Concurs – În căutarea lui Dory

V-am povestit deja de lansarea în România a filmului În căutarea lui Dory, care încă mai rulează în cinematografe (Eliza îl vede azi împreună cu bunica ei) şi sper că aţi reuşit să mergeţi să-l vedeţi. Dacă v-a plăcut simpatica Dory sau dacă sunteţi fani vechi ai lui Nemo, iată un concurs drăguţ pentru voi cu premii oferite de Disney România: trei seturi de plajă formate din minge, colac şi aripioare, toate inscripţionate cu Nemo şi Dory.

afis concurs

Vor fi cinci seturi în total, dar în articolul de azi sunt puse la bătaie doar trei, urmând ca restul de două să fie oferite în cadrul unui concurs pe pagina de Facebook a blogului săptămâna viitoare (Blog Laura Frunză).

Pentru a intra în cursa pentru premiu tot ce trebuie să faceţi este să răspundeţi la cele două întrebări de mai jos:

  1. Cum i-au semnalizat drumul spre casă părinţii lui Dory ?
  2. Cine pleacă în căutarea lui Dory ?

Ca să nu vă inspiraţi unul de la celălalt, nu voi aproba comentariile voastre până nu se termină concursul. Ultima zi de participare este 2 august, iar pe 3 august voi face publice comentariile şi voi anunţa câştigătorii.

Despre film:

„Finding Dory / În căutarea lui Dory” o readuce pe marile ecrane pe uituca favorită albastră a tuturor, Dory (vocea lui Ellen Degeneres), care locuieşte fericită în recif împreună cu Nemo (vocea lui Hayden Rolence) şi Marlin (vocea lui Albert Brooks). Când Dory îşi aduce aminte deodată că are o familie undeva, care s-ar putea să o caute, cei trei pornesc într-o aventură care le va schimba viaţa.

Filmul „Finding Dory / În căutarea lui Dory” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 17 iunie 2016, în format 3D, variantă subtitrată, respectiv dublată. (sursă: comunicat de presă)

Save

Magia ordinii – cartea (1)

magia ordiniiAm scos din carte paragrafele sau sfaturile care mi-au plăcut cel mai mult şi le-am şi comentat din perspectiva şi experienţa mea. Astăzi prima parte din ceea ce vor fi probabil 3 articole. Sper să vă inspire!

Ordinea depinde de valorile extrem de personale conform cărora persoana doreşte să trăiască.” – Aşa este. Sunt oameni care trăiesc bine mersi într-o ordine a lor proprie sau cu lucrurile aranjate după criterii doar de ei cunoscute. Ordinea este o valoare personală şi una care ar trebui transmisă mai departe, spre copii, zic eu, chiar dacă ni se pare că sunt mai creativi în haos. Nu e chiar aşa. Ordinea din jur aduce cu ea şi ordine în suflet şi în gânduri. Marie Kondo zice că unii oameni chiar şi-au dus la îndeplinire nişte proiecte personale sau şi-au găsit vocaţia atunci când au putut gândi liniştiţi, înconjuraţi de ordine.

Îndemânarea la gătit şi reţetele se transmit ca tradiţii de familie de la bunică la mamă şi fiică; totuşi nimeni n-a auzit ca secrete de familie în ceea ce priveşte ordinea să fie transmise măcar în interiorul aceleiaşi gospodării. Aminteşte-ţi de propria copilărie. Sunt sigură că toţi am fost admonestaţi că nu ne-am făcut ordine în cameră, dar câţi dintre părinţi ne-au învăţat, în mod practic, cum s-o facem ca parte a educaţiei?” – Câtă dreptate are! Niciodată nu mi-a spus nimeni “asta vine aici, asta se face aşa, uite aşa împătureşti un tricou, uite aşa se depozitează corect vesela şi tacâmurile.” Am învăţat de la unul şi de la altul până mi-am găsit stilul personal. Cred că trebuie să-i învăţăm pe copii cum să facă ordine, explicând pas cu pas fiecare acţiune, ar trebui să le arătăm unde stau produsele de curăţenie, cum se împăturesc lucrurile pentru a fi puse în şifonier, cum se menţine ordinea într-un sertar care tinde mereu să fie cuprins de haos.

“Cum rămâne cu sugestia de a deretica câte puţin în fiecare zi? Deşi sună convingător, nu te lăsa înşelat. Motivul pentru care ţi se pare că n-o să termini vreodată este tocmai pentru că faci puţin câte puţin.” – M-am regăsit şi aici. Am încercat metoda Fly Lady, cu 10 minute de curăţenie pe zi sau ceva de genul. N-a funcţionat. Aveam şi am în continuare senzaţia că e mereu dezordine pentru că nu apuc niciodată să văd casa bec. După ce voi termina de “konmarizat” casa, sper să mă bucur în fiecare zi de priveliştea unui cămin ceva mai ordonat ca înainte.

