, asta am şi vrut: nu să le ţin o lecţie, ci să stăm de vorbă despre ce înseamnă siguranţa şi cum ne putem menţine în siguranţă. Am început prin a-i întreba dacă ştiu ce e aia “siguranţă”. După ce mi-au dat răspunsurile, pornind de la un desen animat cunoscut am exemplificat cu ajutorul lor câteva situaţii în care ne putem pune în pericol dacă nu respectăm câteva reguli. Am vorbit nu numai de traversatul străzii pe la zebră sau semafor, de centura de siguranţă în maşină şi casca de bicicletă, ci şi de spălatul mâinilor şi al alimentelor, de evitatul unor conflicte sau de grija în manevrarea aragazului, enumerând mai multe situaţii în care ne putem îmbolnăvi sau răni. Le-am spus că siguranţa nu este doar de ordin fizic, ci şi emoţional, şi că sunt situaţii în care trebuie să ne protejăm şi sufletul şi mintea, nu doar corpul.

DSCN6208

Am identificat împreună cu ei locurile cele mai frecvente în care se pot pierde de părinţi (şi în care chiar s-au pierdut) şi cele mai des menţionate au fost: la magazin, la mare, în aglomeraţii, apoi am găsit împreună cea mai bună abordare pentru momentul în care se rătăcesc. La final, am identificat persoanele care ne pot ajuta în diferite situaţii (poliţistul, medicul, pompierul) şi am făcut un joc de rol în care am exemplificat cum să sune la 112 şi ce informaţii să ofere. Pentru a-şi sedimenta informaţia, le-am oferit cartea cu jocuri şi activităţi pe care am printat-o de pe site-ul Şcoala Tedi. Părinţii au primit de la mine, prin intermediul copiilor, broşura special creată pentru aceştia. Vă invit s-o descărcaţi şi s-o citiţi, veţi afla multe informaţii utile: Broşura părinţi.

DSCN6218

Şi pentru că nu se putea altfel, la final le-am dat copiilor câte un Certificat de Participare la Şcoala siguranţei (şi am apreciat tare mult că nu a fost o diplomă deoarece nu prea mă dau în vânt după ideea de diplomă) şi cadouri de la Tedi, de care au fost tare încântaţi (sunt în urmă rău cu ce mai e pe piaţă în materie de produse pentru copii dacă eu nu prea cumpăr gustărele dulci din comerţ, pentru că nu ştiam că există şi biscuiţi Tedi 😀 Dar se pare că da, şi copiilor le plac!)

DSCN6235

Despre programul Şcoala siguranţei

Programul “Şcoala siguranţei” este adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu și desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română. Demarat în luna septembrie 2015, programul se va derula pe tot parcursul anului şcolar 2015-2016. Scopul programului îl reprezintă informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative specifice vârstei lor pentru gestionarea acestora. În program s-au înscris 645 de şcoli din 415 localităţi din întreaga țară, însumând un total de 30.023 elevi de clasa I.

Psihoterapeutul Anda Păcurar a făcut, în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei, următoarele observaţii extrem de pertinente şi chiar insist să le citiţi:

“Până ajung la vârsta școlară, copiii trăiesc mare parte a timpului într-o lume plină de imaginație, cu figuri ale binelului și ale răului, cu super-eroi. Până la această vârstă, copiii au învățat din jocuri și desene animate că, dacă te calcă o mașină, mai ai totuși 80% viață, poți continua cumpărându-ți o viață sau cel mult pierzi o viață, dar mai ai alte patru.

În acest punct al dezvoltării psihice și cognitive, copilul are nevoie de persoane reale (educatori, polițiști etc.) care să-i ghideze trecerea de la lumea imaginară la cea reală. Acest lucru nu se întâmplă de la sine, doar pentru că au împlinit 7 sau 8 ani. Copiii au nevoie de informații prezentate pe înțelesul lor, însușite și exersate prin joc – metoda lor principală de învățare. Operând cu informațiile primite, punându-le în practică în mod experimental, receptează sensul lor și îl pot transpune apoi în drumurile lor.

Pentru că un element important în ghidarea trecerii la “nivelul” următor, cel al realității, este înlocuirea super-eroilor cu oameni din realitate, Tedi a invitat toți elevii claselor I să frecventeze Școala siguranței. Aici, copiii află de la învățători și polițiști că pot fi în continuare protejați, dar nu de super-eroi, ci de persoane adevărate cu puteri reale. Și, mai ales, că se pot proteja singuri însușindu-și toate informațiile care țin de siguranța lor.” (sursa: comunicat de presă)

Aranjament floral de primăvară

Ce o să vedeţi mai jos este, evident, ceva improvizat, nu vă închipuiţi că respect vreun principiu ikebana, poate doar pe ăla al ne-simetriei, fiindcă mi se par puse cam alandala florile şi eu sunt un pic OCD uneori. Dar a ieşit frumos, vesel şi îşi îndeplineşte funcţia principală şi anume acela de a ascunde un plic cu bani între cutie şi capac (pentru un cadou discret oferit cuiva). În plus a costat 25 de lei în total, 10 lei cutia şi 15 lei florile şi ar fi costat şi mai puţin dacă găseam ţărăncile cu flori la piaţă şi nu le-ar fi alungat vajnicii noştri apărători ai pieţelor. Voiam o combinaţie de liliac alb cu lăcrămioare dar până la urmă am făcut o combinaţie de narcise cu bujori şi o lalea galbenă luată în ultima clipă din vaza unei colege de birou.