“A face ordine e doar un instrument, nu destinaţia finală. Adevăratul ţel este să-ţi stabileşti stilul de viaţă pe care îl vrei, după ce ţi-ai pus casa în ordine.”

“Care este prima problemă care îţi vine în minte când te gândeşti să faci ordine? Pentru mulţi, răspunsul este depozitarea. Clienţii mei vor adesea să-i învăţ ce şi unde să pună. (…) nu aceasta este adevărata problemă. Un câmp minat se ascunde în spatele termenului depozitare. Stă în natura umană să urmeze calea uşoară şi cei mai mulţi oameni se reped la produsele care promit modalităţi rapide şi la îndemână de înlăturare a dezordinii vizibile. (…) Punerea lucrurilor deoparte creează iluzia că problema dezordinii a fost rezolvată. Dar mai devreme sau mai târziu toate obiectele de depozitare sunt pline, camera este din nou invadată de lucruri şi se cere o nouă şi convenabilă metodă de depozitare.” – Despre depozitare am mai povestit. A devenit o adevărată plagă a deceniului în care trăim. Sunt site-uri care se ocupă doar de asta, pagini întregi de Pinterest cu idei practice de depozitare în care eşti sfătuit cum să înghesui cât mai multe lucruri în tot felul de colţişoare. Eu am încercat multe metode şi de fiecare dată eşuau. Ba nu reuşeam să ajung la obiectul dorit suficient de repede şi de uşor, ba se umplea imediat spaţiul de soluţii “inteligente” de depozitare şi aveam imediat nevoie de altele noi şi tot aşa. Când am realizat, tardiv, că lucrurile sunt problema, nu depozitarea, parcă m-a lovit ceva în moalele capului. Am început să elimin lucruri, nu să caut soluţii de depozitare şi am descoperit că viaţa devine din ce în ce mai uşoară. Folosesc anumite obiecte în mai multe scopuri şi mă forţez să fiu mai creativă pentru a mă descurca cu ceea ce am, fără să mai cumpăr lucruri în plus. În plus, încerc să folosesc principiul “intră ceva, iese ceva” ca să ţin numărul de lucruri sub control.

Un motiv esenţial pentru care atât de mulţi dintre noi nu reuşim să facem ordine este că avem prea multe lucruri. Acest exces este cauzat de faptul că ignorăm cât deţinem cu adevărat.” – când am început să fac curat, am descoperit cărţi în dublu exemplar, 5 borcane de miere (şi eu care cumpăram încontinuu miere că mă temeam că nu am suficientă), ingrediente expirate de ani de zile în fundul cămării, oale noi pe care nu le foloseam pentru că în continuare le aveam la îndemână doar pe cele vechi şi uzate, ustensile de care uitasem total sau pe care le aveam în 3 exemplare, cosmetice expirate pentru că uitasem de ele, lenjerii de pat care nu mai ieşiseră din sertar de ani de zile şi aşa mai departe. Pur şi simplu, înghesuite în sertare, cutii de plastic şi alte soluţii magice de depozitare, uitasem complet de ele. Ordinea mi-a readus în atenţie lucruri care trebuie să plece dar şi lucruri care merită folosite zi de zi şi nu uitate pe undeva.

“Secretul succesului este să faci ordine dintr-odată, cât de repede şi complet posibil şi să începi prin a arunca. (…) Ce criteriu foloseşti ca să decizi ce să arunci? (…) Ar trebui să alegem ce vrem să păstrăm, nu lucrurile de care vrem să scăpăm. (…) Modul cel mai bun de a alege ce să păstrezi şi ce să arunci este să iei în mână fiecare obiect şi să te întrebi: Îmi inspiră bucurie? Dacă da, păstrează-l. Dacă nu, aruncă-l.” – Funcţionează şi nu prea, pentru că sunt obiecte cu valoare utilitară care nu se încadrează neapărat la categoria “bucurie”, cum ar fi peria de toaletă 😀 Dar în principiu dacă începi să te întrebi asta şi să-ţi şi răspunzi, vei descoperi că poţi arunca uimitor de multe lucruri. Prin “a arunca” înţeleg a recicla, a dona, a dăruit, a vinde, adică orice acţiune care te scapă de lucrul respectiv într-un mod responsabil. Eu, odată ce m-am pus pe aruncat, nu m-am mai putut opri. Efectiv, aveam prea multe lucruri. Nu simt lipsa niciunui obiect, în caz că vă întrebaţi.

“Ceea ce ţie nu-ţi trebuie, nu-i trebuie nici familiei tale.” – Ooooo, da! Nu depozitaţi lucruri la părinţi. Nu le umpleţi balcoanele, cămările şi boxele cu lucruri de care voi nu mai aveţi nevoie. Ce nu vă trebuie vouă, nu le trebuie nici lor, pe bune. Probabil că le e jenă să vă spună, dar nu cred că le face plăcere să-i folosiţi pe post de depozit pentru nimicurile voastre. Nu duceţi la ei haine vechi, cărţi şi caiete de care nu mai aveţi nevoie, piese de mobilier, electronice şi altele asemenea, decât dacă au nevoie de ele şi ştiţi asta. Altminteri, e un mare NU. Eu am făcut greşeala asta o vreme dar acum m-am potolit. Ba chiar când mă duc la mama, arunc din ce am dus eu acolo ca să-i eliberez la loc spaţiul. Şi ea are dreptul să dispună cum vrea de casa ei, fără să se împiedice peste tot de lucrurile duse de mine.

va urma

Între timp vă aştept cu comentariile sau experienţele voastre personale cu privire la paragrafele citate, m-aş bucura să aflu cum vedeţi voi lucrurile 🙂

 

Save

Colţişorul de citit

Am tot văzut pe Pinterest idei cu colţuri de citit dar nu plănuiam neapărat să fac unul pentru Eliza pentru că spaţiul din casă nu-mi permitea. Însă când mi-am pus în cap să fac dispărut din camera ei fotoliul micuţ de lângă pat în care se adunau mormane de haine, mi-am dat seama că ar fi numai bun pentru aşa ceva. Restul lucrurilor au venit de la sine. Aveam deja baldachinul din tulle moale cumpărat mai demult dintr-un second hand, cârlig în tavan de agăţat exista de la ghivecele cu flori, am mai tras o măsuţă decorată pe care am pus o floare şi o fructieră şi colţişorul confortabil şi plăcut de lectură a fost gata.

DSCN7893

Evident, l-am plasat lângă una dintre bibliotecile din casă, cea care conţine doar cărţi pentru copii. Din toamnă o să-i fac program de citit – la început câte 15 minute pe zi, în care o să combinăm lectura individuală cu momente în care îi citesc eu sau îmi citeşte ea şi aşa sper ca cititul să devină o rutină şi pe timpul zilei la noi în casă, căci deocamdată citim doar la ora de culcare – cărţile pentru ora de culcare sunt în camera ei, separate de celelalte.

Pe fotoliu mi-aş dori o pernuţă făcută dintr-un material cu scris sau cu cărţi, iar pe măsuţă voi pune mici trataţii în fructieră, nu neapărat fructe, chiar şi ceva dulce cu care să se răsfeţe ocazional. În funcţie de vârsta copilului, puteţi chiar să-i alocaţi responsabilitatea de a avea grijă de floarea de pe măsuţă, să fie ca un ritual udarea ei înainte de începerea lecturii. Eu am pus orhideea acolo doar pentru poză, dar nu-i merge bine la mine în sufragerie, aşa că acolo voi avea o văzuţă cu flori de sezon.

DSCN7904

Deocamdată Eliza e plecată la ţară, aşa că nu ştie ce surprize îi pregătesc (inclusiv nişte modificări în camera ei), dar sper să-i placă acest colţişor. Voi aveţi un colţ de citit în casă? Cum arată, ce conţine?

DSCN7899

Save

Save

Save

Save

Mandale dacice

Mandale dacice, lansată recent în cadrul târgului de carte Bookfest, este o carte absolut superbă şi utilă oricărui pasionat de istoria ţării noastre. Editura Curtea Veche are o mulţime de cărţi faine pentru copiii pasionaţi de istoria României (Maria a României şi Carol II sunt doar două exemple – cărţi despre viaţa celor două personalităţi, povestită pe înţelesul copiilor) şi cred că este editura care face cea mai bună treabă în acest domeniu pe piaţa de carte istorică pentru copii. Practic, cărţile lor pot înlocui cu succes ale noastre Povestiri istorice din copilărie, care au fascinat generaţii întregi de copii (nu zic, n-ar strica să fie şi acelea re-editate).mandale_dacice_vol_ii_coperta1

Cartea pe care o am eu este volumul al doilea, cu mandale cu arme, podoabe, vase, monede şi ruine. Volumul întâi conţine mandale cu zei, eroi, zâne şi animale de legendă. Imaginile nu doar că redau mandale de colorat cu simboluri dacice mai mult sau mai puţin cunoscute, dar explică şi unde pot fi văzute sau care este provenienţa lor (foarte sumar). Cartea începe cu câteva legende scurte despre daci, pe care copiii le pot citi pentru a se introduce în atmosferă.