20160419_112216

Materiale: o cutie de carton cu capac, flori, burete floral (reciclat de la un aranjament vechi de către Miha, deoarece eu, pe principiul “vreau să trăiesc minimalist” am aruncat toţi bureţii mei florali păstraţi de ceva vreme), câteva scobitori (am întărit tulpinile narciselor cu ele, deoarece, fiind goale pe interior, sunt foarte fragile), o foarfecă de grădinărit, nişte celofan mai gros/pungi.

Cutia se căptuşeşte cu celofan. Buretele floral se îmbibă cu apă. Florile se taie la dimensiunea necesară şi se înfig aleatoriu (sau după un plan bine stabilit) în burete. La final se completează spaţiile goale cu frunze. Băgaţi fundul cutiei în capac. Gata!

20160419_112239

Acest gen de aranjament merge si ca piesă centrală pe masa de Paşte (sau orice masă festivă), deoarece nu este înalt şi nici voluminos ca să deranjeze mesenii.

Şcoala Micile Vedete

Săptămâna trecută am fost cu Eliza la lansarea unui film deosebit, atât prin modul în care a fost realizat cât şi prin echipa care l-a făcut posibil (actori, regizor şi producător). Filmul se numeşte Oraşul plin de viaţă şi este jucat aproape în întregime de copii cu vârste între 6 şi 12 ani, toţi elevi ai Şcolii de Film şi Televiziune pentru Copii “Micile Vedete“.

Proiecţia filmului ne-a dat ocazia nouă, spectatorilor, să aflăm mai multe informaţii despre Şcoala Micile Vedete şi nu o dată m-am gândit că trebuie să fie ceva cu adevărat special pentru un copil să-şi înfrângă tracul, emoţiile, timiditatea, problemele de vorbire, complexele şi să apară într-un film, jucând, vorbind, rostind replici învăţate pe de rost. Şcoala Micile Vedete nu este doar un alt club care face cursuri pentru copii. Munca lor este extrem de serioasă şi ea se vede în cele 5 filme selecţionate la Festivalul de la Cannes din cele 22 realizate în total. Echipa de la Şcoala Micile Vedete, formată din surorile Ariana şi Ema Pendiuc (regizor, respectiv producător) pune foarte mult suflet în ceea ce face, încercând să ofere copiilor “instrumente de dezvoltare personală și inteligență emoțională prin intermediul a trei discipline inovative, special create și adaptate copiilor: Tehnică de filmare, Interpretare și Dicție pentru copii.” (sursa: comunicat de presă)

Sala de la Movieplex, unde a avut loc proiecţia filmului, a debordat de mândrie din partea tuturor celor prezenţi: a sponsorilor (care şi-au văzut numele afişate pe ecran şi produsele plasate în film – deşi, ca observaţie personală, aş recomanda sponsorilor să se implice dacă vor să sprijine filmografia pentru copii, dar să renunţe la plasarea atât de flagrantă a produselor, unele chiar într-un context nepotrivit), a partenerilor media, a părinţilor şi bunicilor şi, nu în ultimul rând, a actorilor, pe care îi remarcai după rochiile elegante şi zâmbetele până la urechi.

Scoala Micile Vedete_premiere

Subiectul filmului este unul de actualitate, abordând teme precum poluarea, distrugerea spaţiilor verzi în favoarea construcţiei de clădiri, mâncarea sănătoasă etc. Ema Pendiuc declară: „Orașul plin de viață este un film educativ, ce continuă scurmetrajul de succes Aurora. Doctorul pădurii”, iar Ariana Pendiuc (regizoarea filmului) completează: „Aici abordăm însă tema protecției mediului înconjurător printr-o idee cât se poate de originală. Aflate în căutarea tratamentului pentru salvarea prietenului lor, fetițele descoperă că de fapt nu este vorba despre un medicament, ci remediul este un mediu înconjurător echilibrat, armonios, în care natura se îmbină cu o gândire pozitivă și o atitudine responsabilă a oamenilor față de tot ce îi înconjoară”.

Despre Şcoala Micile Vedete

La 6 ani de la înființare, Școala „Micile Vedete” se mândrește cu un portofoliu de 22 de filme pentru copii, majoritatea cu teme educative, dintre care 5 au fost selecționate la Festivalul de Film de la Cannes (2010, 2011, 2012, 2014, 2015), dar și la alte festivaluri internaționale din Europa, Statele Unite, Orientul Mijlociu, Asia și Australia. Școala Micile Vedete este membră a Centrului Internațional al Filmului pentru Copii si Tineri – CIFEJ, înființat de UNESCO.

Pe contul lor de YouTube veţi găsi o mulţime de filmuleţe care să vă edifice cu privire la munca lor. Au sedii în trei sectoare din Bucureşti şi îşi doresc foarte mult să ducă şcoala Micile Vedete şi în ţară. Căutaţi-i pentru copiii voştri. Nu e vorba doar că vor juca în reclame, vor participa la emisiuni, la festivaluri, vor face filme şi vor prezenta ştiri. E vorba despre încrederea în sine şi curajul pe care astfel de acţiuni le vor instila în sufletele lor, încredere de care au şi avem foarte mare nevoie.

Jocuri educative pe libris.ro

Când vreau să comand o carte, primul loc în care o caut este libris.ro şi asta deoarece, cum ştie toată lumea, au transport gratuit prin curier la orice valoare a comenzii. Recunosc că am devenit puţin leneşă în ultima vreme, din varii motive, şi îmi fac foarte multe cumpărături online. Acum vreo două săptămâni am cumpărat două cadouri pentru două fetiţe aniversate şi pe ambele le-am comandat online. Ghinionul a făcut ca ambele cadouri să se găsească pe site-uri care practică nişte tarife de transport destul de piperate, aşa că vreo 40 de lei şi mai bine s-au dus doar pe taxele de transport (curierat). Nu-mi pare rău de banii daţi, pentru că voiam musai cadourile alea şi nu aveam de unde să le cumpăr, fizic, dar, pe de altă parte, de aceiaşi bani, puteam să le mai iau sărbătoritelor câte ceva.