Coif si scut

Desenele sunt foarte frumos realizate, simbolul dacic fiind armonios integrat în mandale. Elizei îi place foarte mult să coloreze mandale sau cărţi de colorat aşa zise pentru adulţi. Când era mică avea o grămadă de cărţi de colorat, dar nu colora în ele şi nu pricepeam de ce. Abia când a primit două cărţi cu mandale cu prinţese şi piraţi de la Miha, la un târg de carte, acum câţiva ani, a început să coloreze. Aşa am descoperit că îi plac desenele mai complexe, mai provocatoare şi nu să coloreze personaje banale şi prost ilustrate din cărţile de colorat de duzină.

sfinx si cupa

Recomand cartea pentru orice copil de clasele 1-4 şi m-aş hazarda şi mai sus, dacă aveţi un copil orientat spre artele frumoase. Cred că ideal ar fi clasa a patra, când se începe studierea istoriei, dar dacă v-aţi iniţiat deja copilul în istoria românilor, dacă aţi vizitat deja Muzeul de Istorie sau complexul de la Sarmisegetuza, atunci această carte va fi un element valoros al colecţiei sale de cărţi. Eu încă nu sunt hotărâtă dacă să i-o dau Elizei acum sau s-o ţin pentru mai târziu.

În aceeaşi colecţie mai găsiţi Mandale Maya, Mandale Tibetane şi Mandale celtice, plus seria pentru copii cu Prinţese, Piraţi, Elfi şi Balauri.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Magia ordinii şi modul în care mi-a schimbat viaţa

Atenţie: articol lung, dar care merită citit (zic eu, lăudându-mă singură 😀 )

Am cumpărat cartea asta, Magia ordinii de Marie Kondo, din acelaşi motiv pentru care au cumpărat-o şi cele câteva milioane de oameni care au transformat-o în bestseller peste noapte: din curiozitate. Eram deschisă ideii de a-mi face ordine în casă după nişte principii mai drastice, dar nu plănuiam să-mi “konmarizez” casa din motive pe care le consider valabile şi acum, după ce am citit-o şi după ce pot spune, cu sinceritate că mi-a schimbat optica în viaţă. Nu există altă carte despre care să pot spune acelaşi lucru dar nici nu vă spun că va avea acelaşi efect şi asupra voastră, nici gând! La mine a funcţionat (parţial, după cum vă ziceam) pentru că eram deja deschisă la idee, practic canalele mele erau deja “in tune” cu ideea de a simplifica, aşa că această carte doar mi-a dat imboldul s-o fac şi mi-a spus cum şi de ce ar trebui s-o fac. Dacă voi nu sunteţi deschişi spre ideea asta, nu va funcţiona la fel de “wow”. E ca şi cum eu, omnivoră declarată, aş citi o carte despre vegetarianism. Dacă e bine scrisă, probabil aş aprecia-o, dar asta ar fi tot, nu m-aş converti niciodată la vegetarianism pentru că mie îmi place să fiu omnivoră şi aşa mă simt eu confortabil. Prin urmare, dacă nu aveţi măcar o scânteie de îndoială cu privire la mormanul de lucruri care vă zace acum prin dulapuri, nu cumpăraţi cartea pentru că s-ar putea să vă dezamăgească.

Că am prea multe lucruri în casă am remarcat de multă vreme. Haine pentru când va creşte Eliza, cadouri primite şi nefolosite pentru că nu mi-au plăcut, accesorii de bucătărie sau decoraţiuni cumpărate din impuls sau pentru că erau ieftine sau la reducere, cărţi primite de la edituri, pe care le-am citit sau nu şi de care gemeau rafturile, accesorii de crafts pentru tot felul de tehnici pe care nu le mai practic şi lista poate continua la nesfârşit. Pentru toate aveam nevoie de dulapuri, de rafturi, de metode isteţe de depozitare unde să încapă şi mai multe lucruri, ignorând faptul că orice spaţiu gol se va umple automat cu lucruri şi că oricât de mult spaţiu aş avea, tot nu mi-ar ajunge. Îmi aduc aminte de tata, pe care îl băteam eu la cap să-i pună nişte rafturi mamei într-o debara pentru că erau înghesuite unele peste altele tot felul de lucruri şi a zis: nu, o mie de debarale dacă ar avea, pe toate le-ar umple. Nu spaţiul e problema sau metoda de depozitare, ci mania noastră de a aduna şi păstra lucruri. O replică similară am primit şi eu acum vreo jumătate de an când am dus la Iaşi o maşină plină de lucruri (mare greşeală, Kon Mari interzice depozitarea la părinţi 😀 ) şi soţul meu a remarcat: indiferent cât de multe lucruri ai duce la Iaşi, eu tot nu văd niciun spaţiu liber în casă.

Am citit cartea la mare şi abia aşteptam să mă întorc acasă să îi pun principiile în aplicare

Am citit cartea la mare şi abia aşteptam să mă întorc acasă să îi pun principiile în aplicare

Lucrurile astea m-au marcat şi deja gândeam de multă vreme că nu spaţiul este problema, că de fapt, lucrurile sunt problema. Că dacă ai mai puţin spaţiu, probabil tendinţa e să te organizezi mai bine, să mai scapi de lucruri şi să te restrângi la ceea ce ai la dispoziţie. Aşa că primul pas, dinainte de a citi cartea lui Kondo, a fost să scap de nişte mobilă – un dulap ici, o banchetă cu depozitare colo, o poliţă dată jos, trei rafturi în cămară tăiate în jumătate pentru că a trebuit să bag congelatorul şi uite-aşa spaţiul meu de depozitare s-a micşorat şi au început să dispară lucrurile. Am donat/dăruit/vândut o grămadă de haine, de cărţi, de lucruri de bucătărie. Nu regret absolut nimic, nici măcar nu-mi mai aduc aminte că le-am avut. Încă dinainte de a citi la Kondo de filozofia ei, cu emoţia pe care ţi-o stârneşte un lucru şi cu faptul că nu e risipă să scapi de lucrurile de care nu mai ai nevoie chiar dacă ai dat bani pe ele, am simţit că ce fac eu e corect. După ce am citit şi cartea, am scos din casă saci întregi de lucruri – la gunoi, la donat, la dăruit, la vândut (pe mai nimic, nu vă închipuiţi că m-am îmbogăţit). Am subliniat multe pasaje din carte şi în zilele următoare mi-aş dori să detaliez pe blog, în câteva articole, esenţa cărţii.

Încă nu sunt mulţumită, încă mai am de eliminat balast dar sunt pe drumul cel bun. Din cinci cutii cu decoraţiuni de Crăciun mai am două, din patru cutii cu haine puse deoparte, mai am două. Din rafturi întregi care gemeau de cărţi, am acum rafturi aerisite cu cărţi cărora le pot vedea cotorul, cărţi care îmi sunt dragi şi atât (am decimat inclusiv colecţia de cărţi de bucate). Din câteva dulapuri pline cu accesorii de crafts, mai am un singur dulap bine organizat şi două cutii – am făcut o educatoare foarte fericită în urma epurării materialelor. Din mormane de jucării şi accesorii inutile în camera Elizei, au rămas doar cele cu care se joacă şi pe care chiar le foloseşte. Din colecţia mea de peste 20 de coşuri şi coşuleţe, au rămas trei: unul rotund la bucătărie în care ţin pe masă borcane cu dulceaţă şi care serveşte şi drept coş de pâine, unul alb în dormitor pentru accesoriile mele şi unul mare, dreptunghiular la Eliza în care ţine păpuşile Barbie.

Încerc să păstrez doar lucruri utile, doar decoraţiuni care se văd, care nu mă încurcă şi care îmi trezesc o reală bucurie (cum e colecţia mea de statuete Willow Tree). Am şi lucruri care nu se încadrează la niciuna din categoriile de mai sus dar de care nu mă pot desprinde, totuşi: colecţia mea de vederi (am câteva sute bune), câteva rochii de seară pe care sigur nu le voi purta niciodată şi care nu ştiu dacă îi vor veni Elizei când va fi mare, o colecţie de dicţionare şi colecţia de decupatoare de fursecuri pe care nu le folosesc nici măcar de trei ori pe an dar la care nu pot renunţa. E posibil ca în timp să mă desprind şi de ele, cine ştie, dacă le găsesc proprietarii potriviţi.

După zeci de ani în care am fost obsedaţi să adunăm cât mai multe lucruri, remarc un nou curent: tendinţa de a simplifica la extrem, de a pune accentul pe experienţe, nu pe lucruri. Sunt parţial de acord. Dar ca toate curentele, şi acesta va trece probabil. Extremele nu sut bune. Eu nu pot fi adepta fidelă a lui Marie Kondo pentru că am lucruri inutile în casă, multe, la care nu pot renunţa. În plus, e greu spre imposibil să “konmarizezi” o casă în care locuiesc copii. Copiii au nevoie de lucrurile lor, de culoare, de puţină dezordine, de colecţiile lor, de prostiuţele lor din plastic, de un spaţiu viu, în care să-şi pună amprenta lor personală. Nu putem să-i konmarizăm cu forţa şi nici nu cred că ar trebui s-o facem. Cred că trebuie să-i lăsăm în pace să-şi găsească propriul lor stil, cu puţin ajutor şi îndrumare din partea noastră.