Vă povesteam acum câteva zile că am acasă un dulap cu diverse cadouri potenţiale, unde dosesc jocuri, cărţi, hăinuţe etc. Majoritatea jocurilor de acolo sunt cumpărate la reducere sau când am vrut să mai completez câte o comandă pe undeva sau când, pur şi simplu, mi-a plăcut la nebunie câte ceva. Presimt că în curând dulapul se va umple cu jocuri Djeco şi Melissa and Doug de pe libris.ro pentru că tocmai au lansat o categorie nouă de jocuri educative cu, bineînţeles, transport gratuit prin curier. Cum eu comand cărţi de pe libris (nu des, dar suficient) cred că de acum înainte voi adăuga la comandă şi câte un joculeţ, mai ales că au preţuri foarte bune. De exemplu, jocul de Cuvinte încrucişate de la D-Toys e 9 lei la ei pe site şi eu, culmea, am dat mai mult pe el în en-grosul de care vă povesteam!

Banner Libris jocuri

Îi felicit pe cei de la Libris pentru decizie iar pe voi vă invit să le răsfoiţi categoria de Jocuri în caz că mai aveţi de luat vreun cadou de Paşte pe ultima sută de metri. În plus, în perioada 22-24 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţilor, au şi reduceri la multe cărţi.

Mic dejun de răsfăţ

În rarele zile în care iau micul dejun, îndes pe fugă puţin iaurt, o tartină cu brânză sau un ou fiert. Uneori am lângă ele o cană cu lapte sau cu ceai, pe care nu o termin niciodată. N-am timp. Nu acasă, cel puţin. De cele mai multe ori, prefer să mănânc ceva imediat cum am ajuns la birou, tot ceva improvizat, eventual cumpărat pe drum. Pe vremuri era un corn/un covrig/o plăcintă luate de la patiserie, dar acum că s-a deschis un Mega vizavi de birou, mai variez incluzând alimente adevărate 😀

Însă am unele dimineţi leneşe, poate într-o zi când lucrez de acasă şi îmi permit să savurez o cafea cu lapte (sau mai degrabă o cană de lapte colorată cu puţină cafea) şi un mic dejun mai aparte, care îmi place doar mie. Pe farfurie – mini-frigărui caprese, ou fiert moale cu “soldăţei” din sparanghel (după o idee a lui Jamie Oliver).

DSCN6184

Sau sâmbetele când ne răsfăţăm cu toţii cu gogoşi cu ciocolată, croissante cu unt şi dulceaţă de cireşe amare şi suc de portocale proaspăt stors.

IMG_2830

Sau duminicile când am timp de un egg mcmuffin făcut ca la carte.

DSCN6202

Voi cu ce vă răsfăţaţi în dimineţile voastre speciale? Şi mă refer doar la mâncare, în caz că vă trecea prin cap şi altceva 😀

Cărţi noi la Univers Enciclopedic Junior

Vă povesteam acum câteva zile că editurile au început să facă pui. Una dintre primele care au făcut un asemenea pui, editura Univers Enciclopedic Junior, şi-a mărit recent paleta de titluri cu câteva cărţi foarte frumoase. Deşi au început timid, cu două-trei cărţi, cei de la UE Junior vin galopant din urmă cu multe titluri noi, în ediţii frumoase, pline de culoare. În perioada asta au şi diferite oferte la ei pe site (pachete de 4 cărţi cu 45% reducere, la 55-56 de lei), numai bune de pus în coşul Iepuraşului (dacă obişnuiţi să oferiţi cadouri de Iepuraş).

Noi am primit de la ei un asemenea set, despre care vă voi vorbi mai jos, dar plănuiesc să le achiziţionez la târgul de carte Bookfest (care se apropie cu paşi repezi) şi pe celelalte.

coperti Univ Enciclopedic Junior

Merlina, mica vrăjitoare este o carte de Daniela Drescher, cu ale cărei personaje noi suntem deja familiarizate (Avem Lili, prinţesa florilor, Mica zână nu poate dormi şi una dintre cărţile cu Pippa şi Pelle). În această carte o întâlnim pe Merlina, o mică vrăjitoare care se pregăteşte alături de dragonul ei, Igor, de sosirea iernii: împreună pregătesc conserve, suc şi gem în căsuţa lor din pădure. Din neatenţie, lui Igor îi intră un spin în picior şi pentru că îi e teamă s-o lase pe Merlina să-l scoată în maniera obişnuită, o roagă să folosească magia. Numai că magia nu funcţionează, evident :) Vă las pe voi să descoperiţi cum reuşeşte Igor să scape de spin. Mi se pare o carte potrivită pentru copiii care nu vă lasă să vă apropiaţi de rănile lor (nu ştiu cum e la voi, dar eu nici de o banală zgârietură nu mă pot apropia fără ţipete), cât şi una de citit de Halloween (deşi nu se menţionează nimic de asta în carte, doar de “vremea recoltei”, însă la final Merlina scobeşte felinare din dovleci). În cărţile Danielei Drescher, textul e destul de simplist, pentru copii mai mici, însă ilustraţiile sunt cele care mă fac mereu să îi colecţionez cărţile. Au atât de multe detalii din natură, încât e o plăcere să le priveşti. În ilustraţia de mai jos îmi place cum se văd fructele de păpălău (physallis), gândacul, bobiţele roşii, frunzele de brusture, dovlecii) – culori superbe, de toamnă.