Între timp am încetat să mai cumpăr lucruri, iar ce primesc ca blogger, dacă nu mi-e de absolută necesitate sau nu-mi place extraordinar, e împărţit la colegi şi prieteni. Nu mai cumpăr fleacuri colorate, nici reviste cu cadouri plasticoase pentru Eliza. Nu mai iau bolul ăla simpatic sau decoraţiunea aia adorabilă doar pentru că sunt la reducere. Am un voucher primit cadou de ziua mea şi îl ţin să iau haine de şcoală Elizei pentru că mie nu-mi trebuie nimic. Înainte să cumpăr ceva, aştept mai multe zile să văd dacă nu mă pot lipsi cu adevărat de lucrul respectiv şi de obicei descopăr că pot. Nu mai cumpăr haine, eu nu mai am nevoie, am tot ce îmi trebuie şi, în plus, mă simt atât de confortabil în pielea mea, încât nu e nevoie mereu de haine noi, la modă, care să mă facă să arăt bine. Pentru Eliza cumpăr strictul necesar, în rest întreb pe la colegi şi prieteni. Chiar acum două zile am pus întâmplător o întrebare unei colege cu o fetiţă de 10 ani şi a doua zi mi-a adus o sacoşă de haine superbe, împăturite, n-o să vă vină să credeţi, după metoda Kon Mari. Dacă ăsta nu e un semn, atunci nu ştiu care o mai fi 😀 Când încetezi să mai cumperi, devii brusc mai uşor. Nu te mai atrag magazinele, nu simţi nevoia disperată de o fustă nouă sau de ultimii converşi apăruţi. Îţi apreciezi mai bine hainele de acasă. Marie Kondo zice că hainele îţi vor mulţumi şi vor rezista mai mult dacă le iubeşti pe fiecare în parte. Ştiu şi eu, să fie oare adevărat?!

Să-mi spuneţi dacă vreţi să revin cu detalii despre metoda Kon Mari sau bine m-aş opri aici pentru că nu vă interesează. Între timp vă puteţi cumpăra cartea, dar doar dacă vă tentează măcar puţin ideea de a scăpa de balastul din casă şi de a vă aerisi, nu doar casa, ci şi spiritul odată cu eliminarea lucrurilor nefolositoare din preajma voastră.

Save

Amintire de la mare – carusel cu scoici

Dacă aveţi copii care adoră să strângă o grămadă de melci şi de scoici pe plajă, caruselul acesta este tocmai ce aveaţi nevoie ca să folosiţi cât mai multe dintre ele. Pentru a-l realiza aveţi nevoie de cochilii goale de melci de mare (rapane), suficient de găurite cât să intre aţa prin ele.  Eu le-am montat pe un gherghef rotund din lemn dar am văzut chiar la mare, agăţate la o rulotă, nişte carusele făcute pe beţe de lemn suprapuse în cruce (cred că lemn adus de valuri, chiar).

DSCN7887

Melcii se înnoadă, unul câte unul, pe aţă/sfoară/gută/rafie, la distanţă de o palmă unul de altul. Şiragul se leagă de gherghef lăsând un capăt suficient de lung ca să puteţi face un nod în partea de sus şi să aveţi de ce agăţa caruselul. Eu l-am pus deasupra patului Elizei, are un cîrlig în tavan special pentru agăţat carusele, dar îl puteţi agăţa şi în curte, pe terasă sau pe balcon. Clinchetul melcilor este foarte plăcut şi deloc supărător.

Când stai întins în pat, se vede aşa:

DSCN7881

Caruselul se mişcă aproape încontinuu din cauza faptului că nu e foarte drept iar şiragurile au greutăţi diferite. Cu greu l-am putut prinde în poză şi chiar şi-aşa, pozele nu sunt bine focalizate. Mi-ar fi plăcut să am mai multe şiraguri, dar am descoperit că nu am aşa de mulţi melci pe cât credeam. Cred că trebuie să mai merg o dată la mare ca să mai culeg 🙂

Dacă vă plac lucrurile simple, făcute manual, cred că ar merge şi pentru un bebe acest carusel. Folosiţi o sfoară rezistentă şi nu-l puneţi chiar deasupra pătuţului. La capete puteţi lega bucăţi de lemn adus de ape, pentru un efect şi mai rustic.

Ulei de floarea soarelui presat la rece

Pentru cei care caută o sursă de ulei de floarea soarelui curat şi presat la rece, recomand uleiul Prodsor, produs lângă Iaşi. Eu l-am descoperit via Alice (Ţara Bucatelor) şi mi-am făcut stocuri când am fost la mama. Mi-aş fi dorit să ajung să vizitez făbricuţa dar n-am reuşit, aşa că am cumpărat uleiul din (cred) singurul magazin în care îl au la vânzare momentan – Căsuţa naturii (Iaşi). Uleiul presat la rece de la Prodsor costă 8 lei litrul, un preţ foarte bun, zic eu, având în vedere că un ulei obişnuit din comerţ e între 5 şi 8 lei sticla, în funcţie de producător. Nu aş şti să vă laud beneficiile lui pentru sănătate, mie îmi place, îl folosesc, aşa cum spune numele gamei, şi crud şi gătit şi nu am ce să-i reproşez. Atât consistenţa, cât şi gustul şi mirosul sunt excelente.

DSCN7873

M-aş bucura dacă mi-aţi putea recomanda şi alţi producători de ulei de floarea soarelui presat la rece, deoarece este uleiul pe care eu îl folosesc cel mai mult şi consum cantităţi destul de mari. Cum nu pot ajunge mereu la Iaşi să-mi fac stocuri (acum am luat zece sticle), aş vrea un producător din zona Bucureştiului sau care livrează/desface produsele în Bucureşti. Evident, sunt oricând interesată să cumpăr ulei presat la rece din producţia gospodărească a cuiva care are surplus 🙂

Notă: uleiul de la Prodsor în varianta de 1 litru este ambalat în sticle de plastic, chiar dacă pe site au poze cu sticle de sticlă (probabil cu cele de 250 de ml care sunt, într-adevăr, de sticlă). N-aş şti să vă spun dacă asta îi afectează calitatea în timp.

Save

Save

Save

Cum a fost în tabără (pentru amândouă)

Cu două zile înainte de a pleca în tabără, noi eram la mare şi Elizei i s-a făcut rău. Mi-a zis brusc că se simte rău, iar la scurtă vreme au început vărsăturile care au continuat seara şi pe toată durata nopţii. Nu putea înghiţi nici apă, o vărsa instantaneu. A doua zi dimineaţă am plecat, pe o căldură înfiorătoare, spre Bucureşti. A mâncat doar 2 linguriţe de iaurt şi nişte convrigei săraţi iar restul zilei a refuzat să mănânce de teamă să nu vomite. Abia seara am convins-o să înghită puţin orez, linguriţă cu linguriţă. În condiţiile astea vă închipuiţi că nu mai aveam niciun chef s-o trimit în tabără, îmi era teamă că i s-ar putea face rău şi pe acolo şi nu voi fi aproape s-o ajut. Până la urmă a insistat că se duce, aşa că iată-ne luni dimineaţa cu bagajul făcut, în maşină spre tabără (copiii se duceau şi se aduceau de către părinţi).

Bagajul l-am făcut împreună cu ea, i-am arătat ce are în el, când şi cu ce să se îmbrace, i-am explicat cum să-şi facă duş, am insistat să se spele pe dinţi şi pe mâini, să respecte regulile taberei, să spună adulţilor dacă o supără ceva, i-am pus credit pe telefon să mă sune şi, după o despărţire foarte scurtă, am lăsat-o acolo. Atât adulţii, cât şi copiii care ajunseseră deja păreau foarte prietenoşi, locul arăta fain, cu verdeaţă multă, aşa că am plecat relativ împăcată de acolo. Zic relativ pentru că m-am perpelit toată ziua, am sunat pe la vreo 3 când mi-a confirmat şi ea că totul e “bine” (maximum de apreciere ce am putut să scot de la ea), că stă în cameră cu 3 fetiţe drăguţe, că a mâncat tot la prânz şi că “pa, mami”. Cam la atât s-au limitat scurtele noastre conversaţii pe parcursul săptămânii, când am sunat-o eu. Ea nu m-a sunat deloc până în ultima zi. Nu am reuşit să aflu nimic concret, ce fac acolo, ce activităţi au, cum se înţelege cu copiii etc. Norocul meu că mai puneau poze organizatorii pe un grup dedicat părinţilor care au copiii în tabăra respectivă, că altfel n-aş fi aflat mai nimic.

Foto: Dragoş Toma

Foto: Dragoş Toma

În principiu, m-am liniştit, am aşteptat cu interes să se termine tabăra ca s-o iau şi să plecăm acasă. Asta până în ultima seară. Vineri seara m-a sunat pe la vreo 8, plângând, că îi e rău şi vrea să vin s-o iau acasă. Mi s-au înmuiat instant genunchii şi deja eram cu un picior în maşină. Am încercat să aflu de la ea ce înseamnă “rău”, cât de grav e şi dacă nu poate aştepta totuşi până mâine când veneam oricum s-o luăm. O durea capul, avea puţină febră şi ratase seara de disco şi pizza, iar băieţelul care o invitase la disco probabil se dusese cu altă fetiţă. Nu ştiu ce anume o durea mai tare, capul sau pierderea serii de disco 😀 dar am stat cu ea la telefon să discutăm până am remarcat că s-a mai liniştit şi mi-a zis că încearcă să se culce. Un pic mai târziu m-a sunat o voluntară din tabără, mi-a explicat că nu e nimic grav, că i-a dat ceai de salvie şi un sirop de plante, că a transpirat, i-a scăzut febra şi s-a culcat. Am dormit ca pe ghimpi şi a doua zi dimineaţa la prima oră am plecat spre tabără.

Pe drum, pe la ora 8 am sunat-o să văd cum se simte. Era foarte bine, părea vioaie, ba chiar la întrebările mele repetate cu privire la starea ei, mi-a răspuns mirată: “dar ce, mi-a fost rău?” Am ajuns acolo şi am mai aşteptat vreo 45 de minute până s-o luăm, timp în care şi-au făcut dansul de dimineaţă şi şi-au primit diplomele de participare. Echipa ei, “Campioni în devenire”, s-a clasat pe locul al doilea din patru. Era foarte mândră.