interior Merlina

Cleo de Sassafras de Bruyn este o carte cu puţin text dar multe ilustraţii, o carte despre curajul interior. Cleo este o fetiţă căreia nu-i place să meargă la şcoală, să înveţe şi să fie tachinată din cauza ochelarilor. Ea visează să navigheze pe ape în care cresc păduri şi să urce sus să culeagă stele din copaci. Ea face toate acestea cu puterea imaginaţiei. Este o carte potrivită pentru a discuta cu fetiţele (dar şi cu băieţii, evident) despre capacitatea lor de a face orice îşi propun dacă au imaginaţie şi curaj.

interior cleo

Micul Păianjen Firicel de Diana Amft ne-a picat la ţanc. Elizei îi e foarte teamă de păianjeni şi, de fapt, nu doar de păianjeni, dar nu suportă nici să le vadă pânzele, oricât îi atrag eu atenţia uneori asupra unor pânze superb ţesute, cu boabe de rouă pe ele. Nu poate trece de repulsia faţă de păianjeni ca să vadă măiestria cu care aceştia lucrează. Aşa că am citit cartea asta despre un pui de păianjen care merge la membrii familiei lui (mamă, unchi, mătuşă, bunică, prieteni) pentru a-i întreba de ce se tem oamenii de ei. De la fiecare primeşte un alt răspuns care îl ajută să tragă o concluzie: oamenii se tem de ceea ce nu cunosc.

interior Firicel

Am lăsat în mod special la urmă această carte, Pretutindeni peste tot în jur, pentru că este o carte “grea” din foarte multe puncte de vedere. Îi cunoşteam subiectul, aşa că am lăsat-o la urmă s-o citesc şi mi-au tremurat mâinile când am deschis-o. Cu greu am reuşit să îmi stăpânesc emoţiile când am citit-o. Este o carte despre moarte scrisă într-un mod foarte deosebit şi profund, o carte pe care nu ştiu dacă i-o voi citi Elizei, ca să fiu sinceră. Personajul principal este Iolanda, o fetiţă de vreo 7-8 ani, căreia i-a murit mama. Iolandei îi este foarte dor de mama ei, atât de dor că nici nu poate descrie în cuvinte. Fetiţa concluzionează că adulţilor nu le place să vorbească despre moarte, că preferă să tacă. Dar ea nu vrea să tacă. Vrea să afle unde e mama ei. Aşa că încearcă să-şi caute mama, punând întrebări celor din jur. Aşa află că mama ei e în ursuleţul cu care vorbeşte fratele ei mai mic, în tabloul pe care l-a pictat. în cana pe care a lipit-o la loc, în scaunul pe care stătea mereu, în haina ei încă atârnată în cuier, în iepurele de pluş cusut de ea, în poveştile spuse de cei care au cunoscut-o, în fotografii, în pământul în care este îngropată şi din care vor creşte iarbă şi flori, într-un trandafir plantat de ea, în vânt, în stele şi chiar în ea însăşi, în Iolanda, fetiţa ei. Mama ei este cu ea, pretutindeni peste tot în jur.

pretutindeni peste tot in jur interiorPuteţi achiziţiona aceste cărţi şi individual de pe site-ul Univers Enciclopedic Junior cu o reducere de doar 28% faţă de 45% la pachet (18 lei bucata în loc de 13 lei cu cât le-aţi lua la promoţie).

În căutarea luminii + un concurs Imaginarium

Cred că mai toate religiile lumii au o sărbătoare mare axată pe lumină. În creştinism, este Paştele, sărbătoarea luminii prin excelenţă (“Veniţi de luaţi lumină!”), deoarece de Paşte creştinii au primit în sufletele lor lumina credinţei. Alte culte au şi ele, fiecare, sărbători importante, în care aprind lumânări, felinare, focuri ritualice etc, şi în care se bucură de prezenţa luminii în viaţa lor.

Motivul luminii nu se găseşte doar în religie, pentru că iluminarea înseamnă şi accesul la educaţie, la iluminarea minţii prin lectură şi studiu, prin cultură în general. Nu degeaba unul dintre cele mai importante curente culturale ale istoriei omenirii este iluminismul!

În spiritul acestei lumini pe care trebuie s-o primim în sufletul şi în mintea noastră, Asociaţia Busy Bees Academy, alături de partenerii din Bucureşti, organizează în perioada 21 – 23 aprilie 2016 o serie de evenimente cu intrare liberă, adresate copiilor între 1 şi 6 ani, reunite sub proiectul umbrelă În căutarea luminii.

afis web 2

Evenimentele se vor desfăşura în mai multe locuri din Bucureşti: la sediul Crayon Club, Cărtureşti Băneasa, Cărtureşti Promenada şi sediile asociaţiei. În cadrul proiectului se vor strânge fonduri de susținere a proiectelor ”Lumină pentru România” (Asociația Free Miorița) și ”Ajungem Mari” (Asociația Lindefeld).

Agenda completă

Ateliere cu intrare liberă:
  Joi, 21 aprilie, 2016, începând cu ora 19.00 Crayon Club, Seara mamelor luminate
  19:15 | Prezentare introductivă
  19:30 | ”Poveşti cu tâlc” pentru copii, Tăpuşele – intrare liberă, pe bază de rezervare
  19:30 | Prezentare proiecte pentru strângere de fonduri
  20:30 | Auto-prezentare Cora Giodîc Postelnicu – sculptor si mamă
  20:30 | Discutii libere, muzică & dans, tombolă cu premiu de la Imaginarium

  Vineri, 22 aprilie, 2016, începând cu ora 19.00 Vise si poveşti la Cărtureşti – Cărturești Promenada – intrare liberă, pe bază de rezervare
  19:00 – 20:00 | Citire poveste
  20:00 – 20:30 | Discuţie despre farmecul povestilor şi importanţa cititului
  20:30 – 20:45 | Tombolă cu premiu de la Imaginarium

  Sâmbătă, 23 aprilie, 2016 Ateliere – sediul Busy Bees – intrare liberă, pe bază de rezervare
  10:00 – 10:45 | Emoții în culori de curcubeu – atelier de dezvoltare personală 1-3 ani
  11:00 – 12:00 | Learn with Music (1-3 ani)
  10:00 – 11:00| Learn with Music (3-6 ani)
  11:00 – 12:00| Emoții în culori de curcubeu – atelier de dezvoltare personală (3-6 ani)
  12:00 – 12:15 – tombolă cu premiu de la Imaginarium
  18:30 – Atelier de confecţionat felinare de hârtie – intrare liberă, pe bază de rezervare
  19:30 – Tombolă cu premiu de la Imaginarium
  20:00 – Defilare cu lampioane în Parcul Circului

  Vise şi poveşti la Cărtureşti – Cărturești Băneasa – intrare liberă, pe bază de rezervare
  12:30 – 13:30| Citire cartea ”Te iubesc, orice culoare ai avea!” a  Mihaelei Coșescu (www.crestemoameni.ro)
  13:30 – 14:00 | Discuţie liberă
  14:00 – 15:00 | Atelier de poveşti susţinut de Mira Loghin (Lumea lui Momo)
  15:30 – Tombolă cu premiu de la Imaginarium

Participarea se face pe bază de înscriere (karina@busybees.ro, 0745 418 098), în limita locurilor disponibile; Urmăriți pagina de Facebook  a evenimentului pentru agenda actualizată și rezervări.

Şi acum concursul:

Imaginarium, unul dintre partenerii evenimentului, oferă special pentru cititorii blogului meu, o jucărie distractivă şi educativă pe numele său Prof Teddy Sabio. Este un joc de asociere, cu întrebări şi răspunsuri. Nu trebuie decât să puneţi un cartonaş cu întrebări şi să aşezaţi ursuleţul pe răspunsul ales, iar dacă acesta este corect, ursuleţul ridică steagul. Include 24 de cartonaşe cu două feţe (48 de jocuri) cu 4 întrebări fiecare pentru a recunoaşte culori, forme, numere, a relaţiona, a asocia, a gândi. Funcţionează cu magnet, nu are baterii.

Pentru a-l câştiga trebuie să ne spuneţi care dintre activităţile din agenda evenimentului vă atrag cel mai mult şi la care aţi merge daca aţi putea (dacă nu sunteţi din Bucureşti) sau luaţi în calcul să mergeţi/veţi merge dacă sunteţi din Bucureşti şi de ce tocmai acestea/aceasta vă plac(e) cel mai mult. Concursul durează până duminică, 24 aprilie, iar câştigătorul va fi anunţat printr-un update la acest articol pe 25 aprilie.

Update 26.04.2016: Câştigătoarea concursului este autoarea comentariului cu nr 8, Renate. O rog să-mi lase aici o adresă şi un număr de telefon pentru curier. Mulţumesc!

Cartea Junglei – varianta 2016

Am fost săptămâna trecută cu Eliza la avanpremiera noului film Disney, Cartea Junglei. Nu aveam niciun chef să mă duc, ca să fiu sinceră, dar Eliza îşi dorea foarte mult să vadă filmul, aşa că m-am dus pentru ea. Eu era să adorm de vreo două ori, dar doar pentru că eram teribil de obosită, altminteri filmul nu prea te lasă să adormi, este foarte tensionat. Chiar şi un sceptic ca mine, care nu pricepe ce-i cu mania asta Disney de a reface animaţiile vechi în variante cu actori şi personaje create digital, trebuie să admită că filmul este absolut spectaculos (deşi mi s-a făcut rău de vreo două ori şi am închis ochii – imaginile panoramice îmi atingeau grav coarda de om cu rău de înălţime). Mowgli este singurul personaj uman (jucat excepţional de Neel Sethi, un puşti de 12 ani ales din mii de candidaţi), în rest sunt doar animale create cu ajutorul tehnologiei moderne sau imagini reale cu animale, stilizate de animatori.

Afis_Cartea Junglei

Filmul respectă destul de bine povestea animaţiei din 1967, există chiar şi vreo două cântece păstrate, printre care faimosul “Strictul necesar” – se aude chiar bine în varianta dublată de (cred, nu am găsit informaţie oficială) Horia Brenciu. Finalul este puţin diferit şi cred că îmi place felul în care au dat-o cotită cei de la Disney acum, prin îndemnul de a fi tu însuţi şi de a te folosi de ceea ce ştii să faci mai bine, fără să încerci să imiţi pe alţii. Mie mi s-a părut cam înfricoşător, am tresărit de câteva ori, iar Eliza chiar şi-a pus mâinile la ochi. Cu toate astea, mi-a declarat la final că “n-a fost deloc înfricoşător, mami, era doar Shere Khan.” Mda, o fi fost, dar eu n-aş duce copiii mici la filmul ăsta.

A, şi nu ştiu cine dublează vocea lui Shere Khan, cred că e voice-overul de la Naţional Tv, dar tare antipatic mi-a fost 😀 Bănuiesc că asta era şi ideea.

Puteţi vedea filmul în 3-D dublat/subtitrat şi la IMAX (Afi Palace) dublat. Distribuit de Forum Film România.