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de acolo, precum şi faptul că Eliza a interacţionat cu copii din medii sociale defavorizate (a stat în cameră cu două fetiţe dintr-un centru de plasament). Nu ştiu dacă asta o s-o ajute la formarea caracterului ei pe termen lung, dar faptul că a stat în cameră cu o fetiţă care i-a mărturisit că noaptea doarme cu un papuc în braţe sper s-o ajute să înţeleagă că putem fi fericiţi şi dacă nu avem ultimele jucării din reclame şi că e important să donăm şi să-i ajutăm pe alţii, pentru ca toţi copiii să aibă măcar câte o jucărie a lor.

Pe drumul lung către Iaşi făcut ulterior a făcut iar febră şi s-a simţit rău, dar din fericire tot episodul a fost de scurtă durată şi şi-a revenit repede cu Nurofen şi Tantum Verde, fără să fie nevoie de antibiotic sau ceva mai serios. Acum e bine mersi la ţară, unde se ciondăneşte cu verişoara ei, face gogoşi şi plimbă puricii de pe căţelul Max pe ea şi viceversa.

Am supravieţuit şi primei tabere şi am căzut amândouă de acord că “ne vedem anul viitor!” tot acolo. La voi cum a fost când au plecat în prima tabără?

Save

Save

Lecţii de anatomie – cartonaşe Montessori

Una dintre editurile care a început în forţă să scoată cărţi şi materiale auxiliare Montessori este editura Gama. În 2015 a publicat aproape 40 de astfel de materiale, majoritatea primind un feedback pozitiv, din câte am văzut, în grupurile de părinţi dedicate filozofiei Montessori. Printre cele mai apreciate s-au numărat cartea 100 de activităţi stimulatoare Montessori şi cartonaşele cu Lecţiile Montessori, care cuprind lecţii de anatomie, zoologie, geografie, botanică şi astronomie.

Noi avem cardurile de anatomie, nu le-am folosit până acum deoarece am preferat enciclopediile cu desene mai vii şi explicaţii mai multe şi mai variate, în special din categoria curiozităţi (cum este aceasta de la editura Litera). Cardurile Montessori de la Gama sunt mai mult pentru cei care fac homeschooling sau au răbdare să desfăşoare lecţii organizate cu copiii. În general, cardurile de nomenclatură sunt pentru părinţi foarte răbdători şi concentraţi, categorie la care, din păcate, nu mă încadrez 😀

DSCN7507

Seturile conţin câte 52 de carduri cu ilustraţii reprezentative şi o informaţie scurtă şi la obiect pe verso şi 52 de carduri care se separă în imagine şi etichetă pentru a putea fi potrivite de către copil. Pentru a ţine uşor evidenţa lor, cardurile care fac parte din sub-seturi sunt numerotate 1/6, 2/6 etc. În fiecare set e şi câte un pliant cu sugestii despre cum pot fi folosite, deşi îmi închipui că cei care le cumpără ştiu foarte bine ce să facă cu ele. Mi se par foarte faine şi utile pentru profesori, deşi dificil de folosit la clasă din cauza dimensiunilor reduse (9×9 cm), dar pot fi folosite şi în cadrul sistemului şcolar clasic, dacă se împarte clasa pe echipe şi se distribuie materialele pentru a fi studiate. Frumuseţea materialelor Montessori e că sunt foarte flexibile şi pot fi folosite într-o varietate de moduri şi stiluri de educare/învăţare.

Cardurile de anatomie abordează momentan doar sistemul osos, sistemul nervos, organele de simţ, sistemul respirator şi sistemul circulator. Aştept cu interes şi sistemul reproducător 😀 Ilustraţiile sunt schiţe simple, alb-negru, cu doar organul evidenţiat colorat în roşu, albastru, roz etc. Nu au imagini reale incluse, pentru acestea probabil va trebui să apelaţi tot la enciclopedii sau la documentare de pe youtube.

Dacă le aveţi deja, aş fi curioasă ce părere aveţi despre ele, precum şi în ce manieră le-aţi folosit.

Save

Save

Save

Am fost în direct la radio

Vineri anunţam cam din scurt pe pagina mea de Facebook că voi fi în direct la Radio Hit Iaşi, ca invitată a lui Alice Ciobanu la emisiunea Alice în Ţara Bucatelor, unde voi vorbi despre parenting, vacanţe cu copiii, mâncare şi presiunea de a fi un părinte “bun”. Ceea ce am şi făcut şi, sper eu, nu m-am descurcat foarte rău. Dacă aţi ratat emisiunea, puteţi asculta înregistrarea în cele ce urmează, cu menţiunea că nu e foarte lungă, deci nu o să vă plictisesc mult timp 🙂

Radio Hit Iaşi se poate asculta pe 94.9 FM (în zona Moldovei) sau pe www.radiohit.ro/live. Alice şi emisiunea ei au intrat în vacanţă momentan dar vor reveni din toamnă, de la ora 13.15 şi eu cred că merită să o ascultaţi, poate chiar în timp ce vă luaţi pauza de prânz.