(P) Muşchiuleţ cu sparanghel din colecţia de reţete Groupama

Dacă o să aveţi răbdare să citiţi articolul totuşi, o să vedeţi că nu vă vând nimic (ci vă dau un premiu 😀 ), chiar dacă am P în titlu, doar vă relatez povestea unei după-amieze cu peripeţii, în care am încercat să gătesc, la provocarea Groupama, o reţetă dintr-o carte de bucate compilată de ei, şi care conţine reţete făcute de copiii angajaţilor lor, împărţite pe categorii de vârstă, reţete sănătoase şi gândite astfel încât să fie uşor de preparat de către copii, cu ajutorul părinţilor. Înainte de a fi publicate, reţete au primit girul a două personalităţi din zona de sănătate & mâncare, Mihaela Bilic şi Adrian Hădean. De altfel, din carte eu am ales chiar o reţetă de-a lui Adi Hădean, deoarece părea simplu de făcut şi cu ingrediente puţine. Aveam, evident, să descopăr că nimic nu e aşa de simplu cum pare la prima vedere.

Am ales reţeta de muşchi de porc cu sparanghel pentru că muşchiuleţul de porc e carnea mea preferată, de departe. Nu e scumpă, e slabă (nu-mi place carnea grasă) şi e extrem de versatilă, se poate găti în nenumărate feluri. Pe lângă muşchiuleţ, mai aveam nevoie de sparanghel, două mandarine, un sfert de mango, zeamă de lămâie şi de portocale, ulei de măsline, unt, sare, piper şi zahăr pentru condimentat. Majoritatea acestor ingrediente le am aproape în permanenţă în casă (mango e unul dintre fructele noastre preferate), cu excepţia sparanghelului pe care îl cumpăr foarte rar (deh, preţul e cam prohibitiv).

DSCN6171

Muşchiuleţul l-am cumpărat de luni seara, l-am condimentat cu sare, piper şi zahăr cum scria la reţetă, l-am uns cu ulei şi zeamă de portocale, l-am înfăşurat în folie şi l-am băgat la frigider la marinat. Ideea de a marina carnea patru zile la frigider pe mine m-a cam speriat, mi se pare mult, eu mai mult de 12 ore n-aş recomanda. Am stat întruna stresată că se va strica sau că ni se va face rău nouă după ce-l vom mânca. Din fericire, nu s-a întâmplat asta, dar nu cred că mai repet experienţa marinării îndelungate.

Ieri când a venit Eliza de la şcoală, am zis să ne apucăm de treabă. Ce să ne apucăm, că se tăiaseră gazele, aşa că Eliza mi-a zis că ea se culcă până vin gazele şi am rămas doar eu pe la bucătărie să fac sosul. Pentru sos, se pun într-un blender mandarinele curăţate, sfertul de mango, 100 ml ulei de măsline, 30 ml zeamă de lăâmie şi 50 de ml apă foarte rece. Se bâzâie acolo până se omogenizează, chipurile. Ori blenderul meu a fost problema, ori ghinionul, dar nu s-a omogenizat nimic, a trebuit să-l strecor prin sită, apoi am băgat mixerul în el să se mai îngroaşe (nu s-a întâmplat, a rămas destul de subţire) şi am făcut o tonă de vase, pe fundalul bombănelilor Elizei (n-am uşă la bucătărie, din păcate, şi nu putea să doarmă).

Când s-a trezit, ne-am apucat de muşchiuleţul efectiv. L-am perpelit în tigaie pe toate părţile (tăiat în două bucăţi mari, ca să încapă) până s-a colorat, l-am lăsat puţin la odihnit, timp în care am pus o oală cu apă pe foc şi am clocotit 30 de secunde sparanghelul. Apoi am tăiat muşchiul în felii groase, am pus în tigaie 30 de grame de unt şi puţin ulei, plus nişte usturoi (verde, am avut eu) şi am perpelit bine feliile de muşchi. La final, am scos carnea, am aruncat uleiul, am pus zeamă de lămâie să sfârâie în tigaie, am aruncat sparanghelul, l-am învârtit câteva secunde şi apoi l-am scos. Ăsta e pasul pe care îl regret, cred că mă puteam lipsi de acreala suplimentară dată de lămâie, oricum sosul e acrişor. Eliza a montat farfuriile exact ca în poză (mai mult sau mai puţin ) şi le-a făcut şi poze (partea ei preferată 😀 ).

Concluzii: muşchiul ne-a plăcut amândurora. Sosul, ei mai mult, spre surprinderea mea totală. Pe mine nu m-a încântat combinaţia sos rece – carne caldă. Sparanghelul mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă nu-l acream la final, însă cum sunt fan sparanghel, l-am mâncat şi aşa. Eliza a gustat şi a zis: câh! I-am explicat că sparanghelul e un gust “învăţat” şi că trebuie să mănânce de mai multe ori până să înveţe să-i placă. A zis: “ok, sparanghel la tigaie, nu. Care-i următoarea reţetă?”

DSCN6193

Îmi place s-o am pe Eliza la bucătărie pentru că e foarte amuzantă. De ajutat, nu mă ajută cine ştie ce, uneori chiar evit să mă “ajute” prea mult pentru că, de obicei, ajung să strâng după ea, însă e distractiv s-o am acolo pe scaun, ronţăind un cartof crud sau strâmbându-se la nu ştiu ce ingredient sau rugându-mă să cumpăr şi eu “floare din aia ca în Italia” (anghinare). Îmi place că e deschisă la gusturi, entuziastă şi glumeaţă, aşa că dacă mai dau greş la reţete, ea mă face să râd de asta, nu să mă întristez. Mereu mi-au plăcut copiii în bucătărie, sunt foarte deschişi şi dornici să înveţe, să guste, să probeze lucruri şi cred că ar trebui ca fiecare familie să-şi facă un obicei din a găti alături de copii (nu tot timpul, evident, când eşti pe fugă şi nu mai ştii ce să pui pe masă, normal că n-ai chef) pentru a-i obişnui cu ingrediente proaspete, variate şi, de preferat, cât mai sănătoase.

Campania de la Groupama merge pe ideea că o alimentaţie sănătoasă (şi obiceiuri de viaţă sănătoase, în general) sunt cheia prevenţiei atunci când vorbim de sănătate. Culmea este că acesta este un subiect inepuizabil, dar insuficient abordat la noi. Chiar aseară am fost la un film pentru copii axat pe asta şi cred că în România încă nu există suficiente materiale şi iniţiative pe tema asta. Încă aud tot felul de enormităţi referitoare la ce ar fi sănătos pentru copii şi ce nu şi cred că sunt necesare mai multe asemenea proiecte. Îi felicit pe cei de la Groupama pentru ideea de a face o carte de bucate în care să apară copiii angajaţilor lor (cu poze şi reţete), cred că Eliza ar fi fost maxim de încântată să fie în locul lor. Pe când o carte de reţete scrisă de copiii bloggerilor? :)

Ştiu că v-am mai întrebat dacă gătiţi sau nu cu copiii voştri, dar acum vă provoc să-mi spuneţi care e părerea copiilor voştri despre alimentaţia sănătoasă, ce ştiu ei despre asta, ce consideră sănătos şi ce nu, ce aţi discutat până acum despre asta. Unul dintre cititori va primi un cadou simpatic (culinar – cu elemente din trei categorii: de folosit, de mâncat, de apreciat) de la mine, plus cartea mea de reţete Groupama :) Vă aştept răspunsurile până miercurea viitoare (20 aprilie), ca să vă pot trimite cadoul până de Paşte.

Domnul şi doamna Hormon şi alte discuţii delicate

Au trecut trei ani de la prima şi singura mea discuţie cu Eliza pe tema reproducerii şi iată că a venit din nou momentul să abordăm acest subiect. Dacă atunci eram fericită că nu m-a întrebat exact cum ajung bebeluşii în burtă, acum n-am mai scăpat, a insistat să dau detalii tehnice, pe care le-a şi primit, oricât de revoltător ar fi asta pentru unii dintre voi.

Eu am pornit de la premiza că, fiind deja la pre-pubertate şi petrecându-se anumite schimbări în corpul ei, trebuie să ştie despre ce e vorba, de unde vin, cum se manifestă, ce înseamnă şi ce urmează. În plus, pentru a-i putea vorbi de anumite pericole, era important, din punctul meu de vedere, să ştie şi imaginea de ansamblu. Discuţia a decurs mai bine decât m-aş fi aşteptat, dar asta şi pentru că aveam cumva discursul pregătit dinainte. M-am informat şi m-am pregătit foarte mult pe tema asta şi cred că nu există conferinţă pe lumea asta la care să-mi fi dorit mai mult să merg decât la Meg Hickling (organizată de Parentime), când a venit în martie, însă din păcate, nişte probleme de sănătate m-au împiedicat să ajung. Am plâns în pumni de necaz, dar asta e, unele ocazii apar doar o dată în viaţă şi dacă le pierzi, le pierzi. Nu-i nimic, însă, pentru că cei de la editura PanDa s-au gândit să aducă în România controversatele cărţi ale lui Babette Cole şi cum le-am primit, le-am şi citit cu Eliza.

Preferata ei a fost Mami nu mi-a spus – abordează multe subiecte sensibile, e foarte succintă, cu ilustraţii destul de explicite, care te pun pe tine, ca părinte, în ipostaza de a-i explica copilului una-alta despre cum se nasc copiii, de ce unele femei iubesc alte femei (culmea e că nici măcar nu a insistat pe subiect, nu i s-a părut nimic ieşit din comun şi nici eu n-am dezvoltat subiectul), ce fac mami şi tati când încuie uşa la dormitor şi aşa mai departe. Categoric, cartea aceasta nu este pentru toată lumea, recomand cu insistenţă s-o răsfoiţi într-o librărie înainte s-o cumpăraţi. În afară de o deschidere spre subiecte controversate, mai trebuie să aveţi şi simţul umorului şi nişte răspunsuri pregătite, înainte de a o citi cu copilul.

DSCN6174

DSCN6175

Domnul şi doamna Hormon mi-a plăcut mie cel mai mult. Explică, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi, procesul de transformare din copil în adult, via pubertate: creşterea sânilor, apariţia părului axial, pubian şi facial, menstruaţia, poluţiile nocturne, coşurile, schimbările de dispoziţie bruşte, îndrăgostitul etc. Au şi ilustraţii destul de clare, iar relatarea e cu termeni facili, pe înţelesul copiilor. Şi la aceasta va trebui să daţi anumite explicaţii suplimentare. La noi toată discuţia despre modul exact în care apar bebeluşii a venit la pagina cu ejaculările involuntare ale băieţilor (evident că nu se numesc aşa în carte).

DSCN6172

DSCN6173

În afară de acestea două, noi mai avem una în limba engleză, Mommy Laid an Egg, în care se explică, pe înţelesul copiilor şi într-un mod amuzant, procesul de reproducere.

O să vă relatez pe scurt ce i-am povestit şi pe ce anume am insistat, cu menţiunea că nu aş vrea să stârnesc o dezbatere agresivă pro sau contra informării copiilor cu privire la reproducţie şi sex. Fiecare părinte decide singur ce şi când doreşte să-i povestească propriului copil şi exact asta i-am spus şi eu Elizei, la final: să nu care cumva să discute la şcoală sau în parc ce i-am povestit eu pentru că astfel de discuţii sunt strict sarcina părinţilor fiecăruia. Mi-a zis să stau liniştită că oricum o să uite mai tot ce i-am spus :))) Însă după cum o cunosc eu, probabil va uita termenii oficiali, însă discuţia n-o va uita sigur.

I-am explicat cum stă treaba cu “seminţele de bebeluşi” (spermatozoizii) şi “ouăle” şi că e nevoie de ambele pentru a se face un bebe. În detalii generale, i-am spus cum ajung dintr-un loc într-altul (folosind atât termenii anatomici cât şi pe cei populari), cum se combină, cum călătoresc spre uter, cum se dezvoltă bebeluşul, pe unde iese mai exact. I-am subliniat că actul sexual e ceva ce necesită multă responsabilitate şi că, de aceea, este ceva rezervat adulţilor. Am menţionat şi despre protecţie, boli, sarcini nedorite (în detalii foarte largi, fără să insist). I-am zis că şi adolescenţii fac sex (spre disperarea părinţilor 😀 ) şi că, din cauza dezinformării, au parte de multe consecinţe neplăcute.

Având contextul potrivit, i-am spus că nu trebuie să-şi arate părţile intime nimănui şi nici să se uite la ale altcuiva, că dacă cineva încearcă să i le arate, să spună imediat părinţilor. Mi-a zis că dacă ar încerca cineva asta, şi-ar acoperi ochii şi am insistat că nu e vorba doar să nu privească, ci că e ceva grav şi trebuie raportat părinţilor imediat. Îmi dau seama acum că am uitat să menţionez şi de poze sau filmuleţe, va trebui să îi spun şi asta la un moment dat. Am insistat că nimeni nu are voie să o atingă în părţile intime (genitale, piept, gură – culmea e că ştia triada şi eu nu-mi aduc aminte dacă am discutat cu ea pe tema asta sau nu) şi nici ea pe altcineva.

Pentru că Eliza e la vârsta la care deja începe să se sfiască de corpul ei şi de anumite cuvinte, am insistat că nu este nimic ruşinos la corpul uman şi la funcţiile acestuia. Nu vreau să crească cu ideea că menstruaţia e ceva de care trebuie să se ruşineze (la fel cum ar trebui să fie şi în cazul băieţilor cu poluţiile nocturne) sau că actul sexual este ceva urât sau murdar. Înţelege ideea de intimitate şi că unele chestii nu se discută public sau se fac în spatele uşilor închise. De altfel, de ceva vreme a început să închidă uşa la baie, lucru pe care nu prea l-a mai făcut până acum. Cred că şi faptul că ne pregătim să înlocuim maieurile cu bustiere (nu din motive anatomice, ci din simplul motiv ca se face foarte cald, iar cămăşile de şcoală sunt dintr-o pânză subţire) are ceva de-a face – se simte mai mare, mai matură.

Am crezut dintotdeauna în puterea prevenţiei. Nu vreau să îi vină menstruaţia şi să nu ştie ce e (de altfel, despre menstruaţie ştie de aproape un an), să râdă băieţii că i se vede pieptul prin tricou când pot preveni acest lucru cu o bucată de cârpă, să nu folosească deodorant deşi are nevoie (am mai auzit eu pe stradă o conversaţie mamă-fiică mai mare ca Eliza, în care fetiţa se plângea că îi miroase transpiraţia şi mama îi spunea “ei, şi ce dacă?”) – o poreclă pusă spontan de cineva mai guraliv se poate transforma într-un stigmat pentru multă vreme şi, Slavă Domnului, sunt destule soluţii naturale ca să nu ne lăsăm copiii să miroasă ca nişte salahori la şcoală. Nu vreau să facă schimb de impresii… genitale cu vreun băieţel sau să se trezească pipăită de colegi în şcoala primară (cum ni s-a întâmplat multora dintre noi). Înţeleg că aceste discuţii pot fi cumplit de stânjenitoare pentru noi, părinţii, însă trebuie să trecem peste asta. Lumea de acum e mai plină de pericole decât aia în care trăiam noi iar a avea un copil informat înseamnă a avea un copil protejat. Nu trebuie să-i povestiţi cine ştie ce, păstraţi discuţia la un nivel care respectă principiile voastre morale şi religioase (de exemplu, că sexul se face doar în cadrul căsniciei), însă depăşiţi-vă propriile bariere şi abordaţi subiectul. Curiozitatea e mare şi la un moment dat vor afla de la colegi informaţii incomplete care poate îi vor speria şi le vor stârni şi mai multe nedumeriri. Un copil informat nu va avea curiozitatea să vadă filme porno pe internet, nu se va lăsa manipulat să-şi arate vreo parte a corpului altcuiva, nu va privi pe gaura cheii la nimeni, nu se va hlizi la ora de biologie la partea cu aparatul reproducător etc.

Ca idee, Eliza are şapte ani şi jumătate la acest moment, iar prima oară am abordat discuţia la 4 ani. Aş fi curioasă să ştiu când şi dacă aţi abordat subiectul, ce anume i-aţi spus copilului şi cam cât de utile credeţi că v-ar fi cărţile de mai sus. Rugamintea mea ar fi să păstrăm discuţiile la un nivel decent, o să şterg orice comentarii agresive. Ca în multe alte domenii în ultima vreme, şi acesta este un subiect destul de controversat care poate inflama spiritele şi nu prea aş vrea să se întâmple asta pe blogul meu. Vă mulţumesc!